duminică, 29 noiembrie 2009

Simfonia fericirii



Simfonia fericirii îmi adună gândurile,

Creionez pe-al ei portativ toate visurile,

Fericirea-i aici, peste tot şi pentru toată lumea,

O poţi descoperi doar dacă suprimi furtuna.

Atinge-mi mâna şi raze de suflet te vor îmbrăţişa,

Pune şi sunet, iar inimile în acord deplin vor vibra,

Toarnă culoare şi transformă totul în ton de iubire,

Priveşte-mă în ochi şi alungă-mi teama de fericire.

Abundenţa, splendoarea şi frumuseţea se ascund în a sa simfonie,

Fericirea se naşte din împăcarea cu sine, ea este armonie,

Este agonie şi este extaz atunci când panta abruptă o urci,

Este visul privit prin gaura cheii pe care doreşti să-l atingi.



SURSA FOTO - http://sorinalukacs.files.wordpress.com/2008/12/fericire.jpg

vineri, 27 noiembrie 2009

Iubire de Lucian Blaga




Dacă e vineri - e poezie pe pâine
(n. 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeş, judeţul Alba - d. 6 mai 1961 la Cluj)

Iubesti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suavă icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubesti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îti este-n aceeasi măsură
si lavă pătrunsă de lună.

SURSA FOTO - http://images.google.ro/images?hl=ro&q=lucian%20blaga&um=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wi

vineri, 20 noiembrie 2009

Ce fericiţi am fi-mpreună! de Alexandru Vlahuţă




Dacă e vineri - e poezie pe pâine
(n. 5 septembrie 1858, Pleşeşti (azi Alexandru Vlahuţă, Vaslui) - d. 19 noiembrie 1919, Bucureşti)

Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi! …

Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.

Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti…

Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veşnicei vieţi.

O, ne-nţelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Şi, totuşi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înţeles.

De rămânem singuri vrodată,
Stăm muţi, cu ochii în pământ.
Tu parc-aştepţi înfiorată,
Eu în deşert mintea-mi frământ…

De ce nu vrei? … Mai lesne-ţi vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Şi-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abaţi,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrăţişaţi.

La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ţi-o îngropi, ca un avar?…

Acum ţi-i inima fierbinte,
Frumoasă eşti, iubită eşti …
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
Şi-n taină singură tânjeşti?

Nu simţi cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrăntelor dorinţi?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinţi?…

Îndemnul tinereţii tale
Ascultă-l - cât e de-nţelept!
Cu-atâta dor îţi cat în cale!
E-atâta timp de când te-aştept!…

Ce fericiţi am fi-mpreună! …
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii! …

O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieţii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării! …

vineri, 13 noiembrie 2009

Noapte de toamnă - George Topârceanu



Noapte de toamnă

Dacă e vineri - e poezie pe pâine

(n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi)


Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streşinile tac.

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

luni, 9 noiembrie 2009

Viața ca o frunză


Un vis frumos de toamnă am scris pe palma-ți frunză,
Iar gândurile toate le-am transformat pe pânză,
Pe pânză am zugrăvit visul ce l-am visat,
Și galbenul din vis în colț l-am picurat.
Am presărat și roșu din visul de iubire,
Pentru ca frunza-palmă să treacă-n nemurire,
Pe-arătătorul frunzei s-a scurs povara vieții,
Cu toate celelalte alung gândul tristeții.

Parcurg lin cu privirea visul fardat pe degetul cel mare,
Stropit puțin cu negru în drumul vieții tale,
Cu grijă sărut frunza, pe degete, pe față,
Încet și sigur frunza revine iar la viață.
Ea plină de-ncântare se-așează pe verdeață,
Verde de brad o strânge și cald o-mbrățișează,
Îi mângâie suspinul, îi cântă fericirea,
Îi cântă viața toată, îi cântă nemurirea.
Din verde crud de brad și galben de stejar,
Am construit un vis ce-mi face viața dar,
O-ncarcă de speranță, crâmpei de fericire,
Ce dă zilelor mele noimă și strălucire.

SURSA FOTO - http://images.google.ro/images?client=firefox-a&rls=org.mozilla:ro:official&channel=s&hl=ro&source=hp&q=noiembrie%20frunze%20toamna&um=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wi

joi, 5 noiembrie 2009

Modelând iubirea

UPDATE - ORA 07 00 - MULŢUMESC CU TOT SUFLETUL MAESTRULUI DUMITRU NEGOIŢĂ PENTRU PREMIUL ACORDAT BLOGULUI MEU.

UPDATE - Vă invit să vizitaţi blogul "Simte-te ca o lebădă"

Mă-ndrept către fereastră, ating, privesc şi sper
Că-i chipul tău pe-un nor ce-nalţă ochi spre cer,
Iar gândul meu pufos îţi mângâie privirea,
Cu-n deget cald şi blând redându-i strălucirea.

Pe genele-ţi de vată pictez Pasărea Phoenix,
În ochi de cer albastru torn dulcea sevă Onix,
Ating buzele-ţi moi cu roşu curcubeu,
În pletele-ţi întoarse îţi prind Soarele meu.

Stau nemişcat o clipă de teamă să nu pleci,
Apoi te prind de mână, un prag de nor să treci,
Îl modelezi cu fruntea compresă rece-mi laşi,
Pe dorul ce-mi frământă sufletu-mi nărăvaş.

Îţi croşetez iubirea pe trup din fir de nor,
Te-mbrac şi aştern pe umăr dulce şi blând fior,
O geană tremurândă m-alintă ştrengăreşte,
Întreaga ta fiinţă zâmbeşte cald, iubeşte.

Iubeşte cu puterea talazului ce-şi sparge
Dorinţele spumoase l-atingerea de mal,
Iubeşte ca meduza blândeţea unui val,
Iubeşte aşa cum nimeni nu ştie să iubească,
Cu patimă arzândă, dorinţă nebunească.

SURSA FOTO - http://images.google.ro/images?gbv=2&hl=ro&q=cerul+iubirii&sa=N&start=40&ndsp=20

luni, 2 noiembrie 2009

Aleile sufletului



În fiecare zi mă plimb cu încântare,
Pe aleile din suflet şi-ncep cu cea pe care,
M-am întâlnit cu tine pe banca dorului
Şi c-un sărut ai dat viaţă sufletului.

Mă-ndrept apoi pe aleea încărcată de fericire,
Cu drag adun flori prinse-n buchete de iubire,
Aici mi-ai spus cândva cu ochii plini de lacrimi,
C-ai strâns în suflet vise, trăiri şi multe patimi.

Îmi place să mă plimb ţinându-te de mână,
Pe aleea unde viaţa aduce şi furtună,
Este acea alee unde iubirea ştie,
Că poate să-ntâlnească bulgări de gelozie.

Dar trece şi furtuna pe care gelozia
O schimbă cu aleea unde renaşte astăzi poezia,
Din ale cărei versuri se-nalţă pe alei,
Parfum şi catifea din florile de tei.

Aleea următoare este un loc fluid,
Din lacrimi calde ce cândva l-am construit,
Lacrimi de fericire fiindcă eşti lângă mine,
Iar la bine şi la greu mă pot baza pe tine.

Gândurile mă-nsoţesc pe aleea ce-mi apare-n faţă
Şi care se numeşte simplu şi frumos, VIAŢĂ,
Ne-ndeamnă s-o parcurgem cu seriozitate,
Cu bucurie-n suflet, dar şi cu demnitate.

SURSA FOTO - https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEioVg7DHvm3fa9aBY9yV7Uc-fi9zZKo78aBi7NILrt4934ogMOFAxz9q3b_U4lcdZ2sfyoVFj0qn20x_xuFNpmNzMuFEEbBMxuXk4wrEARDE5kUVi4DOEsd1gB93P12tAH2w50LAvii0yQZ/s400/a_133.jpg

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă