VELICU GABRIEL DANIEL(1990 - 2009)
L-au adus la reanimare, îmi amintesc că erau foarte mulţi medici, era o "agitaţie" tăcută, tensiunea creştea...
O asistenta l-a sunat de urgenţă pe medicul Talianu, cel care urma să efectueze operaţia pe creier. Au ieşit de la reanimare 2 medici şi au cerut să fie semnate documentele prin care li se cerea părinţilor acordul de a fi efectuată operaţia. În minutele următoare Gabriel este dus către sala de operaţie. Plângeam şi mă rugam să se întâmple o minune pentru O MINUNE DE OM.Mi-e greu să apreciez durata operaţiei, aş spune o sută de ani, atât de grea şi lungă a fost aşteptarea. Şi-a făcut apariţia medicul Talianu, după operaţie. Nu pot să-i uit privirea, felul în care încerca să le transmită părinţilor că şansele sunt zero. Atunci au început să-mi inunde obrazul lacrimi fierbinţi, de data aceasta nu am mai fost capabilă să le ascund de privirile celor din jur, atunci am simţit cum îmi fuge pământul de sub picioare, nu mai vedeam, nu mai auzeam.S-a făcut ora 8, am sunat-o pe doamna director a liceului Prof.Biteş Mariana şi pe domnul prof.Hociotă Constantin, dirigintele lui Gabriel, gâtuită de durere le-am povestit ce s-a întâmplat. Îmi amintesc doar că unul dintre cei doi profesori m-a întrebat :"Eşti sigură?"o întrebare care a rămas fără răspuns...
Am fost la spital până marţi , miercuri urma plecarea către Mexic, un lucru pe care nu mi-l mai doream, toate proiectele noastre se năruiseră, însă părinţii lui îşi doreau ca noi ceilalţi din echipă să îi continuăm munca, dirigintele lui şi direcţiunea liceului de asemenea, acestea au fost persoanele care m-au convins că trebuie să plec şi să-i continuăm opera, fiindcă el asta şi-ar fi dorit. Înainte de plecare l-am luat de mână şi i-am promis că îi voi aduce premiul cu o condiţie , să accepte să îl mai cert de câteva ori, să îmi dea voie să mai fac asta, să mă aştepte cu zâmbetul pe buze şi să continuăm ceea ce am început în urmă cu 3 ani. Am plecat ravăşită cum nu mi s-a mai întâmplat în viaţă, cu sufletul făcut ţăndări,cu lacrimi ce nu mă mai ascultau, simţeam ca nu mai am aer.Am lăsat în urmă doi părinţi împietriţi de durere...
Va urma...
vineri, 1 mai 2009
O MINUNE DE OM (III)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
20 comentarii:
Off Geanina, cat m-a intristat si pe mine aceasta poveste. Cateodata stai si te intrebi de ce ii ia Domnul pe cei mai buni si cei mai nevinovati oameni, parca e nedrept. Cu atat mai mult cand asa o nenorocire se intampla unui copil. Nici nu vreau sa ma gandesc ce a fost si ce e in sufletul acelor parinti, insa numai oameni nu se vor mai numi vreodata. Cred ca nu exista durere mai mare pe lumea asta, decat cea a unui parinte ce isi ingroapa copilul.
Dumnezeu sa il ierte si sa va intareasca pe voi, sa treceti mai usor prin asta! Te imbratisez!
Am ramas fara cuvinte citind ultimile dumneavoastra articole...Plang si acum...Viata este prea cruda cateodata!
Regret nespus cele intamplate si imi dau seama ca a ramas un gol imens in sufletele celor care l-au cunoscut...
NO COMENT !
@Diana,
dacă l-ai fi cunoscut pe acest copil era imposibil să nu-l îndrăgeşti. Avea toate calităţile din lume, o creştere aleasă, e foarte greu să nu îţi pui întrebarea "De ce???".Mulţumesc fiindcă eşti atât de aproape de noi deşi distanţa în km...
@irina,
creaţiile tale i-ar fi plăcut foarte mult lui Gabriel, iubea frumosul şi lucrurile bine făcute. Ador rochiţele pe care le creezi şi îţi mulţumesc pentru că m-ai vizitat. Pe curând!
@elena marin-alexe,
sunt de acord că astfel de situaţii ne reduc la tăcere. Îmbrăţişări şi sănătate sărbătoritului.
:(...intradevar trist..:(
@Florin,
bine ai venit! Acest este cel mai trist lucru care ni se poate întâmpla. Ne demontează.
Urmaresc aceasta poveste, draga Geanina, de cand ai scris despre ea pe "Despre evolutie", la Mugur.
Mie imi este greu sa trec prin ea, darmite tie, care ai fost impreuna cu aceasta MINUNE DE OM trei ani, lucrand si visand impreuna.
Pentru mine, cei care mi-au luminat viata intr-un fel sau altul, SUNT, nu "au fost", pentru ca ei mi-au intrat in inima si atat timp cat ea bate, bat si ei, pulsand viata.
Deosebit si totusi firesc gestul vostru de a merge inainte, pentru a sustine acest vis al lui. Firesc, pentru ca asa este cand pui suflet in ceea ce faci.
Multumesc ca ai povestit despre acest copil minunat.
Imbratisez cu sufletul aceasta MINUNE DE OM, care, acolo in ceruri, ESTE!
@Mikka,
eu îţi mulţumesc fiindcă fără să-l cunoşti îl îndrăgeşti pentru ceea ce ESTE, O MINUNE DE OM. Ne-am făcut planuri pentru acest final de clasa a XII - a , urma la sfărşitul lunii martie să plece în Italia, iar in iunie în Turcia la două competiţii internaţionale. Era foarte ambiţios, dorea să facă cât mai multe şi foarte bine totul. Îţi urez un Bun venit călduros!
Te devuelvo la visita. No puede saber qué dice este texto, pero me encantaría saberlo.
Saludos desde La ventana de los sueños.
mulţumesc pentru că a venit să-mi blog.
dacă nu ştii nimic despre rumano.tu spaniolă.
utilizare sau de transfer.
nu bariere lingvistice.
o mare imbratisare de la Buenos Aires.
grachula
Bienvenida a mi humilde desván, Geanina. Y muchas gracias por tus felicitaciones. Espero volver a verte pronto.
Un beso y cuídate.
M'a impresionat aceasta poveste intrucat mi s'a imprimat ca un abtibild in contiinta...a reusit sa'mi zgaltaie si ultimele scanduri subrede de indiferenta de a trece prin viata pur si simplu...cateodata de atatea hopuri peste obstacole, simt ca'mi scapa printre degete si ultima speranta de zbor si ma las neputincioasa in elanul prabusirii...doamna Angela Ribus a scris niste randuri pline de seva despre cine suntem: "Vise care se implinesc inainte de a fi fost conturate. Oameni care ne uimesc in fiecare zi. Lacrimi care se transforma in inceput de suras. Dimineti in care simtim ca toate lucrurile ne sunt prietene. Memoria ne-a fost data pentru a pastra doar ceea ce ne ajuta sa fim astazi mai puternici decat ieri. Trebuie sa ne ridicam ori de cate ori este nevoie. Intelegand ca nimic nu se opreste la jumatatea drumului, gasim in cadere forta unui nou inceput."...stiam deja ca daca ai ambitie poti cladi o lume MINUNATA alaturi de oameni MINUNATI...dar se pare ca mai uit si e necesar uneori sa se intample unele lucruri ca apoi sa ma destept si eu...si altii...sa realizam ca nu trebuie sa ne oprim la fiecare fila terminata de scris, ci sa o dam pe urmatoarea si pe urmatoare si pe urmatoarea...pana ce...nu vom mai avea file...si atunci vom putea spune ca ne'am trait viata, indiferent de numarul de file...
La cat mai multe randuri pline de seve in Cartea Vietii iti doresc, prietena mea de dincolo de ecran...
M-a intristat aceasta, din pacate, realitate. Venisem sa raspund unei urari (dar, ca de obicei, cu intarziere) si am gasit O MARE INTRISTARE !
Dumnezeu sa-l odihneasca !
Dumnezeu sa ne intelepteasca, pe noi toti !
Cat de umila este uneori, conditia de OM !
Dumnezeu sa intareasca pe toti ce-si pierd aproapele : rude, vecini, colegi, prieteni !
Doamne, te rog ! Usureaza durerea sufleteasca a parintilor lui Gabriel !
@Valentina,
ti-am scris 3 comentarii, am reuşit să public unul singur, celelalte au avut parte numai de erori, nu ştiu de unde au intervenit însă o să mai încerc astăzi să postez gândurile mele referitoare la versurile tale care mă cam urmaresc de când le-ai publicat.Gabriel este MINUNEA DE OM care s-a născut la Olteniţa, care a studiat într-un liceu în care înca se mai învaţă carte, un liceu cu foarte mulţi elevi inteligenţi şi frumoşi. Gabriel a fost MINUNEA Liceului Teoretic"Neagoe Basarab" Olteniţa, fără nicio exagerare. Pe curând, prietenă minunată!
@DoarATAT,
un calduros Bine ai Venit, trimit către tine, îţi transmite asta o prietenă care citeşte ceea ce scrii şi pot să-ţi spun că ceea ce aşterni pe cele 9 bloguri nu este atins de banalitate aşa cum tinzi să spui. Mulţumesc pentru că eşti aproape de noi , cei care îl iubim şi îl respectăm pe Gabriel şi mai ales de părinţii lui care au nevoie alături de dânşii de oameni ca cei care scriu şi citesc pe această pagină. Pe curând!
Muchas gracias por tu comentario. Me ha sorprendido encontrarme con el blog en rumano. ¿Vives aquí en España? He tenido una parja de vecinos rumanos, un matrimonio con dos niñas, de los que hemos aprendido mucho sobre vuestra cultura y gastronomia (deliciosa) Un beso y hasta la próxima.
Hi thank you very much for the comments :)
Gea,
Wow, that was fast reply! Thank you for the link. Will do that!
Trimiteți un comentariu