vineri, 16 octombrie 2009

DUȘMANCELE de George Coșbuc


UPDATE - O melodie de excepţie și un premiu, pe care eu şi CRISTIAN le-am primit de la VORBELE.WORDPRESS! MULŢUMIRI, alături de toate gândurile noastre bune...
Dăruiesc premiul tuturor cititorilor mei !



(n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. 9 mai 1918, Bucureşti)

Dacă e vineri - e poezie pe pâine

Las' ochii, mamă, las' sã plângă!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat sã sug, de-acea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Sã merg neplânsă în mormânt!

Nu plâng ca mi-e de Leana teamă,
De ciuda plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
In samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casă-n casă,
Ca n-am broboadă de mătasă,
N-am sort cu flori - şi dacă n-am
Ce-i pasă?
N-am mers sã-i cer, aveam-n-aveam,
Si n-o sã-mi meargã neam de neam.

Stă-n drum de vorba cu vecine
Si bate-n pumni: - "Sã mor îmi vine,
Auzi tu! Sã se prindă ea
Cu mine!
Sti ieri la moară ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură-rea!

Si-auzi! Ii umblă-n cap, tu soră,
S-ajunga ea Lucsandrei noră!
O, meargã-i numele! N-o vezi
La horă?
Ce sort! Nu-ti vine nici sã crezi,
Fă cruce, fã, sã nu-l visezi.

Nu l-aş purta nici de poruncă!
Ce poarta ea, alt om aruncă
C-un rând de haine-o văd mergând
La muncă,
La joc şi hori acelaşi rând,
Il poarta-ntr-una, şi de când!

Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată nora mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium
Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum si cum,
Sã-si stringă nora de pe drum.

Sã-şi ieie nora pe-o Satană?
Ca e saracă şi golană,
De ce nu vine ca sã-i dau
Pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Si-n casă nici cenusa n-au!"

Auzi tu. mamă, câte-mi spune?
Si-aleargă-n sat sã mai adune
Si câte porecliri pe-ascuns
Imi pune.
De-aş sta sã-i dau şi eu răspuns,
La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, ca doară-doară
M-apuc sã-i spun o vorbă-n poară,
Si daca tac, îi vin călduri
Sã moară.
Sã vezi tu, mamă, -njurături!
Ca ea cu mã-sa-s zece guri.

Cu gura mãsa bate-o gloată,
Si-i de otravă Leana toată -
Mi-ar pune capul sub picior,
Sã poată.
Dar lor pe plac eu n-am sã mor,
Ca n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Si umblu şi eu cum socot
Că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rãu de tot.

Mã prind cu ea? Cel-sfânt s-o bată
Dar cum mã prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am fãcut ca ea
Vr’o dată?
La joc mã poţi oricând vedea
Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătita-n ciuda ei,
In lume?
Ii ştiu eu focul - ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?

Dar ce? Il ţiu legat de mine?
Il trag de mânecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot uşa sã i-o-ncui,
De sta prea mult, eu cum sã-i spui?

Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Sã-l vadă-n casa lor intrând
Odată?
Si dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blestemă de nu-şi dă rând!

Dar poate da ea bobi cu sita!
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
Si-atâta!
Sã aiba Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Că boii-s buni, bine-i bogată,
Dar dacă pui flăcăii odată
S-aleaga dinşii cum socot
O fată:
Bogata-s pupă boii-n bot,
Imbătrânind cu boi cu tot!


SURSA FOTO - http://images.google.ro/images?client=firefox-a&rls=org.mozilla%3Aro%3Aofficial&hl=ro&source=hp&q=george+cosbuc&btnG=C%C4%83utare+Imagini&gbv=2&aq=f&oq=

13 comentarii:

Lisandru Cristian spunea...

Una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Coşbuc, cu un mesaj final care ar trebui recitit în zilele de azi de mulţi şi multe...

"Că boii-s buni, bine-i bogată,
Dar dacă pui flăcăii odată
S-aleaga dinşii cum socot
O fată:
Bogata-s pupă boii-n bot,
Imbătrânind cu boi cu tot!"

Viaţa nu se rezumă la avere, la acumularea insistentă de bani, la ancorarea definitivă în pragmatism. Viaţa este viaţă, ca să spun aşa, iar mai presus de toate stă SUFLETUL. Seneca declara că "Sufletul este unica valoare a omului, el îl face pe slujitor egal stăpânului său"... Iar Marin Preda, în excepţionalul roman Moromeţii, definea astfel sufletul -"Şi sufletul? Un abur care trăieşte şi el şi se tot plimbă"...

Eu rămân la convingerea că acest "abur" cunoscut şi sub numele de suflet valorează mai mult decât orice avere de pe lume...

Geanina, iubire, mulţumesc pentru această poezie. TE IUBESC şi îţi doresc o zi cât mai bună... Sufletele noastre sunt lipite pentru totdeauna...

mmary spunea...

Bine ai revenit Geanina...

Ne-ai daruit o poezie foarte frumoasa prin care cred ca ai vrut sa recuperezi absenta ta nu-i asa?

Indiferent cat de frumos iti e "sortul" sau rochia, indiferent cati boi sau cate masini ai in curte , esti o femeie urata daca persoana ta e ingemanata cu barfa si invidia.

Sper sa nu ai astfel de persoane in jurul tau..

Pace si bine, lumina , bucurie , puritate si iubire pentru sufletelul tau...

Te imbratisez cu drag...:)

Passion4God spunea...

Sper ca nu ai dusmance declarate...ca nedeclarate sunt la tot pasul...

pupici gianinosi...:D

simioncristian spunea...

"Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Sã-l vadă-n casa lor intrând
Odată?
Si dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blestemă de nu-şi dă rând!" PREFERATA MEA!

Geocer spunea...

Foarte frumoasa poezia lui Cosbuc. Ca si multe altele ale sale.
Din cate observ, pupicii geaninosi au inceput sa fie utlizati si de altii. Eu ti-am spus sa-i inregistrezi la OSIM. Acum cred ca e prea tarziu :))

Leo spunea...

Doamne, Geanina, ce alegere minunata ! Il iubesc pe Cosbuc, iar aceasta poezie o stiu pe de rost ! Superba !

elena marin-alexe spunea...

Nu stiu daca mai sunt de actualitate, ultimile versuri....
Oricum frumoase versuri ai ales sa ne prezinti.
Imbratisari cat poti duce , de la Vrancea!

ARIPI DE FLUTURE spunea...

superba poezie geanina, multumita blogului tau descopar lucruri noi:)

Ioana(DarkDrama) spunea...

doamne ce poezie...am descoperit-o când eram foarte mică și mi s-a întimpărit în suflet.

rhenus spunea...

Poezia asta vine cu amintiri dure pentru mine. O perioada demult apusa care inca revine in vise de cateva ori pe an.

Mariana spunea...

Dragă Geanina, datorită ţie, am retrăit în mod plăcut ora de română în care am citit chiar poezia ,,Duşmancele", la lecturi suplimentare, dintr-o carte cu foile îngălbenite :)Atunci a fost prima întâlnire cu această poezie minunată!

Nu mai reţineam dacă e vorba chiar de un Lisandru aşa că am răsfoit repede netul zâmbind şi şoptind: ,,E fenomenală, Geanina!"
Când am găsit textul, am zis din nou:,, Ce mult îi iubeşte Dumnezeu pe aceşti oameni deosebiţi!"

Geanina, eşti...nu îmi găsesc cuvintele :)Am altele două la îndemână care aşteaptă să fie rostite: ,,Te iubesc ca pe o surioară mai mică dar cu o inimă mai mare!" >:D< Ştie el, Lisandru, ce iubeşte!
Cât despre duşmance şi duşmani, zic şi eu ca şi Cristian într-un coment la postarea de azi:,,Nu i-aş numi duşmani, pentru că nu cred că avem, totuşi, aşa ceva..."

Te îmbrăţişez cu mare, mare drag!

PS. Gata! Am pus comentariul la locul lui!

Mikka spunea...

Haaaa! Cu poezia asta - si altele, de Cosbuc - ma adormea mama, citindu-mi "Fire de tort"... Prima dragoste a mamei, si a mea, George Cosbuc.
Si asta e o poezie asa de bine aleasa! O istorie adevarata...
Multumesc pentru readucerea in dulceata acestor versuri.
Sa aveti un weekend de minune, dulce si bun!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Mă bucur din suflet să revăd această poezie aici :D! Îmi amintesc de ziua aceea în care mi-a făcut o mare plăcere să vi-o dăruiesc :)!

Sunteţi tare frumoşi şi cred că premiile sunt mult prea puţine pentru cele pe care le meritaţi şi ni le dăruiţi voi în fiecare clipă!

Vă îmbrăţişez!

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă