miercuri, 23 septembrie 2009

DRUMUL CĂTRE TINE

UPDATE - ora 18 15- LA MULŢI ANI , MARIANA! Îţi ofer cu toată dragostea aceste brânduşe primite aseară de la Cristian şi Zamfir Turdeanu.
- Am primit de la Cristian aceste superbe brînduşe, pe care la rândul său le-a primit de la Zamfir Turdeanu’ . Mulţumesc.

Drumul către tine e verd
e,

Chiar dacă trăim emoțiile anotimpului
Din piesa interpretată de Alifantis,

Un anotimp ce cu îndârjire îl zugrăvește
În
culoarea inconfundabilă a calcedoniei. Drumul către tine este cel mai scurt,
Chiar dacă la
întoarcere bornele kilometrice
Se încăpățânează să-mi arate că greșesc. Drumul către tine are parfumul
Zilei în care te-ai născut.
Drumul către tine a pus stăpânire
Pe toate gândurile mele
Încercând cu înverșunare să le ordoneze
După normele impuse de legile vieții,

O viață bulversată total de drumul către tine.
Drumul către tine este drumul pe care viața
Mă îndeamnă cu tenacitate să-l parcurg
Din dorința de a întineri douăzeci de ani,
Pretinzând secundă de secundă o iubire unică
Pe care destinul insistă să o savurăm.
Drumul către tine este nesfârșit de lung
Atunci când nu îl pot parcurge.
Drumul către tine se scurtează
Atunci când îți spun-"Bine ne-am regăsit!"
Drumul către tine este parcurs zilnic
De sufletul meu neobosit pentru a-i spune:
Buzele îmi sunt arse de dorință, iubito!
Gândurile îmi sunt chinuite de așteptare,
Inima mea torturată de neliniști
Te așteaptă la capătul drumului
Parcurs de tine cu speranță, încredere şi iubire.

63 comentarii:

Lisandru Cristian spunea...

"Drumul către tine a pus stăpânire
Pe toate gândurile mele
Încercând cu înverșunare să le ordoneze
După normele impuse de legile vieții,
O viață bulversată total de drumul către tine"...

Geanina, iubita mea, am stat pe marginea drumului şi am citit gândurile tale... Am vrut să-ţi ies înainte, să fiu sprijin în momente grele, atunci când viaţa pune mâinile în şolduri şi are tendinţa de a ne da cu tifla...

"Drumul către tine este drumul spre care viața
Mă îndeamnă cu tenacitate să-l parcurg
Din dorința de a întineri douăzeci de ani,
Pretinzând secundă de secundă o iubire unică
Pe care destinul insistă să o savurăm"...

Îţi ies înainte cu braţele deschise, iubita mea, pentru a spune oricui vrea să mă asculte că aş dori să întineresc cu 20 de ani... Dar, chiar dacă asta nu se poate, cred şi eu în acel destin care ne zâmbeşte acum şi insistă să eliminăm factorul timp...

"Drumul către tine este nesfârșit de lung
Atunci când nu îl pot parcurge.
Drumul către tine se scurtează
Atunci când îți spun-"Bine ne-am regăsit!"

Noi ne-am spus de la bun început "Bine ne-am regăsit", fiindcă ne-am cunoscut de-o viaţă. De aceea ne înţelegem aşa de bine. E drumul lung între noi, de multe ori, însă uneşte două inimi care bat în acelaşi ritm şi se scurtează cu fiecare zi care trece...

"Drumul către tine este parcurs zilnic
De sufletul meu neobosit pentru a-i spune:
Buzele îmi sunt arse de dorință, iubito!
Gândurile îmi sunt chinuite de așteptare,
Inima mea torturată de neliniști
Te așteaptă la capătul drumului
Parcurs de tine cu speranță, încredere şi iubire"...

Îmi sunt buzele arse de dorinţă chiar şi acum, când parcurg cu ochii gândurile tale şi te mângâi în minte urându-ţi să-ţi fie drumul lin către mine...

TE IUBESC, IUBIREA MEA, şi te aştept în fiecare zi, la o margine de drum, sfindând orizontul cu privirea...

Geanina Codita spunea...

Cristian,
UN DRUM UNIC PRECUM IUBIREA, UN DRUM CE SE VREA SCURT CHIAR ŞI ATUNCI CAND VIAŢA "ARE TENDINŢA DE A NE DA CU TIFLA".

AI PARCURS ACEST DRUM ALĂTURI DE MINE ÎN ACEASTĂ SEARA ŞI NU MAI SIMT CUM BORNELE KILOMETRICE ÎMI FAC ÎN CIUDĂ...

TRIMIT ÎMBRĂŢIŞĂRI CU TOATĂ DRAGOSTEA CĂTRE O MINUNE DE OM, LISANDRU...

Lisandru Cristian spunea...

Mi-s tare dragi îmbrăţişările tale şi mi-s dragi ochii verzi în care mă pierd de fiecare datâ când bornele kilometrice se retrag discrete de pe marginea drumului care te aduce către mine... Te îmbrăţişez şi eu cu toată dragostea, MINUNE DE FEMEIE...

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
trimit şi pupici geaninoşi în teancuri...ha,ha,ha...ce credeai ca ai scăpat???

Mulţumesc pentru gândurile tale, pentru fericirea din ochii mei, pentru acest drum.

TE IUBESC, LISANDRU!

Lisandru Cristian spunea...

Şi eu TE IUBESC, Geanina, chiar stăteam la margine de drum în aşteptarea pupicilor geaninoşi... Şi uite-i, veniră ca să-mi răcorească obrajii... Mulţumesc, iubire...

Geanina Codita spunea...

Cristian,
Pupicii sosiră,
Obrajii se-nroşiră,
Lisandru se miră,
De câtă iubire
Îl cuprinse fără milă.

silvo spunea...

Ese camino es bello y lo marcan los buenos sentimientos y las buenas sensaciones, un abrazo y buena noche Geanina

Lisandru Cristian spunea...

Doresc iubirea fără milă,
Iubirea-mi este azi pastilă
O tot înghit cu bucurie
Şi vreau o viaţă să mai fie...
Că tu îmi eşti medicament,
Iar pentru suflet pansament
Şi, Doamne, mi te faci poveste
Cu-a fost odată şi mai este...
Iubita mea prin dor ascunsă,
Te simt de dragoste pătrunsă,
Mă las cuprins de ochi frumoşi,
Dorind pupicii GEANINOŞI!!!

elena marin-alexe spunea...

... Drumul către tine are parfumul
Zilei în care te-ai născut.
Drumul către tine a pus stăpânire
Pe toate gândurile mele
Încercând cu înverșunare să le ordoneze...
Respiri o iubire compacta incarcata de romantism atinsa de binecuvantarea unei toamne superbe.
Te pup fata draga!

Geanina Codita spunea...

silvo
Un camino lleno de pasión y emoción de los más limpios.

Una noche tranquila!

Geanina Codita spunea...

Cristian,
Pupicii te asediază
Versurile mă onorează
Iar fiinţa mea e trează
Şi mereu se minunează
De iubirea ce-o plantează
Gândul tău şi-o luminează...

Geanina Codita spunea...

elena marin-alexe,
îmi plăcu tare mult cum ai sintetizat drumul către iubire, dorinţa din priviri ...

Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

Mundo Animal. spunea...

___________$$$$$_____$$$$$
___________$SSSS$$$$$$SSSS$
__________$$$$$SSSSSSSS$$S$
___________$$SSSSSSSSSSSSSS$
__________$SSSSSSSSSSSSSSSS$
_________$SSSSSSSSSSSSSSSSSS$
_________$SSSSS*█**█SSSSSSSS$
_________$SS************SSSS$
____$$$$$_$*******➊******SS$
___$SS$SSS$_*$************S$
___$SS$SSSS$$$$***♥*****S$
___$SS$$SSSSSSS$SSSSSS$*
____$S$SSSSSSSSSSSSSSSS$$
_______$$SSSSS (¯`·´¯) SSSS$$
_________ $$SSS `·.¸·´SSSSSS$$
__________$$$SSSSSSSSSSSSS$$
_$$$$$____$SSSSSSSSSSSSSSS$$
$SSSSS$SSS$$SSSSSSSSSSSSSS$$
$SSSSSS$SS$SSSSSSSSSSSSSS$$$$
$SSSSSS$SS$SSSSSSSSSSSSS$SSS$$
$SSSSSS$SSS$SSSSSS$$$SSS$SSS$$
$SSSSSS$SSSS$SSSS$SSSS$$$SS$$
_$SSSS$$$$SSS$SS$SSSSSS$$$$$
__$$$$_________$$SSSSSSS$
_______________$S$SSSSSS$
________________$SSSSSSS$


ºº
ºQUE TENGAS BUENAS NOCHESS
ºSALUDOS CHRISSSSSSSS
ºMUNDO ANIMAL.

