vineri, 15 ianuarie 2010

Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle



Dacă e vineri - e poezie pe pâine

 Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile şi poeziile sale influenţa deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. De exemplu, în ciorna scrisorii de condoleanţe la moartea lui Ştefan Micle, el scrie: „viaţa mea, ciudată şi azi şi neexplicabilă pentru toţi cunoscuţii mei, nu are nici un înţeles fără tine”. Sau în poezia Lumea îmi părea o cifră mărturiseşte că până când a întâlnit-o „n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea „începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.
 Din luna lui Iunie 1882.
     A plâns scriind-o.
      
Îngerul meu blond,
          Te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă; aş face-o în gând, dacă n-aş fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ţi vorbesc de loc de amor - dar tu nu ştii că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Şi acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăşte şi când eşti de faţă, şi când nu eşti. Veronicuţa mea, dacă acest sentiment care tâmpeşte mintea şi stinge-n om orice curaj de viaţă, n-ar învenina pururea zilele şi nopţile mele, dacă n-ar fi ingredienţa fatală a oricărei gândiri la tine, aş fi poate în scrisorile mele mai expresiv şi mai vorbăreţ. Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa - uneori - te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Şi această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aş fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viaţa mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins şi înţeles, e drept că nu te-aş fi strâns în braţe, dulce şi albă amică, dar nici n-aş fi suferit atât, nici n-aş fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-şi arunca viaţa pentru acel tezaur şi pururea în pericol de a-l pierde, nu-şi zice în sine uneori că, cu toate că iubeşte tezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar mai puţin nefericit să nu-l fi avut? Aşa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubeşte mai mult decât viaţa. Aşa te iubesc şi eu - mai mult decât viaţa, mai mult decât orice în lume şi pururea cu frica-n sân, aş vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ţi-am spus, Nicuţă, că pentru mine viaţa s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu uşurinţă şi că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare şi nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.
          Dac-ai cunoaşte această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai şti cu câtă amărăciune, cu câtă neagră şi urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ţi scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aş săruta, te-aş desmierda, dar te-aş ucide totodată.
Momoţelule, îţi sărut mânile tale mici şi genunchii tăi cu gropiţe şi gura ta cea dulce şi părul şi ochii şi coatele şi toată, toată te sărut şi te rog, te rog mult să nu mă uiţi deloc, deşi poate tocmai când vei şti că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preţ pe iubirea
     
lui Emin  

Departe sunt de tine...

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţş parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!

35 comentarii:

Goran spunea...

Chiar astazi la scoala am citit o scrisoare trimisa de Eminescu, Veronicai Micle. Isi exprima si framantarea din cauza distantei dintre cei doi, dar o masca oarecum prin vorbe dulci adresate "ingerului lui blond". Minunata corespondenta!

INCERTITUDINI spunea...

Draga Geanina, parerea mea nu prea coincide cu a ta- Veronica a fost si ea o femeie draguta, cu un pic de noroc, ca multe altele , care s-au crezut muze le poetului. etc..
Eminescu a iubit si a cantat FEMEIA!!!

Lisandru Cristian spunea...

Iubire, ai ales o poezie tare frumoasă şi una dintre scrisorile LOR deosebite... Eminescu ar trebui citit în fiecare zi, de fiecare dintre noi. Pentru tot ceea ce scris, şi ca poet de geniu şi ca jurnalist cu nerv...

Te sărut pe suflet, minune de femeie...

raza de soare spunea...

impresionanta aceasta iubire imposibila/interzisa intre Eminescu si Veronica Micle...minunata scrisoarea...am mai citit-o si eu de vreo doua ori inainte...m-a impresionat ardoarea iubirii lui...

elite spunea...

Eminescu e unic...si iubirea sa pentru Veronica nu putea fi altfel decat unica.

elena marin-alexe spunea...

O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătran şi singur, vei fi murit de mult!
O superba poezie din lirica eminesciana...
Am un sentiment de contemporaneitate cu poetul si iubita lui.Frumoasa dragoste ....
Parca ne-am vorbit sa-l omagiem pe "geniu".O seara minunata sa ai draga mea prietena!

silvo spunea...

Tener tanto amor, una felicicdad que no es fácil de conseguir y no disfrutarla por los celos es muy triste, el miedo a perder lo bueno roba su disfrute, buen día Geanina

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

"Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti,
Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,
Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu. (Veronica Micle - Să pot întinde mâna...)"

Veronica a fost muza din sufletul si viata lui Eminescu, iar ceea ce au avut ei doi este de necontestat.
Veronica a fost o norocoasa, desi uneori imi spun ca ar fi putut sa ii ofere mai mult lui Eminescu, cu toate timpurile in care au trait.

Ai ales o scrisoare frumoasa Geanina!

Sfarsit de saptamana minunat va doresc!

Cristake spunea...

Acuma... nu vreau să fiu răutăcios sau să bagatelizez, dar m-am gândit că situaţia Micle-Veronica-Mihai seamănă cumva, mai mult sau mai puţin, cu cea fictivă Trahanache-Zoe-Fane Tipătescu :D
Altminteri, şi-l poate cineva imagina pe Eminescu "la casa lui", cu burtă, nevastă şi o liotă de copii guralivi care îi varsă cerneala şi se bate cu ghemotoace de hârtie din manuscrisele lui?

DiliMache spunea...

Pentru mine relatia dintre cei doi ramane ceva atemporal si minunat.... cartea cu corespondenta lor este cea mai pretioasa sufletului meu (aceasta: http://dilimache.blogspot.com/2009/08/4-august-1889.html) alaturi de o carte despre viata lui Carmen Sylva...

marada spunea...

Eminescu a iubit femeia: pe Veronica, pe Mite...
Era insa prea sarac si ele aveau o situatie destul de buna. De aceea iubirea adevarata se pare ca a fost doar din partea lui. El le idealiza.
Ele...
Mite spunea ca e dezamagita de felul cum arata el : mic de statura, cu hainele ponosite, cu mainile nespalate...
Iar el o vedea "frageda ca floarea de cires"!
Dureros!

Anima spunea...

blogul tau? nu gasesc optiunea..sau sa ma pot inscrie la postari. Imi place mult cum si ce scrii.u drag, Anu
Mult succes si un weekend minunat impreuna cu cei dragi tie!
Cu drag,
Anima

Geanina Codita spunea...

Goran,
scrisorile sale către Veronica Micle sunt pline de dulcegării care, departe de a-l face ridicol, îi confera umanitatea de care gloria postuma l-a deposedat.

Geanina Codita spunea...

INCERTITUDINI,
natura, istoria, dragostea...FEMEIA...

Mulţumesc pentru comentariu.

Zi plină de frumos!

Geanina Codita spunea...

Cristian,
0 poezie pe care o recitesc de fiecare dată cu mare drag.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea, minune de om!

Geanina Codita spunea...

raza de soare,
iubirea face minuni, draga mea.

Zi faină!

Geanina Codita spunea...

elite,
iubire, poveste şi dăruire.

Zi plină de frumos!

Geanina Codita spunea...

elena marin-alexe ,
mulţumesc pentru comentariu.

Sentimentul acesta mă încearcă şi pe mine.

Gânduri din cele mai bune, draga mea dragă!

Geanina Codita spunea...

silvo,
Eminescu es el gran poeta nacional.

Él escribió sobre el amor, la historia y la naturaleza.

Beautiful day!

Geanina Codita spunea...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia),
o minunată poveste de iubire.

Mulţumim din suflet pentru urări,

Geanina Codita spunea...

Cristake,
interesantă viziune.

Zi plină de frumos!

Geanina Codita spunea...

DiliMache,
o relaţie specială rareori întâlnită.

Mulţumesc pentru vizită.

Gabriel Ionut spunea...

Salut , vrei sa faci link exchange cu http://baiatulciudat.com . Daca da poti sa ma treci cu " Baiatul Ciudat " iar link : " http://baiatulciudat.com " . Cand m-ai adaugat la blogroll te rog lasa-mi un msj pe blog sa te adaug si eu.

O zi buna :)

Geanina Codita spunea...

marada ,
iubirea nu are vârstă...

Zi magică!

Geanina Codita spunea...

Anima ,
bine ai venit!

Gânduri bune şi zile pline de iubire!

hobbitul spunea...

sunt super scrisorile dintre ei, am o gramada de carti acasa cu scrisorile lor ... buna idee de posta si pe blog

DAVELLA & MARIO spunea...

Draga mea prietena, multumesc pentru Eminescu. Chiar daca comentariile mele sunt mai rare ( daca ar fi ziua de 48 de ore...), sunt prezenta zilnic pe blogul tau miraculos "sa ma hranesc" cu poeziile tale. Draga Geanina, merci mult pentru aceasta hrana spirituala si te invit cu drag pe blogul meu sa-ti ridici PREMIUL PRIETENIEI. Pupicei si o saptamana frumoasa si plina de poezie!

Mariana spunea...

Am cartea cu aceste corespondenţe...am primit-o în dar şi cine mi-a dăruit-o mi-a ştiut foarte bine gusturile :) Dar, oare, cui nu-i place această frumoasă poveste de iubire? O poveste care naşte vers, care te învaţă dorul şi zborul...

Foarte potrivită această postare în marea zi de sărbătoare a marelui poet, Mihai Eminescu.

Îmbrăţişări cu căldură de aici, din nord, de lângă Ipoteştiul lui Eminescu :)

tasha spunea...

Iubirea face minuni,conteaza cum a fost Veronica?grasa,slaba? de gustibus...
A iubit in felul lui,unic si a ramas in timp cel mai pare poet al romanilor.

paulgsandu spunea...

Multumesc, Geanina pentru minunata scrisoare si pentru poezia pe care n-o mai citisem de ani de zile; sau poate de inca mai mult.
Ce frumosi erau amandoi, Eminescu si Veronica, in suferinta lor!

Geanina Codita spunea...

hobbitul,
scrisorile sufletului, aşa le-aş numi...

Gânduri bune!

Geanina Codita spunea...

DAVELLA & MARIO,
preiau premiul cu mare, mare drag.

Cât despre timp, nu-ţi face probleme suferim toţi de aceeaşi lipsă.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea!

Geanina Codita spunea...

Mariana ,
simt căldura sufletului tău la fiecare trecere pe aici.

Fiecare cuvânt încălzeşte inima, fiecare sunet vibrează de emoţii.

Te îmbrăţişez peste normă, draga mea dragă!

Geanina Codita spunea...

tasha ,
contează puritatea iubirii ce nu poate să aibă izvor decât într-un suflet plin de sentimente imaculate.

Pupici geaninoşi peste normă, draga mea dragă!

Geanina Codita spunea...

paulgsandu,
frumoşi şi plini de trăiri ce le guvernau sufletul.

Gânduri bune la orele dimineţii!

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă