Copilul din mine strigă durerea vieţii...o viaţă trăită în braţele egoismului.Îmi plăcea să fiu mereu primul, să mi se spună repetat cât de important sunt, cel mai important dacă se putea...
Priveam în jur dar nu vedeam decât o singură fiinţă, pe mine, nimic nu era mai interesant.Mă gândeam adeseori că de voi muri, sigur ar urma sfârşitul lumii, le ceream neîncetat altora să trăiască cum doream eu. Aveam şi eu o calitate, niciodată nu vorbeam despre alţii, simţeam că astfel deveneam mai puţin important.
De multe ori mă întrebam cum ar fi fost lumea dacă eu nu m-aş fi născut, dacă oamenii ar fi fost preocupaţi de acest aspect, dacă ar fi întrebat de ce şi dacă ar fi fost la fel de fericiţi fără mine.
Anii treceau, importanţa mea îşi dădea importanţă, viaţa mea respira viaţă, vârsta mea îşi trăia vârsta.
Am acceptat totuşi un dialog cu Allan Kardec care mi-a spus fără să mă menajeze: ”Egoismul este cauza suferinţelor tale, cea care naşte orgoliul, ambiţia, lăcomia, invidia, ura, gelozia, care produce tulburare tuturor relaţiilor sociale, provoacă disensiuni, distruge încrederea, obligă la o permanentă defensivă faţă de vecinul său şi face din prieten un inamic, atunci vei înţelege totodată că acest viciu este incompatibil cu propria-ţi fericire, ba mai mult, chiar cu propria-ţi siguranţă.”
Acum privesc în jur, privesc iar şi iar...vreau să văd, îmi doresc să văd mai mult decât ceea ce mi se înfăţişează...nimic...nici măcar persoana mea.
SURSA FOTO - http://www.desktopnexus.com
34 comentarii:
Egoiştii sunt măcinaţi din interior. Zi de zi, ceas de ceas. Când realizează acest lucru - dacă îl realizează - este mult prea târziu. Hortensia Papadat Bengescu a avut, totuşi, o viziune extrem de interesantă asupra egoismului - "Egoismul e zeul cel mare. Nu e la baza existenţei noastre? Şi dacă egoism înseamnă viaţă, tot el înseamnă şi fericire"...
Propun să încercăm să trecem cu toţii prin ceea ce numim viaţă fără urme de egoism. Cu puţin efort este posibil...
Noapte liniştită, iubito...
El mundo está en uno y está también alrededor, el egoismo lleva a estar en contra de todo no deja que fluya la buena relación, buena noche Geanina
________((:##.))
______((.:::::/;;\:.))
_(()::::::@::/;;#;|:.))
((::::##: :::|;;##;|::))
_(('::::::::::\;;;;/:::::))
_______((:::::::::::::))
______((♥|♥|♥|♥|♥))
_______((:#:::::::##::))
_______((:###:::::#:::::))
________((:##::: ::::::::#:))
________((:::;:::::::::###::))
________((:::;::###::;::#:::::))
________((::::;::#::;::::::::::#::))
_____((:##:;::::::;::::###:::)) (())
______((:::::)__(::##:::::::::::::(())
_______((::::)__(:::::::::::::::: ##
HOLAAAAAA QUE TENGAS UNA BUENA NOCHE DE REYESS ABRAZOS DE TU AMIGO
CHRISTIANNNNN
Cristian,
egoismul e boală cu vechime la purtător.
Mai rău este că generează alte boli, ura, gelozia şi alte evenimente ce fac viaţa un calvar.
Mai liniştită decât este nici că se poate.
Te sărut , minune de om!
silvo,
El egoísmo conduce al odio, los celos y las cosas que hacen la vida desagradable.
Pensamientos horas de la noche buena!
Buna dimineata, Geanina!
Cristian a gasit citatul potrivit pentru egoism. Leul nu poate sta alaturi de miel decat daca acesta e inauntrul lui...
O zi minunata!
egoismu e o caracteristica dezvoltata prin educatie, anturaj si alte influente din exterior. se trateaza, cred eu, prin dezvoltarea dorintei de cunoastere. si prin love. mult :)
minunate aceste povesti de viata pe care le-ai inceput...o serie extraordinara de framantari, idei, si cazuri cat se poate de reale...
egoistul pierde ceva din contactul cu el cand pierde contactul cu lumea...
Mundo Animal.,
Gracias por su visita y comentario.
Hoy he hablado en mi post sobre el egoísmo.
Buenos pensamientos para usted y sus seres queridos!
Erys,
bună dimineaţa!
Inreresantă mi se pare viziunea tuturor cititorilor despre subiectul în discuţie.
Cristian este cartea cu citate, îmi permit să adaug.
Zi plină de frumos!
TreXeL,
minunat ar fi să se trateze, însă mă tem că...
Nu se ştie niciodată.
Gânduri bune şi mulţumiri pentru vizită.
raza de soare,
m-am gâdit să mai schimb puţin registrul, când şi când, apoi trecem iar prin grădina versurilor pline de iubire...
Mi-a plăcut viziunea ta asupra egoismului, fată frumoasă.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea!
Imi place foarte mult citatul lui Allan Kardec...cred ca si pentru mi l-a rostit:D
Passion4God,
m-ai făcut să zâmbesc...
Mulţumesc pentru trecere şi comentariu.
Pupici geaninoşi.
Draga Geanina, imi plac mult noile tale povesti,citesc in viteza,pe nerasuflate.Ma gandesc la lucruri carora incercam uneori sa nu le dam atentie...probabil tot din egoism.Multumesc pentru lectiile de viata si temele de gandire:)Imi place nespus ca ma provici sa-mi rascolesc adancul fiintei mele,sa cantaresc lucrurile si sa imi doresc sa ma invalui in dragoste,altruism si lumina.E greu dar merita efortul:) Imbratisari multe si ganduri bune, D
E simplu de ales între viaţa în singurătate a unui egoist şi viaţa plină de prieteni a unei persoane altruiste.
Sau mi se pare doar mie simplu?
Asadar , cand ai de gand sa incepi sa scrii o carte ? :)
egoistii sunt viermii societatii!
Am scris si eu, acu ceva vreme un articol despre egoisti si hipersensibilosii ... poate iti amintesti!
Mi-e mila de ei!
Cred ca suferim, oricat ne-am crede de sanatosi, cam de aceleasi boli. In momente diferite. Si ne aplicam tratamente diferite. Care depind , probabil, de medicul de familie, rezistenta la atacuri, doza, anotimp( am glumit, desigur)..
am oftat cu durere si realism..rewstul ar fi inutile ai spus tot...o zi frumoasa cu adancire in sufletul celorlalti.te imbratisez
Pana la un punct, egoismul e o chestie acceptabila, ca parte a slabiciunii omenesti. Adica un defect "light"... Antidot? Hmm... modestia? introspectia? smerenia? verdele de Paris :D ? Toate la un loc?
Daiana Prundurel,
tot ceea ce scriu este inspirat din realitate, sunt evenimente la care am asistat, care mi s-au povestit iar eu le îmbrac în forma prezentată.
Sunt poveşti la care mă gândesc de ceva vreme şi mă bucur dacă sunt citite pe nerăsuflate.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea!
cell61,
dacă nu ne facem tot felul de scenarii şi suntem noi înşine totul este simplu.
Avem noi tendinţa de a complica simplitatea.
Mulţumesc pentru trecere.
Zile pline de iubire alături de cei dragi.
Ciuchi Ionut,
aşadar, este o propunere pentru anul 2010, sper să se concretizeze.
Mulţumesc pentru comentariu.
Gânduri bune pentru tine şi cei dragi ţie.
orianda,
râdem şi eu şi Cristi, deşi nu este de râs dacî stăm să ne gândim, dar ne şi imaginăm viermii unduindu-se în egoismul lor "catifelat".
Pupici geaninoşi peste normă!
INCERTITUDINI ,
avem câte puţin din toate.
Important este ca boala să nu devină cronică, în rest totul este vindecabil...
Te îmbrăţişez peste normă!
nakudo,
când ajungem în preajma unor astfel de tipuri umane cel mai sănătos este să ne îndepărtăm discret şi definitiv.
Pupici geaninoşi în cantităţi industriale.
Cristake,
bine ai venit!
Toate la un loc, dar mă gândesc că o finalitate cu verdele de paris este fatală...
Seară faină!
Egoismul este o boala grava care roade interiorul incet incet si distruge iremediabil.
Interesanta povestea....sau calatoria spre interior...
Un nu hotarat egoismului!
Categoric, fara egoism :)
Te imbratisez !
elena marin-alexe,
roade, distruge şi dezumanizează.
Mulţumesc pentru comentariu.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea.
gabi ,
hotărâtă ca de fiecare dată.
Promt răspuns.
Pupici geaninoşi peste normă!
Egoismul este sentimentul care ne goleşte de tot ce avem frumos în noi, iar apoi ne lasă goi într-o viaţă unde poate cândva aveam prieteni!
Egoiştii sunt un fel de Narcis. Nu există decât ei şi lumea lor limitată - o sferă în mijlocul căreia ei îşi construiesc lumi despre ei înşişi!
Egoismul este un sentiment care traieste in noi toti, cu diferenta ca la unele persoane se manifesta si la altele nu.
Trimiteți un comentariu