Lisandru Cristian spunea...

Iubirea noastră, floare rară
De la sfârşit de primăvară,
Pe care o udăm în doi
Cu un gând bun din amândoi
Şi nu ne pasă de nimic,
Ce-aş mai putea să mai explic
Când mă asediezi cu dor
Şi nu-mi mai vine să mai mor,
Că dacă-aş fi murit în mai
Eu aş fi evadat din Rai
Ca să ajung pe brânci la tine,
Acolo, unde-mi este bine,
Acolo, unde luminezi
Şi viaţa mi-o înseninezi...

Geanina Codita spunea...

Mundo Animal,

Gracias por visitar mi blog y los comentarios que dejan en mi blog.

Hermosos pensamientos enviados a usted!

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
o floare protejată de suflet, udată cu cele mai pure gânduri, făcând viaţa mai frumoasă, dând savoare clipelor şi făcându-le de neuitat.

Pupici geaninoşi peste normă...

Lisandru Cristian spunea...

Peste normă să fie, iubire, fiindcă îmi este un dor teribil de ei... Mă bucur enorm fiindcă avem grijă în fiecare secundă de floarea nostră şi altceva nu mai contează... Te îmbrăţişez cu mare dor...

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
secundă de secundă, dragul meu drag.

Să ai o noapte liniştită cu doruri şi iubire în gânduri!

Marius Ola spunea...

"Drumul către tine are parfumul
Zilei în care te-ai născut", superbe versuri şi pline de apropiere, de iubire de speranţă. Mă tresaltă această poveste de iubire şi mă transcende într-o lume plină de speranţă. Toate cele bune să se înfiripe în inimi primitoare:)

starsgates spunea...

Atâta timp cât iubeşti, spiritul ţi-e tânăr.
Aşa că vă doresc spirite tinere cât mai mult timp.

Carmen Gigartu spunea...

"Drumul către tine se scurtează
Atunci când îți spun-"Bine ne-am regăsit!"
Drumul către tine este parcurs zilnic
De sufletul meu neobosit pentru a-i spune:
Buzele îmi sunt arse de dorință, iubito!
Gândurile îmi sunt chinuite de așteptare,
Inima mea torturată de neliniști
Te așteaptă la capătul drumului
Parcurs de tine cu speranță, încredere şi iubire."

Minunate versuri!Trairi profunde reies din ele....chiar imi incantati sufletul,dragilor.

angela spunea...

Geanina
te inteleg atat de bine :)

aceste drumuri de dor...nu dor :)

Anonim spunea...

Sa fiti fericiti, dragilor!

PS...dar de ce nu va mutati voi impreuna? asa n-ar mai fi drumul mai lung de un brat :))
pupici dulci!

Neliniştitu' spunea...

Subscriu cu toată fiinţa! :)

ajnanina spunea...

da...
drumul se spala cu versuri ca sa alunece mai usor... :)
drumuri scurte si luminoase...

Bejenaru Gabriela spunea...

drumul vostru sa fie presarat cu petale de trandafiri iar bornele khilometrice sa fie transformate in vise,iar la capatul lui sa va atingeti sufletele pentru iubirea voastra.te imbratisez cu drag

Orry spunea...

drumurile ce despart doi indragostiti, sunt intotdeauna lungi!
Eu astept insa vestea in care ne anuntati va v-ati mutat impreuna!
:)

Multa fericire!

Geocer spunea...

Unde-ai gasit tu in Romania un drum asa de frumos ca sa-l pozezi? Cumde nu e nicio groapa pe-acolo?

mmary spunea...

"Drumul către tine are parfumul
Zilei în care te-ai născut...

Drumul către tine este nesfârșit de lung
Atunci când nu îl pot parcurge.
Drumul către tine se scurtează
Atunci când îți spun-"Bine ne-am regăsit!"
Drumul către tine este parcurs zilnic
De sufletul meu neobosit pentru a-i spune:
Buzele îmi sunt arse de dorință, iubito!
Gândurile îmi sunt chinuite de așteptare,
Inima mea torturată de neliniști
Te așteaptă la capătul drumului
Parcurs de tine cu speranță, încredere şi iubire."

foarte frumos Geanina...accente de profunzime indragostita...sperante neobosite, tandrete, bucuria...tu...voi...

O zi in care sparantele sa devina realitati !

Adrian spunea...

Dar cand ajungi la capat de drum si ai gasit fericirea....?

Geanina Codita spunea...

Marius Ola,
mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru răbdarea de a citi ceea ce scriu.

Pupici geaninoși peste normă!

Geanina Codita spunea...

starsgates,
mulțumim de urare , draga mea!

Așa să fie precum spui.

O zi plină de frumos!

Geanina Codita spunea...

Carmen ,

cu mare bucurie primesc gândurile tale bune și dă-mi voie să îți urez o zi plină de frumos și bun!

Geanina Codita spunea...

angela ,
bine ai revenit , draga mea!

Da, du dorul e greu dar rezolvăm totul cu răbdare , multă răbdare.

Te îmbrățișez cu toată dragostea!

Geanina Codita spunea...

April,
draga mea dragă, ai simțul extrem de dezvoltat și se pare că ai anticipat următoarea mișcare.

Pupici geaninoși peste normă!

Geanina Codita spunea...

Neliniştitu' ,
mulțumesc ci toată neliniștea...ha,ha,ha...

O zi cu soare și liniști , dar nu mereu...nu de alta, dar intervine plafonarea...

Geanina Codita spunea...

ajnanina ,
mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...așa stau lucrurile , precum spui...

Te îmbățișez și trimit către tine pupici geaninoși!

Geanina Codita spunea...

gabriela ,
ai punctat la fix, draga mea!


Te îmbrățișez și îți doresc zile pline de iubire!

Geanina Codita spunea...

orianda,
bine ai revenit, draga mea!

Va veni ziua, cât de curând...

Îți doresc zile liniștite, sănătate tatălui tău și multă iubire!

Geanina Codita spunea...

Geocer,
bine ai revenit, metafora nopții!

Mai sunt și astfel de drumuri , între TG.JIU și Motru...

O zi cu mult soare și drumuri fără gropi!

Geanina Codita spunea...

mmary,
mulțumesc pentru comentariu, draga mea dragă!

Ești alături cu sufletul și gândurile bune , iar acest lucru mă bucură infinit...

Pupici geaninoși în cantități industriale trimit către tine!

Geanina Codita spunea...

Adrian,
bine ai revenit, prieten drag!

Atunci...vom da fericirii nuanțe care să o țină proaspătă , vie.

Pupici geaninoși peste normă!

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Nefiind vorba doar de o creatie artistica, ci de un fierbinte "drum" de declaratii, care ar vrea sa rastoarne legile fizicii, nu-mi pot permite comentarii.
Dialogul celor doi" subiectzi" implicati total si irevocabil intr-o iubire aspatziala se scrie in culorile unei toamne verzi.
fara alte vorbe.

Miriam spunea...

Geanina dragă, văd că pe cărări de vers de iubire drumul pare mai scurt...şi dacă priveşti în suflet, cărarea, drumul, distanţa au dispărut complet...
Nu şoptesşti vers de iubire decât cuiva care e acolo, aproape, în sufletul tău...Nu-i aşa că îi vorbeşti în gând? Deci distanţa nu mai e...
Kilometri de pe borne au pierdut bătălia :)

...Numai dorul de privire, de surâs, de braţul cu atingerea-i tandră, numai astea ne fac să ni se pară drumul luuuung....şi timpul de aşteptare o veşnicie...

Frumos, Geanina, din suflet, pentru suflet....din iubire, pentru iubire...

Te îmbrăţişez cu drag!

PS. Te aştept la concurs! :)

ARIPI DE FLUTURE spunea...

drum lung, dar care merita parcurs:)caci la capat te asteapta iubirea:)

Anonim spunea...

NICHITA STANESCU - EMOTIE DE TOAMNA

A venit,a venit toamna , acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine ,mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad ,uneori,
ca or sa-mi creasca aripi ascutite pan' la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain ,
si el o sa se-nchida cu-o frunza de pelin

Si-atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
ïntr-o dragoste mare

La Gata Coqueta spunea...

EL CAMINO ES LARGO O CORTO SU TRAYECTO DEPENDIENDP DE COMO SE REALICE EL RECORRIDO.

PERO SIEMPRE ESTA AL FINAL LA LUZ DE LA PAZ O DEL AMOR DEPENDIENDO LO QUE SE NECESITE EN ESE MOMENTO.

DEJO EN TUS MANOS UN RAMILLETE DE JAZMINES PARA QUE TE CUIDEN HASTA MI VUELTA,

UN ABRAZO DE OSO PARA TI,

ADITEEA spunea...

Pentru voi doi, pentru dorul vostru: http://www.trilulilu.ro/donwrite/4b7341186b9c3a
Sper sa va placa!

Anonim spunea...

frumos!

Geanina Codita spunea...

INCERTITUDINI,
bine ai revenit, draga mea!

Onorată de comentariu şi vizită.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

Geanina Codita spunea...

Mariana ,
"din suflet, pentru suflet....din iubire, pentru iubire..."

Exact aşa stau lucrurile, draga mea!

Pupici geaninoşi peste normă şi îţi mulţumesc din suflet pentru comentariu!

Geanina Codita spunea...

ARIPI DE FLUTURE ,
iubirea este la capăt de drum...

Confirm şi mulţumesc pentru vizită.

Pupici geaninoşi peste normă!

Geanina Codita spunea...

simioncristian ,
păi asta da surpriză, prieten drag...

Poezia acesta îmi aminteşte de Balul Bobocilor, când am primit coroniţa şi titlul de Miss Boboc.

Mulţumesc şi trimit către tine pupici geaninoşi peste normă!

Geanina Codita spunea...

La Gata Coqueta ,

Gracias por el ramo de flores de jazmín, es divina.

Espero cada vez con gran amor, gran amigo!

Tienen una semana llena de amor.

Geanina Codita spunea...

ADITEEA,
bine ai revenit , draga mea!

Mulţumim pentru melodie, am ascultat-o de foarte multe ori, este sublimă.

Te îmbrăţişăm cu toată dragostea!

Geanina Codita spunea...

Buhu,
mulţumesc de vizită.

O zi minunată alături de iubita ta!

elena marin-alexe spunea...

Am o urarepentru voi.
Dumnezeu sa va binecuvanteze cu o dragoste fara margini!
Geanina draga ma scuzi te rog dar de un timp cand comentez la tine pe blog, am tendinta sa ma adresez la plural..,
Un cos cu flori trimit spre tine de aici de pe meleaguri Vrancene, sa-ti inveseleasca clipa...

giulia spunea...

e foarte frumoasa fotografia cu drumul. la fel sunt si cele din jurul orasului meu.

si am planuit sa merg pàna acasa, cam peste zece zile.
nici nu mai sunt în stare sa gândesc cu calm, sau sa ma concentrez la ceva.nu mai am stare.

mi-e asa de dor de casa. nu am mai fost de patru ani.

va îmbratisez cu drag, pe amândoi.

Dili spunea...

Ofof, tocmai ne-am regasit si noi... si frumoasa mai e reintalnirea.... nici nu stiu ce sa-mi placa: un drum scurt sau unul lung, ambele au frumusetile lor si ambele duc tot catre... el.... sa fiti iubiti!

cristinutza spunea...

asa bine imi face sa trec pe la voi, mai sunt si oameni normali care iubesc din tot sufletul :)

Tzuca Bufnitzuca spunea...

Un drum sinuos la capatul caruia se afla insa cea mai mare fericire de pe pamant .

Miriam spunea...

Geanina, îţi mulţumesc din adâncul sufletului meu, care acum e undeva sus, sus, plutind de atâta bucurie...
E minunată lacrima ce o simt în colţul ochiului ştiind că oameni dragi, pe care nu i-am văzut, pe care nu îi ştiu decât de dincolo de cuvinte, simţindu-i cu inima, pot să îmi aducă atâta bucurie dintr-o iubire sinceră, necondiţionată!

Mulţumesc, Geanina, pentru darul tău minunat! O să vreau să cred că anul acesta brânduşele au înflorit special pentru mine ca să mă răsfeţe! :)
Mulţumesc! Mulţumesc!

Anonim spunea...

Mereu am crezut ca povestile frumoase nu-s decat fictiunea unor minti frumoase si nu va pot spune cu cata bucurie constat ca ele imbraca chiar haina realitatii...
Credeam ca lucrurile bune nu se intampla asa oricui, din senin si fara nici un motiv, insa voi mi-ati spulberat si crezul asta. Cele mai frumoase lucruri apar in viata cand te astepti mai putin si tocmai surpriza amplifica bucuria. Sunt uimita precum un copil care incepe sa descopere viata!
Va doresc carari de basm!

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă