miercuri, 15 iulie 2009

Sărut pe suflet...






Momentul cel mai bun tu l-ai ales,
Ai apărut în viaţa mea prin vers,
Sărut pe suflet astăzi tu mi-ai pus,
Iar eu îl ţin bine, de toţi şi toate-ascuns.

Îl ţin ascuns de teamă să nu-l fure ,
Orgolioşii ce nu pot să-ndure,
O mare frumuseţe sufletescă,
Din care-avea iubirea să renască.

Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă,
Dar simt că orice-aş face cu-ntreaga mea fiinţă,
Nu e de-ajuns, deşi am pus multă dorinţă.

Este dorinţa ce-n mine a născut,
Atunci când sufletul vorbeşte, desi-i mut..
Un alt sărut topeşte-ntreaga gheaţă
Şi sufletul atunci se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni,
Minuni ce strălucesc de-atâta fericire,
Când sufletul e peste normă , de iubire.

Atunci când tristă sunt, mă iei în braţe cu tandreţe,
Îmi mângâi tâmpla, pui flori ce ştiu să mă răsfeţe.,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget.

Un dans de mare frumuseţe a-nceput,
Iar tu continui iubirea cu-n sărut pe gât,
Un sărut tandru, calm şi dulce,
Care mă duce în uitare, la răscruce...

Mă-nveţi ce e iubirea, primul pas
Îl fac cu teamă, dar accept un vals,
Un vals ce ne-a cuprins pe amândoi
Şi ne iubim cu patimă, în ploi.

Îţi place ploaia, o iubeşti nespus,
Îmi spui mereu când soarele-a apus,
Că mă iubeşti, că tu eşti fericit,
Cum n-ai fost niciodată, deşi ai mai iubit.


Iubirea noastră mută şi frumoasă,
Mă face dintre toate, cea aleasă,
Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire.

O fericire ştiută doar de noi,
Străpunsă aprig doar de vânt şi ploi,
Şi-i timpul să-nţeleagă toţi şi toate,
Iubirea noastră-i veşnic doar în şoapte.


Sursa foto - http://fc07.deviantart.com

60 comentarii:

Ioana spunea...

Foarte frumos...Ma regasesc in ea mai mult decat va imaginati :).

Geanina Codita spunea...

Ioana ,
bine ai venit!
mă bucur să aflu că aceste versuri ţi-au mângâiat sufletul.

Am o singură rugăminte, să-mi spui pe nume, te rog.

Ioana, mă numesc Geanina şi de astăzi suntem prietene.

O noapte liniştită, cu multă iubire,draga mea!

Logan y Lory spunea...

Text pentru a descrie un frumos iubire.

Toate cele bune

Geanina Codita spunea...

Logan y Lory,

Mulţumesc de vizită la ora târzie din noapte.

Gânduri bune pentru tine şi toţi dragi ţie.

Versurile sunt pline de iubire şi le dăruiesc cu tot sufletul celor care iubesc şi încă nu şi-au preschimbat sufletul în spini.

O seară de vis şi poezie alături de îmbrăţişările mele calde!

silvo spunea...

Bonito poema de amor, buena noche Geanina

Geanina Codita spunea...

silvo,

Sus pensamientos son lo suficientemente buenas como para mí para ver la noche.

Gracias, querido amigo!

HTC photography spunea...

Draga mea Geanina, mi-a placut, mi-a placut mai ales ultima strofa....
Asa este...sa nu ne aprindem prea tare....
Dar oare..cati au talentul sa iubeasca fara sa se aprinda asa de tare?
Ma-nclin Geanina!
Tare frumos!

Geanina Codita spunea...

boss ,
când e vorba de iubire dispare liniştea sufletului şi atunci toate iau foc.

Simţi toate acestea când întâlneşti iubirea , marea iubire.

Dacă nu am întâlnit-o, mai rămâne speranţa ...

Mulţumesc de vizitele nocturne.

Am crezut că toată lumea doarme, dar ca să-mi şi citească cineva poezia la această oră, nu aş fi crezut.

Onoarea este de partea mea.

O noapte cât mai liniştită, Cătălin!

HTC photography spunea...

Geanina, stiu ce inseamna sa iubesti! dar stiu si ca amandoi trebuie sa auda aceeasi muzica! Nu doar sa sustina asta!
Referitor la ora,... :) Traiesc Geanina! Zi si noapte! ...si cred ca noaptea traiesc mai intens!
Iti doresc un "poimaine" plin de amintiri placute despre "ieri"!
:)

Geanina Codita spunea...

boss ,
este foarte adevărat, este nevoie de aceeaşi muzică, acelaşi ton şi aceiaşi paşi de dans.

Referitor la oră şi eu spun la fel, trăiesc şi dorm cât mai puţin pentru a simţi că viaţa este cât mai lungă şi cât mai frumoasă.

Cât despre urări, m-au cam lăsat fără cuvinte.

Mulţumesc, Cătălin!

Uite, pentru un musafir drag trimit pupici geaninoşi, sper să fie bineveniţi, dacă nu... acceptăm returnarea...

HTC photography spunea...

I-am primit deja, si ..maine ii iau cu mine sa-mi poarte noroc!
:)
Somn lin!

Geanina Codita spunea...

boss ,
îţi vor purta cu siguranţă fiindcă ţi i-am dăruit cu mare drag.

Somn lin să ai şi tu, Cătălin!

INCERTITUDINI spunea...

Buna dimineata, Geanina!
Sa-ti zambeasca prin ferestra o dimineata albastra, blanda!
Sa-ti protejeze iubirea si sa-ti aduca mult optimism!
Versurile tale sunt simbolul increderii in forta iubirii, pe care nimic n-o poate intina.
O zi cu multa lumina in suflet!

Ana Thomas spunea...

Tu , draga noastra iubitoare de ploaie....ne provoci la poezie, la iubire!
Si eu regasesc trairi parca ascunse in cotloane ale sufletului!
Eu una iti multumesc ca scrii!O faci asa de bine!
Sa ai o zi senina!

Miriam spunea...

Ce frumos! Ce frumos! Emoţionant!
Iubirea e la fel peste tot!
Ea îşi alege inimile curate şi statornice!

Geanina, te felicit pentru poezie, dar şi pentru poezia de dincolo de poezie :)
Mi-e dragă iubirea voastră! Păstraţi-o curată!

Te îmbrăţişez strâns, strâns!

Lisandru Cristian spunea...

"Atunci când tristă sunt, mă iei în braţe cu tandreţe,
Îmi mângâi tâmpla, pui flori ce ştiu să mă răsfeţe.,
Îmi pui sărut pe fiecare deget,
Un val de dor mă prinde fără preget" - răzbate atâta iubire din întreaga poezie... Ar fi trebuit să o selectez pe toată... Foarte frumos acest Sărut pe suflet...

Geocer spunea...

La tine iar a venit mai devreme ziua de vineri, vad eu. :))

Geanina Codita spunea...

INCERTITUDINI ,
draga mea dragă, bine ai revenit.

În primul rând vreau să îţi mulţumesc pentru urări, simt că ele vin din suflet, iar asta mă face tare fericită.

În al doilea rând, ai iar dreptate, trebuie să recunosc

"Versurile tale sunt simbolul increderii in forta iubirii, pe care nimic n-o poate intina.",
aşa este, iubirea nu se face la comandă.

Lucrurile sunt foarte clare pentru mine, iubirea ori este , ori nu este, dar sentimentul trebuie să fie reciproc, aşa cum spunea şi Cătălin, este nevoie de doi în poveste, nu doar de unul.

Atunci când deşi aparent în mintea cuiva sunt doi, iar în realitate , doar unul lucrurile nu stau deloc bine pentru acel "unu", dar eu chiar nu am nicio vină.

Nimic şi nimeni nu-mi poate întina iubirea ce o port în suflet, indiferent că place asta unora sau nu.

Te îmbrăţişez cu mare drag şi îţi urez zile uşoare şi pline de iubire.

Anonim spunea...

Foarte frumoasa poezia. Felicitari Geanina!

Geanina Codita spunea...

tartoras,
draga mea dragă, poezia , iubirea şi ploaia fac casă bună cu mine.

Sentimentele le ţinem bine ferecate de ochii curioşilor care sunt adesea tentaţi să ni le smulgă cu forţă, pentru că noi nu le vom oferi niciodată de bună voie.

Te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc pentru poeziile pe care le postezi pe blogul tău, poezii pe care le citesc de fiecare dată cu mare drag.

Geanina Codita spunea...

Mariana,
draga mea dragă, , trebuie să-ţi mulţumesc şi să îţi spun că sunt onorată de comentariul tău.

Eşti alături cu gândul de mine, iar asta îmi face tare bine.

Iubirea este bine păzită de străjerii sufletului meu, va fi mereu pură, neatinsă de sentimente urâte.

Te îmbrăţişez cu mare drag, prietenă minunată!

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
bine ai revenit, prieten drag!

Sărutul acesta vine de fiecare dată şi pansează rănile sufletului, cum numai el ştie s-o facă.

O face foarte bine, dacă sufletul reuşeşte să-şi continue drumul la fel de frumos ca la început.

Îţi doresc o zi divină, plină de surprize inconfundabile!

Geanina Codita spunea...

Geocer ,
metafora nopţii, bine ai revenit!

La mine în suflet este mereu zi de vineri, aşadar , veşnic poezie...

Iţi fac cadou versul care ţi-a plăcut cel mai mult.

O zi de mare frumuseţe să ai !

mmary spunea...

"Mi-ai pus pe frunte mâna ta cea blândă,
Ce astăzi, gândurile rele le alungă"...

stii cine te-a atins? IUBIREA DIVINA...ea va absorbi gandurile care iti intristeaza inima si-ti va darui :

"un sarut ce va topi intrega gheata
Şi sufletul atunci se va trezi la viaţă.

O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni"...

apoi,te va lua in brate cu blandete,iti va darui "flori ce stiu sa te resfete",si te vei simti atat de bine incat ii vei sopti:

"Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire."

in acest fel vreau sa te imbratiseze azi iubirea divina draga mea ...

Geanina Codita spunea...

mmary ,
cu siguranţă aşşa va fi, draga mea.

Cuvintele tale pansează de fiecare dată foarte bine, rănile sufletului.

Eşti aici de fiecare dată cu gânduri din cele mai alese, cu sufletul aproape de suflet.

Îţi mulţumesc şi mă înclin, buna mea prietenă.

Pupici geaninoşi, da, cât mai mulţi pupici trimit!

Mikka spunea...

Foarte dulce, "sarutul pe suflet"... Merita tinut in brate si pretuit. Ferit de vant si ploi...

"Nu ştiu să-ţi spun prea mult despre iubire,
Dar lacrimi am în ochi de fericire"...

Asta e... fara multe cuvinte, frumusetea iubirii se lasa traita si atat. Cuvintele pot doar zugravi un pic din stralucire.

Minunata aceasta traire si impartasirea ei. Bucura-te!

Bucura-te, asa cum atat de frumos zici, de
"O viaţă plină de frumos şi bun,
Pe care tu aşterni zilnic minuni"...

Geanina Codita spunea...

simioncristian ,
bine ai revenit!

Mulţumesc de gânduri, Cristian sunt atât de binevenite...

O zi faină să ai!

Geanina Codita spunea...

Mikka,
draga mea dragă, am zâmbit duios.

Vocea ta caldă îmi şopteşte atât de frumos aceste cuvinte...

Gata, deja am picat în visare...

Am văzut la Anjanina, pe care o îmbrăţişez cu acestă ocazie, că a pus pe blogul Metamorfoze, o imagine ispititoare, grozav de ispititoare, încât nu pot să spun decât atât "Vin la Bucureşti cât de curând!"

Trebuie să ne bucurăm de bunul din imagine, chiar dacă la mine conţinutul va fi altul...

Îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă!

Lisandru Cristian spunea...

Geanina, să ştii că este o zi cu surprize inconfundabile, asta DA!!!

