Anna Karenina, imposibila iubire

UPDATE - Am vorbit cu ALEXANDRA BUCUR, a fost strânsă toată suma necesară opreraţiei. Se pregăteşte să plece către destinaţia unde va fi efectuată operaţia. Ne bucurăm cu tot sufletul ALEXANDRA BUCUR şi aşteptăm veşti de la tine după operaţie.

Gânduri bune şi îmbrăţişări peste normă, dragă prietenă!

A fost suficientă o simplă privire,
Ca să fim stăpâniţi de-o mare iubire,
Ne-am întâlnit din întâmplare,
Pe un peron, într-o gară oarecare.
Este iubirea ce m-a obsedat,
Din acea zi, neîncetat m-a torturat,
Aveam o viaţă extrem de liniştită,
Dar lipsea ceva ca eu să pot fi fericită.
Mi-ai spus atunci că mă doreşti,
Că vrei cu orice preţ să mă reîntâlneşti,
Ţi-am spus atunci că nu accept,
Dar inima sărea din piept.
Eu ţi-am spus „NU”, politicos,
Dar viaţa mi-ai întors pe dos,
Cu o privire, cu un gest,
Simţem că mor, că-nnebunesc.
O altă întâlnire, ce raţiunea o refuza,
Dar pe care fiinţa mea năvalnic o dorea,
S-a întâmplat , atunci cu rapiditate,
Sentimentele-n cascade uitând de moralitate.
Apoi , m-am reîntors sfios acasă,
Reîntoarecerea era ca o pedeapsă,
Pentru că mintea mea era continuu stăpânită,
De chipul tău şi o iubire deja înfăptuită.
Cu Sasha mă jucam, râdeam, vorbeam,
Dar eu la tine mă gândeam,
Copilul, Universul Meu, atât conta,
Acolo, în palatul ce gazdă-mi oferea.
Un palat, în care, de multă vreme s-a uitat,
Ce e iubirea, sentimentul pur şi minunat,
Karenin, soţul meu, mereu îmi repeta ,
Că am respect şi asta e tot ceea ce conta.
Conta doar pentru el, căci eu,
Doar la Vronski mă gândeam mereu,
Un conte ce şi-a părăsit iubita
Pentru Karenina, ispita.
Nu mai conta nimic acum,
Doar o iubire de nebuni,
Un soţ gelos, o răzbunare,
Fără divorţ, fără iertare.
Karenin s-a simţit rănit,
Când, cu Vronski a fugit
Anna, lăsând totul, uitând
De-al său trecut, în labirint.
Divorţul nu l-a obţinut,
Pe Sasha crâncen l-a pierdut
Iubirea ei s-a transformat,
Într-o durere de neuitat.
Durere ce-a trimis-o-n gara,
Acolo, unde, Vronski seara
I-a declarat iubire sfântă
Ce-acum în faţa trenului o-aruncă.
Un destin trist şi o iubire,
Ce poate vrea să dea de ştire,
Că viaţa e croită strâmb,
Cum nouă nu ne dă prin gând.