vineri, 30 octombrie 2009

Vis Alb de Otilia Cazimir


Dacă e vineri - e poezie pe pâine
(n. 12 februarie 1894, Cotu Vameş, judeţul Neamţ - d. 8 iunie 1967, Iaşi)

Aș vrea cu tine să mă duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Când gheața mării clare se desparte
În blocuri plutitoare de cristal.
Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înalța deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,
De purpură, de aur și smarald.
Banchiza albă ne-ar așterne-n față
Covoare de omăt imaculat.
Și-n adăpostul mic, scobit în gheață,
Am arde-un foc de spirt denaturat.
Din larga-mpărăție de zăpadă,
S-ar aduna fantasticul norod
Al nopților polare, să ne vadă:
Urși albi, de vată foce mari, de glod…
Iar când natura-n soare nou învie
Și când văzduhul nu mai e opac,
Într-un bazin de sticlă argintie
Ar licari oglinda unui lac.
Acolo-n apa-i calma și albastră
M-aș duce-n zori de ziuă să mă scald
Și cât ar fi de frig, iubirea noastră
M-ar face să-mi închipui că mi-i cald!

vineri, 23 octombrie 2009

Rugă pentru părinti - de Adrian Păunescu




ASTĂZI AM PIERDUT UN OM DRAG SUFLETULUI MEU, DOMNUL LISANDRU, UN OM PE CARE AŞ FI DORIT SĂ-L CUNOSC MAI BINE, ÎNSĂ VIAŢA NE-A DAT ÎNTÂLNIRE PROBABIL MULT PREA TÂRZIU.

ADIO, DOMNULE LISANDRU!


Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lângă noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi părinti.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că si-asa au dus-o prost,
Si fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poti întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viata lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, si parcă ning.

Plini de boli si suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiati-i pe părinti.

E pământul tot mai greu,
Despărtirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei, mă duc si eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetita mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetita mea.

Suspinele de altă dată cântă... de Mihai Beniuc


UPDATE - AM PRIMIT ACEST PREMIU DE LA GABRIELLA PENTRU CARE ÎI MULȚUMESC ȘI ÎL DĂRUIESC CU ACEEAȘI DRAGOSTE TUTUROR CITITORILOR MEI.

Dacă e vineri - e poezie pe pâine
(n. 20 noiembrie 1907, Sebiş, Arad - d. 24 iunie 1988)

Ne-a-nmugurit iubirea-n noi iubiri
Precum sămânța-n parc de trandafiri-
Ni-i dragostea mai multă, mai bogată,
Mai plină de lumini ca altă dată.

Pe unde-a fost de mult o supărare
Au înflorit zambilele-n cărare
Și-n locul unei șterse cicatrice
Își are cuibul cald o pitulice.

Suspinele de altă dată cântă,
Zdrobirea sufletească se avântă
Schimbată-n ciocârlie și scântee
Și lacrimile vechi sunt curcubee.

Ne doare neizbânda ca o rană
Și nu ne obosește nici o goană
De-a căuta un leac, o mângâiere,
De-a aștepta cuminte și-n tăcere.

Nu ne lăsară anii triști și goi,
Ca toamna rece pomii fără foi,
Ci timpul sărutându-ne pe frunte
Ne-a dat lumina culmilor cărunte.


SURSA FOTO - http://images.google.ro/images?hl=ro&client=firefox-a&channel=s&rls=org.mozilla:ro:official&q=mihai%20beniuc&um=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wi

miercuri, 21 octombrie 2009

Iubirea ca o floare




Azi am cules iubirea din margine de hău,
Creștea suav acolo, printre distinse flori,
Iar după ce-am cules-o, am prins-o-n părul tău,
Și-am împletit cunună pictată-n trei culori.



Am pus roșu pe suflet, iubire am sădit,
Am pus verde în ochi și ți-am redat speranța,
Iar albul ca de lapte pe mâini ți-am zugrăvit,
Mâini ce cu blândețe au luat în brațe viața.

Am prins temeri ascunse în ac de siguranță,
Prudent am strâns durerea în puf de păpădie,
Neliniștea din trup am pus-o în speranță,
Și am pătruns în viață cuprins de frenezie.

Iubirea ne îndeamnă să ne urmăm legenda,
Iubirea ne îmbie să ne purificăm,
Iubirea izgonește lacrima și tristețea,
Iubirea ne ajută să ne eliberăm.

Am scris cu insistență pe gândul tău din vis,
Iubirea de ți-o pierd, îmi pierd ființa-ntreagă,
Sărut am pus pe suflet , ajuns în Paradis,
Și am cules iubirea, floare rară și dragă.

SURSA FOTO - http://www.wallpapersmania.ro/inima_si_flori-wallpapers

vineri, 16 octombrie 2009

DARURI


UPDATE - ora 8:o9 Un alt dar de la arta de a trăi și adc cărora le mulțumesc .

UPDATE - ora 8:oo - un alt dar de la AndiBob. Mulțumesc și trimit toate gândurile mele bune către tine.

When you were sleeping on the sofa
I put my ear to your ear and listened
to the echo of your dreams.

That is the ocean I want to dive in,
merge with the bright fish,
plankton and pirate ships.

I walk up to people on the street that kind of look like you
and ask them the questions I would ask you.

Can we sit on a rooftop and watch stars dissolve into smoke
rising from a chimney?
Can I swing like Tarzan in the jungle of your breathing?

I don’t wish I was in your arms,
I just wish I was peddling a bicycle
toward your arms.


UPDATE - AM PRIMIT ACEST PREMIU DE LA ȘU . ÎI MULȚUMESC CU TOT SUFLETUL. ÎL DĂRUIESC CU TOATĂ DRAGOSTEA TUTUROR CITITORILOR MEI.


E primăvară-n suflet
Și toamnă pe alei,
E verde-n ochiul umed,
Iar la urechi cercei.

Cercei din flori pictate,
În roșu și mult alb,
La gât mărgele coapte,
Din con proaspăt de brad.

Toamna îmi prinde-n păr seara,
Ciorchini de fructe aripate,
Îmi dă puterea și vigoarea,
Carpenului de peste văi și coaste.

Dulceața florii de smirdar,
Pe buze vara-mi pune,
Parfum din frunze de stejar,
Pe degete inel de mure.

Păduri de jep îmi pune la picioare,
Un anotimp ce veșnic este alb şi rece,
Pe tălpi îmi desenează ape curgătoare,
Ducând cu ele viaţa care trece.

SURSA FOTO - http://carmendohanici.weblog.ro

DUȘMANCELE de George Coșbuc


UPDATE - O melodie de excepţie și un premiu, pe care eu şi CRISTIAN le-am primit de la VORBELE.WORDPRESS! MULŢUMIRI, alături de toate gândurile noastre bune...
Dăruiesc premiul tuturor cititorilor mei !



(n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. 9 mai 1918, Bucureşti)

Dacă e vineri - e poezie pe pâine

Las' ochii, mamă, las' sã plângă!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat sã sug, de-acea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Sã merg neplânsă în mormânt!

Nu plâng ca mi-e de Leana teamă,
De ciuda plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
In samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casă-n casă,
Ca n-am broboadă de mătasă,
N-am sort cu flori - şi dacă n-am
Ce-i pasă?
N-am mers sã-i cer, aveam-n-aveam,
Si n-o sã-mi meargã neam de neam.

Stă-n drum de vorba cu vecine
Si bate-n pumni: - "Sã mor îmi vine,
Auzi tu! Sã se prindă ea
Cu mine!
Sti ieri la moară ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură-rea!

Si-auzi! Ii umblă-n cap, tu soră,
S-ajunga ea Lucsandrei noră!
O, meargã-i numele! N-o vezi
La horă?
Ce sort! Nu-ti vine nici sã crezi,
Fă cruce, fã, sã nu-l visezi.

Nu l-aş purta nici de poruncă!
Ce poarta ea, alt om aruncă
C-un rând de haine-o văd mergând
La muncă,
La joc şi hori acelaşi rând,
Il poarta-ntr-una, şi de când!

Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată nora mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium
Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum si cum,
Sã-si stringă nora de pe drum.

Sã-şi ieie nora pe-o Satană?
Ca e saracă şi golană,
De ce nu vine ca sã-i dau
Pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Si-n casă nici cenusa n-au!"

Auzi tu. mamă, câte-mi spune?
Si-aleargă-n sat sã mai adune
Si câte porecliri pe-ascuns
Imi pune.
De-aş sta sã-i dau şi eu răspuns,
La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, ca doară-doară
M-apuc sã-i spun o vorbă-n poară,
Si daca tac, îi vin călduri
Sã moară.
Sã vezi tu, mamă, -njurături!
Ca ea cu mã-sa-s zece guri.

Cu gura mãsa bate-o gloată,
Si-i de otravă Leana toată -
Mi-ar pune capul sub picior,
Sã poată.
Dar lor pe plac eu n-am sã mor,
Ca n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Si umblu şi eu cum socot
Că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rãu de tot.

Mã prind cu ea? Cel-sfânt s-o bată
Dar cum mã prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am fãcut ca ea
Vr’o dată?
La joc mã poţi oricând vedea
Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătita-n ciuda ei,
In lume?
Ii ştiu eu focul - ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?

Dar ce? Il ţiu legat de mine?
Il trag de mânecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot uşa sã i-o-ncui,
De sta prea mult, eu cum sã-i spui?

Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Sã-l vadă-n casa lor intrând
Odată?
Si dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blestemă de nu-şi dă rând!

Dar poate da ea bobi cu sita!
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
Si-atâta!
Sã aiba Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Că boii-s buni, bine-i bogată,
Dar dacă pui flăcăii odată
S-aleaga dinşii cum socot
O fată:
Bogata-s pupă boii-n bot,
Imbătrânind cu boi cu tot!


SURSA FOTO - http://images.google.ro/images?client=firefox-a&rls=org.mozilla%3Aro%3Aofficial&hl=ro&source=hp&q=george+cosbuc&btnG=C%C4%83utare+Imagini&gbv=2&aq=f&oq=

luni, 12 octombrie 2009

Zile de octombrie



Vom săvârși bilanțul acestor zile,
În care suntem fericiți deplin,
Avem constant privirile senine
Și prosternăm tăcuți cupa cu vin.

Iubito, spune-mi cum îți este
Acum,spre acest final de zi,
Când eu mă simt eroul din poveste,
Iar tu-mi șoptești din Ray Bradbury.

Nu - ncerc nicicum din el să mă inspir,
Doar dorul vreau să-ncerc să-l sting,
Așa cum el s-a inspirat din Shakespeare,
Așa cum el l-a influențat pe Stephen King.

Încerc să-ți scriu acum un rând,
Dar nu ca el pe-un petic de împachetat,
Ci îți metamorfozez versuri din gând,
Un gând ce nu va fi nicicând uitat.

Pun în cuvinte nestemate și mister
Și croiesc versuri pline de iubire,
Iubire-n care cred neîncetat și sper,
Că-mi va aduce-n suflet fericire.

Așa sunt toate zilele cu tine,
Enigme dulci, îmbătătoare, patimi și amor,
Așa-mi doresc și nopțile, divine,
Când mă cuprinde un năprasnic dor.

E dorul greu, iubito, viu și arzător,
Ce-mi stăpânește gândul întotdeauna seara,
În tot acest octombrie, ca un cuptor,
Ca-n luna august când apune vara.


SURSA FOTO - http://mickyyo.weblog.ro/usercontent/31/31086/169-indragostiti.jpg

vineri, 9 octombrie 2009

Despărțire în flori de Adrian Păunescu




Dacă e vineri - e poezie pe pâine


La sărbatoarea florilor de măr,
când drumul cere pașii să se-aștearnă,
acum ne desparțim într-adevăr
precum nu promisesem astă iarnă.

La sărbatoarea focurilor mari,
când toată lumea văruie de paște,
din viața mea începi să și dispari,
ființa mea abia te mai cunoaște.

La sarbatoarea soarelui deplin,
când sângele -n bătrani se poticnește,
iubindu-te îți spun: ne desparțim
și să ne regăsim nu-i vreo nădejde.

Adio, deci, mai e ceva de zis,
când cad din geam deodată două glastre:
se sinucide parcă un cais
la sărbătoarea despărțirii noastre.

Ne mai rămâne floarea de gutui,
ca toate celelalte ne condamnă,
doar ei mai poți câte ceva să-i spui,
să mi te amintească înspre toamnă.

Atâtea flori la desparțire-avem,
atâtea flori ca-n bietele romanțe,
de parcă hohotește un blestem,
porunca lui civilelor instanțe.

Și floarea de cireș de care-am spus
a-mbătrânit și s-a zbârcit în fructe,
încet, de parc-ar duce un obuz,
un tren transporta flori pe apeducte.

Tu crezi că desparțirea-i pentru ea,
dar tu nu vezi ce flori - numai ruine -
să nu te minți, că nu-i deloc așa,
te părăsesc spre-a mă găsi pe mine.

La sărbatoarea florilor de soc,
când lunca lumii gâlgâie sălbatic,
ne desparțim, plângând, la acest foc
pe-a cârui vatra noi am fost jăratec.

De măr, de vișin, de gutui, de păr,
e floarea-n sărbatori până departe,
acum ne desparțim într-adevăr
cu-atâtea flori în jur ca la o moarte.

Ce-i zis e zis și-n cântec îți spuneam
că va fi aceasta clipa - n care
de-atâtea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.

Adio, deci, te văd, dar nu te văd,
când florile de noapte-ncep să cearnă
și dacă desparțirea-i un prăpăd
proiectul ei ți l-am trimis din iarnă.

Pierduta mea, pe veci pierduta mea,
acum când florile te țin de mână,
ascultă cântecul precum era
ninsoarea noastră sfântă și păgână.

marți, 6 octombrie 2009

Furtuna din suflet



Pierdem şi apoi regretăm,

Că n-am făcut suficient,

Iubirea pură s-o păstrăm,

În gânduri şi-n în suflet permanent.

Orgoliul viaţa complică,


Simţim
repetat că nu-i bun,

Secunde şi zile el strică,


Transformă un suflet în scrum.


Gândim deseori pătimaş

Şi nu ţinem cont de nimic,


Cuvântul devine părtaş,

La scenă deschisă, fatidic.

Potop de cuvinte trimitem,

În ploi şi furtuni către suflet,

Fulger şi trăznet emitem

Cu vorba prin oricare sunet.


Dezastre lăsăm şi-ntuneric,


În viaţă, în suflet şi-n gând,

Iar tot ce-am simţit că-i feeric,

A fost transformat rând pe rând,

În vise ucise din faşă,

De orgoliu şi mândrie pătimaşă.

vineri, 2 octombrie 2009

Niciodată, iubito de Lucian Avramescu

Dacă e vineri - e poezie pe pâine


UPDATE - PETRECEREA CONTINUĂ...LA ...VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT...


niciodata, iubito, n-am sa merg fara tine

esti prezenta in sangele meu galopand
te simt ca pe-o bautura in vine
cutit ce-mi taie sfoara unui gand



niciodata, iubito, n-am sa ador altceva

decat sanii tai mici far-a bluzei perdea
leganarea soldurilor tale fierbinti
ce scoate pe Corso
vanzatorii din minti

niciodata, iubito, n-am sa umblu hai-hui
in palma mereu imi vei sta ca un cui
rastignit in aceasta ravnita dulceata
ce tine o viata

in cosmos trimis sa comand escadrile
sa cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
stapungand in iures norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura ravnita femeie

si-n moarte de-ar fi sa cobor fara lift
sa umblu
prin ale iadului odai cu metroul
tot la tine iubito m-as gandi
admirandu-ti, in zmoala,
trusoul


SURSA FOTO - http://images.google.ro/

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă