O MINUNE DE OM (V)

VELICU GABRIEL DANIEL (1990 - 2009)




Dacă lucrarea lui Dan conţinea fraza pe care am scris-o în postarea anterioară finalul lucrării lui Gabriel sună astfel : staţi mai mult lângă copiii dumneavoastră, încercaţi sa fiţi mai aproape de sufletul lor, să le înţelegeţi trăirile, sunt importanţi şi banii, dar nu reprezintă totul, sentimentele copiilor dumneavoastră sunt mult mai importante, învăţaţi să preţuiţi fiecare clipă alături de cei dragi.
Ora 04:00, Mexic, 15 februarie 2009, nu îmi mai este somn, sunt agitată şi într-un final mă trezesc. Deschid televizorul, Maria şi Dan dormeau. Eu mă plimb prin cameră şi aştept să se facă ora şase ca să am cu cine vorbi. La 05:45 se trezeşte şi Dan. Ora 06:30, sună telefonul lui Dan. Aud tot ce spune vocea de la telefon.Încremenesc. Era şi Maria, fiica mea de faţă, care nu are decat 8 ani, îi fac semn lui Dan că am auzit şi mă îndrept către uşă. Gabriel a murit. Îmi repetam la nesfârşit că nu este adevărat, lucru pe care îl mai fac şi astăzi. Atunci toţi aceşti trei ani în care am lucrat umăr la umăr s-au derulat în mintea mea cu o viteză uimitoare.Mă gândeam la părinţii lui, la el, la cât a muncit în toţi aceşti ani pentru a-şi netezi drumul către cariera ce avea să o urmeze. Drumul la întoarcere a fost infernal nu am dormit deloc, mă tot întrebam ce să le spun părinţilor când am să-i văd, dacă voi rezista să-l văd pe el altfel decât îl ştiam. După acea zi am refuzat comunicarea, am refuzat să mai merg la şcoală, nu puteam să rezist într-o clasă cu pereţii îmbrăcaţi de panouri cu fotografii şi diplome ce aparţineau de-acum MINUNII CARE DISPĂRUSE...
De atunci lupta se dă zilnic în interiorul meu, mintea mea nu concepe că lucrurile stau aşa, aştept să revină şi să ne apucăm de lucru...
Va urma...