ROUA FERICIRII

Am găsit dimineaţă pe braţul fericirii un bob de rouă,
Rătăcit şi speriat îmi mângâia buzele însetate de febra iubirii.
Am ridicat privirea către tine
Şi am aşternut văl pentru a te arde dorinţa.
Mi-ai poleit privirea cu verdele ochilor tăi
Ce îmi cereau să te hrănesc cu un zâmbet,
Un zâmbet ce-a sădit boabe de rouă în universul inimii.
Sufletul mi-a fost îngenunchiat şi a rostit,
Sporeşte-mi dorinţa, luând din ea, secundă cu secundă,
Sădeşte-o în misterul omenirii, doar de noi ştiut
Pentru ca ea să fie veşnic a noastră.
Nu lăsa privirile curioşilor să o găsească, nici să o atingă,
Fiindcă atunci toate dorinţele vor deveni prizoniere,
Se vor închide în seiful Carului de Foc,
Ce le va pârjoli fără milă, făcându-le fâşii de suflet sfâşiat,
Iar eu voi pleca fiindcă te iubesc cum n-am mai iubit niciodată
Şi mi-e teamă ca dorinţa mea să nu pună stăpânire pe gândurile tale.
Ai luat bobul de rouă în palme,
Iar palmele l-au transformat în dragoste,
O dragoste ce a turnat dorinţă în drumul către inima mea.