O MINUNE DE OM (IV)

VELICU GABRIEL DANIEL (1990 - 2009)




Miercuri, 12 februarie 2009, ora 08:49. O sun pe mama lui Dan şi îi spun că nu mai plecăm. Nu m-a întrebat dacă am înnebunit, însă orice om ar fi gândit asta probabil în acele clipe, deoarece în noaptea de miercuri spre joi, ora 04:00 , avionul decola spre Amsterdam. Doamna Marin nu spune decât atât:"Bine, eu totuşi îi fac lui Dan hârtiile de ieşire din ţară pentru că acum sunt la notariat". Aceasta a fost toată discuţia.
Pentru prima dată în 6 luni , de când soţul meu ştia unde vom merge şi pentru ce, se opune în acestă zi de miercuri, plecării. Îi citeam neliniştea pe faţă şi îmi spune foarte punctual că nu vrea să plecăm în Mexic. Începuse înlăuntrul meu o bătălie cumplită, pentru prima dată în viaţă nu ştiam ce decizie să iau. Fiica mea îl sună, la şcolă şi îi spune ferm:
- Tati, te duci urgent la notariat şi îmi semnezi hârtia! Trebuie să plecăm să îi aducem lui Gabi medalia, el este acum puţin bolnav şi doarme, dar peste un an va fi bine, va veni la şcoală.
- Bine tăticule, o să merg să semnez , stai fără grijă.
Nu vreau să mă gândesc ce era în sufletul lui, ce gândea, ştiu doar că aşa cum îi promisese Mariei, aşa a făcut.
Abia atunci am început să fac bagajele, iar la ora 00:00 a venit Dan cu părinţii să ne ia de acasă pentru a merge la aeroport. Am plecat către Mexic, ore multe de zbor peste Atlantic, la aeroport ne-a aşteptat domnul Fernando Guzman, organizatorul concursului. Erau 30 de grade în Guadalajara, am trecut la alte temperaturi, la alt tip de haine. O primire extraordinară, însă gândul meu era numai la Gabriel, plecasem cu o speranţă , colegii lui spuneau că este posibil totuşi să se întâmple o minune. Am coborat la internet ca să citesc ultimele veşti, îmi promisese doamna director prof. Biteş Mariana că mă va ţine la curent cu tot ce înseamna starea lui Gabriel. Nu m-am înşelat în privinţa veştilor, mă aşteptau în căsuţa cu mail-uri. "Staţi liniştiţi , Gabriel este bine". A venit şi ziua desfăşurării concursului, toata lumea ştia despre el, toata lumea îl cunoştea de la competiţia din 2008, aşa se întamplă când reuşeşti performanţa de a primi medalia aur, te cunoaşte multă lume, erau prietenii lui toţi. S-a vorbit mult despre Gabriel şi în acea zi. A sosit momentul decernării premiilor: Velicu Gabriel Daniel, Neagoe Basarab, Olteniţa, România - Silver Medal, project DESTINY. Asa s-a numit lucrarea lui, DESTIN. Dacă în luna octombrie 2008, aş fi ştiut ce va urma, scenariul acestei lucrări nu mai exista. Dar, mai este şi scenariul lucrării lui Dan, colegul lui, care şi acum mă revoltă(scenariul, nu Dan), deşi tot eu alături de fiica mea l-am creat. În lucrarea lui Dan apare următoarea frază, repet, creată în octombrie 2008:"Din păcate Gabriel nu mai este astăzi cu noi, a murit"...
Va urma...