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
mă bucur să aflu acest lucru.

Îţi doresc să-ţi fie toate zilele pline de astfel de "surprize inconfundabile"!

Gândurile mele bune şi pupicii geaninoşi vin către tine, prieten drag!

La Gata Coqueta spunea...

EN ESTA POESÍA HAY TERNURA Y MUCHO AMOR.

EN CADA UNA DE LAS SILABAS DEJAS PRENDIDOS LOS SENTIMIENTOS MÁS TIERNOS QUE PUEDE LLEBARSE AL ALMA...

UN BESO UN ABRAZO Y FELIZ SEMANA!!

IrinaBohemianDance spunea...

Geanina stii sa canti iubirea ca nimeni alta...

Ganduri bune si o zi frumoasa ca tine!

irina

elite spunea...

Geanina crezi ca putem iubi de mai multe ori in viata?Crezi ca putem iubi cu aceeasi intensitate iar si iar?

Mihaela Chelaru spunea...

Cat de frumos e titlul....

Geanina Codita spunea...

La Gata Coqueta ,

Bienvenido de nuevo, querido amigo!

Sí, tiene usted razón, es mucho amor en este poema, que el amor puro, la sociedad afectada por el mal, porque los héroes de esta historia no.

Gracias por visitarnos!

Geanina Codita spunea...

irina ,
mă simt onorată de comentariu.

Mulţumesc şi mă înclin, draga mea.

Pupici geaninoşi pentru o mămică de Nicole Kidman.

Trimit către toţi cei dragi ţie îmbrăţişări peste normă.

Geanina Codita spunea...

elite ,
bine ai revenit, draga mea!

Cu mine a fost mai greu, nu am "cunoscut" decât iubirea unui bărbat în viaţa asta.

Cu mine este foarte dificil, greu îmi "pierd" capul, dar când l-am pierdut, pierdută sunt...

Pentru mine iubirea este ceva cu totul şi cu totul special, care nu se întâmplă la tot pasul, oricum şi oricând, ca după ceva timp să spun, am crezut că era, dar nu este...

Eu când iubesc, nu mă joc, iubesc şi pace.

Foarte importantă mi se pare compatibilitatea, dacă nu există, aleluia şi-n praz verde.

Te îmbrăţişez şi îţi urez zile pline de iubire!

Geanina Codita spunea...

Mihaela Chelaru ,
mulţumesc, draga mea.

Dacă nu primeam acest sărut pe suflet, nu aş fi ştiut niciodată că el există şi nici poezia nu purta astăzi acest titlu.

O zi frumoasă, draga mea!

ADITEEA spunea...

"Sarut pe suflet"... mi-a placut mult cum ai numit aceasta poezie. Cred ca toti avem nevoie de un sarut pe suflet...
Citind versurile tale, gandul m-a dus la poezia "DARURI", scrisa de Magda Isanos, poeta mea de suflet:
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/daruri.php
Sper sa-ti placa!
O seara linistita iti doresc!
Si... te-astept sa treci pragul "casei" mele oricand poti. Usa este deschisa mereu!

Geanina Codita spunea...

ADITEEA ,

"Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai rasfrant în suflet ca-ntr-un lac,"
minunată răsfrângere.

Îţi mulţumesc pentru poezie, pentru vizite şi pentru ospitalitate.

Mă simt tare răsfăţată. dar e tât de bine.

Te îmbrăţişez cu mare drag şi mă înclin în faţa gândurilor tale frumoase!

ARIPI DE FLUTURE spunea...

foarte frumoasa :)

Geanina Codita spunea...

ARIPI DE FLUTURE ,
mulţumesc, draga mea.

O seară plină de iubire să ai!

Miriam spunea...

Geanina, te rog să vii să iei darul pregătit aici pentru minunatul răspuns de la întrebarea ,,Ce sunt lacrimile? Care este rostul lor? " Îţi doresc din nou numai lacrimi de fericire!

criss spunea...

Bine te-am regasit Geanina.
Scrii frumos. Felicitari si cat mai multa inspiratie...
Merci mult ca ai fost alaturi de mine, chiar si in lipsa mea :)
Esti o persoana deosebita si se simte acest lucru prin trairile intense pe care le evoci in scris.
Te pup mult.

Geanina Codita spunea...

Mariana,
mulţumesc de invitaţie şi dar.

Vinnnnnnnnnnnnnnnnnn!!!!!!!!!!!!!!!

Geanina Codita spunea...

criss,
bine ai revenit, draga mea!

Mulţumesc de gânduri, sunt tare frumoase, ca de fiecare dată.

Versuri ce îmi doresc să ajungă la sufletul tuturor cititorilor mei dragi.

Te îmbrăţişez!

Dumitru K. Negoita spunea...

Pai! Tanara, frumoasa,inteligenta si pe langa toate ...Poeta-n"soaptele iubirii", cauta si-si gaseste, dragostea cea mare.
Ce mai, colo si dincoace, o poeta a dragostei si iubirii.
Felicitari!

Geanina Codita spunea...

Dumitru Negoita ,
mă faceţi să roşesc, Maestre.

Eu tot spun că sunt cel mai simplu om de pe Planetă, pe cuvânt...

Mă onorează comentariul dumneavoastră.

O seară minunată alături de cei dragi!

elena marin-alexe spunea...

Superb sarut pe suflet pus
Cu gingasie l-ai lipit
In noaptea vietii searbad vis
Pe inima mi-a inflorit....

Geanina Codita spunea...

elena marin-alexe ,
imimă-nflorită...

Tare mult mi-a plăcut cum aţi adunat florile în formă de inimă.

Vâ doresc o noapte cât mai liniştită!

angela spunea...

cata grija si tandrete aici, Geanina.
esti o pufoasa in iubire :)
si aceasta poeziepoate folosi drept ghid pentru iubire.
a, stiu, stiu, in iubire nu pot exista ghiduri. fiecare va fce ce simte. dar e sigur ca iubirea e sora cu tandretea, cu grija, cu tacerea
cu dorul.
te cuprind draga mea
si te felicit
pentru acest sentiment pe care stii sa il porti in suflet :)

Geanina Codita spunea...

angela,
mulţumesc pentru cuvintele tale, draga mea dragă.

Mă înclin.

Te îmbrăţişez cu mare drag!

Dreams are free spunea...

Ce frumos..

Geanina Codita spunea...

Uuoana ,
mulţumesc,draga mea, toate urările de bun venit te întâmpină cu drag.

Să ai o zi minunată!

compadvice spunea...

Multa iubire pluteste in aer aici si nu poti sa nu fi coplesit.Felicitari Geanina!

Geanina Codita spunea...

compadvice,
onorată de comentariu, prieten drag.

Cântăm iubirea, o aşezăm în versuri şi ne bucurăm de ea.

Ce poate fi mai minunat?

Gânduri bune trimit către tine, la orele serii!

Anonim spunea...

Superba! Dumneavoastra ati scris-o?

Geanina Codita spunea...

Ale,
bine ai venit, draga mea!

Toate poeziile, cu excepţia celor de vineri, îmi aparţin.

Mă bucur să ştiu că ţi-a ajuns la suflet acestă poezie şi vreau să te mai rog ceva, spune-mi pe nume, Geanina, aşa mă cheamă.

Ce zici, putem ?

Te îmbrăţişez cu drag!

Anonim spunea...

Atunci aveti felicitarile mele si sa stiti ca va bucurati si de admiratia mea.
Nu as putea sa va tutuiesc sau sa va spun pe nume pentru ca... eu sunt doar un copil, iar dumneavoastra o doamna.

Geanina Codita spunea...

Ale ,
bine ai revenit!

Şi fiica mea este tot un copil, iar ca să o simt aproape de suflet, vreau să-mi spună aşa cum vreau s-o faci şi tu.

Va lipsi ceva în comunicarea noastră dacă nu se va întâmpla acest lucru.

Te rog încă o dată să te mai gândeşti şi să revii asupra deciziei.

Am fost pe blogul tău şi nu se pot posta comentarii.

Te îmbrăţişez cu drag!

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă