Rivalii

Plouă. Mi-ai spus cândva că iubeşti ploile ca pe-o pedeapsă. O pedeapsă ce poartă fiorul iubirii neciuntite. Atunci, timid m-am aşezat pe iarbă lânga tine şi am început să recit din Ana Blandiana, iubesc ploile...
Mi-ai spus că-mi vin bine stropii de ploaie în păr, care de-atâta prospeţime pocnesc şi se transformă-n flori. Mireasma lor încătuşează orice simţ, anticipează şi anihilează orice mişcare pe care vreau s-o fac. Sunt prizoniera gândurilor tale, a vântului ce cu-ndârjire devine rivalul tău şi-mi mângâie întreaga fiinţă cu adierea sa catifelată ce se luptă cu stropii de ploaie care-mi izbesc faţa cu un sărut profund. Devii prietenul ploii, al vântului pentru că ştii , ador sa-mi fie-n preajmă, iar pe tine te înnebunesc de dorinţă. Rivalitatea lor devine nulă în aceste momente, iar tu îmi spui necontenit că sunt o minunată născocire a naturii, de care nu te poţi desprinde şi pe care o doreşti în fiece secundă a ploii şi a vântului ce te-au ingenunchiat.