sâmbătă, 25 iulie 2009

Îmbrăţişarea...



Acum, la ceas de noapte, îţi dau o-mbrăţişare,
Dar nu e una simplă, ci înfiorătoare,
O mână ţi-am atins la început
Şi-un tremur a cuprins întregul trup.
Apoi, ca să fii sigur c-am primit,
O nouă-mbrăţişare ai trimis
Şi mă întrebi cum e, dacă am simţit
Fiorul, ce pe loc ne-a ameţit
Pe amândoi, fiindcă iubim la fel,
Cu sufletul, cu gândul într-un trup rebel,
Ţi-am spus apoi, că te sărut şi-ţi mulţumesc,
Pentru fiorul ce cu greu îl stăpânesc.
Îmi spui acum “sărutu-i pârjolit de arşiţă, iubito!”
În noaptea ce cu grijă şi dor ţi-am pregătit-o,
Vreau cea mai ascunsă fibră să vibreze,
La un sărut , pe drumul ce va dori să-l deseneze...
E drumul ce începe de la gleznă,
Încet , dar sigur , continuat în beznă,
Ating o palmă, o mângâi cu-n sărut,
Apoi, mă-ndrept către ceva tăcut.
E sufletul, chiar el, cheia iubirii noastre,
Ce poate să reziste la orişice dezastre,
Dezastre provocate de atingeri şi sărut,
Dezastre pătimaşe scrise cu frison, pe aşternut…

Sursa foto - http://felicitari.netflash.ro/gallery/large/img4ddovW.jpg

35 comentarii:

Ale spunea...

Este vorba de iubire impartasita, adica cel mai frumos lucru din lume. Parerea mea.

Geanina Codita spunea...

Ale ,
da, draga mea, iubirea împărtăşită , pe care amândoi o trăiesc cu aceeaşi pasiune, sunt doi în poveste , iar asta este cel mai important.

Se iubesc, în rest nimic nu mai contează...

Îmbrăţişări peste normă, draga mea!

orianda spunea...

o dragoste impartasita inseamna totul!
SA ne ajute Dumnezeu pe toti sa avem parte de o iubire de poveste!
Noapte buna!

silvo spunea...

Parece que el amor le domina, buen fiende y un abrazo

Lisandru Cristian spunea...

"În noaptea ce cu grijă şi dor ţi-am pregătit-o,
Vreau cea mai ascunsă fibră să vibreze,
La un sărut , pe drumul ce va dori să-l deseneze..
E drumul ce începe de la gleznă,
Încet , dar sigur , continuat în beznă,
Ating o palmă, o mângâi cu-n sărut,
Apoi, mă-ndrept către ceva tăcut" - nu puteam să nu selectez aceste versuri. Chiar nu puteam... Acel "drum" despre care vorbeşti atât de cald este unul tare dulce... Un fericit poate merge pe acel drum. Un fericit pregătit să guste o fericire şi mai mare...

Geanina Codita spunea...

orianda ,
mai ai puţin şi vei fi o mică prinţesă pe care el o va trece pragul iubirii.

Vă doresc doresc să simţiţi iubirea precum eroii din poveste.
O noapte liniştită, draga mea!

Geanina Codita spunea...

silvo ,

héroes de la historia que se quiere mucho, que se desprende de la poesía.
Tiene usted un amor como estos héroes.

Una hermosa noche!

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
bine ai revenit, prieten drag!

Eram aici , pregătită să răspund comentariilor dar...dormeam.

Îmi cer mii de scuze, nu ştiu cum s-a întâmplat, probabil oboseala.

Mă bucur să aflu că ţi-a ajuns la suflet poezia şi că acete versuri ţi-au plăcut în mod special.

Oamenii pot fi fericiţi cu adevărat, iubind.

Îmbrăţişări peste normă, prieten drag!

irina spunea...

Sunt doi si se iubesc...Ce poate fi mai frumos...

O zi frumoasa plina de inspiratie,

irina

Geanina Codita spunea...

irina ,
o zi senină la malul mării îţi urez să ai , draga mea.

Sunt doi...se iubesc...mult, foarte mult...

Îmbrăţişări peaste normă, draga mea dragă!

INCERTITUDINI spunea...

Poemele sunt analize, demonstratii,potrivite in vorbe alese;
iubirea este nebunie, indrazneala, furtuna, desert, plas,ras, in afara timpului- DOI!!!

Geanina Codita spunea...

INCERTITUDINI ,
ca de fiecare dată, draga mea, sublimă în exprimări.

Ai definit minunat totul.

Îmbrăţişări peste normă şi pupici geaninoşi!

ajnanina spunea...

cu adevarat in fioratoare...
daca fiorii astia strabat toata blogosfera imi inchipui ce-o fi fost pe fericitul destinatar...

care trebuie sa fie un barbat adevarat de primeste atingeri de asemenea intnesitate... :))

Geanina Codita spunea...

ajnanina ,
încep prin a-ţi spune că înainte cu o secundă de a primi acest mesaj, la tine mă gândeam.

Ai cuvântul meu de onoare, pe care nu l-am pierdut şi nici nu se va întâmpla vreodată.

Cât despre comentariu...m-ai lăsat fără cuvinte, te asigur se va întâmpla acelaşi lucru şi cu alţii care îl vor citi.

Mulţumesc pentru comentariu şi mă înclin, draga mea dragă.

Pupici geaninoşi în cantităţi industriale, pentru ca fiorul să fie prelungit!

tartoras spunea...

Fiorul iubirii impartasite...nu poate sa fie ceva mai dulce si mai cu "fluturasi in stomac"...
Superbe versuri, draga mea!
Dea Domnul sa dureze la nesfarsit starea care ti-a fost muza!
Imbratisari si un sfarsit de saptamana linistit!

Geanina Codita spunea...

tartoras ,
chip frumos, bine ai venit!

Mereu mă gândesc dacă starea aceasta va dura la nesfârşit.

Muza să fie alături de mine permanent şi să-mi dea aceste stări "înfiorătoare", care, aşa cum spui, sunt precum nişte fluturi desenaţi în culorile curcubeului.

Te îmbrăţişez cu mare , mare drag!

Mariana spunea...

Poezia ta e poezia iubirii...gesturi tandre dintre cei doi iubiţi...

Zilele acestea am citit din Biblie Cântarea Cântărilor din ambele traduceri (Cornilescu şi cea sinodică)...Încercaţi să citiţi să vedeţi câtă poezie a iubirii frumoase, curate, sfinte este acolo...

În perioada comunistă ne aducea prof. de româna la şcoală ca să analizăm aceste scrieri :) ..Şi mai erau doi profesori care făceau asta: cel de muzică ne aducea Biblia ca să studeim despre David şi prof. de istorie ca să studiem popoarele vechi. O făceau cu gând bun ca să ne cultive dragostea pentru valoarea Bibliei...

Of! Am deraiat de la subiect! Iertare, Geanina!

Geanina Codita spunea...

Mariana ,
frumoasă deraiere, draga mea.

Vom citi cu interes, întotdeauna ne pregăteşti surprize plăcute.

E poezia iubirii...


Pupici geaninoşi peste normă trimit către tine, draga mea dragă!

mmary spunea...

Si iata cum timpul a devenit Dorinta...nici o dorinta nu se poate masura in timp insa acesti"fiori "il vor incarca de semnificatii...

"O nouă-mbrăţişare ai trimis
Şi mă întrebi cum e, dacă am simţit
Fiorul, ce pe loc ne-a ameţit
Pe amândoi.." si ne-a contopit intr-o dulce imbratisare pana ce am devenit lava incandescenta,cu "saruturi parjolite de arsita" ce arde si curge "pe drumul ce începe de la gleznă,...si se indreapta-ncet catre ceva tacut, catre dezastre provocate de atingeri si sarut ..."

Inacandescente dorinte fac sa vibreze cele mai ascunse fibre ale fiintei tale printesa a ploii...:)

eu iti doresc sa te bucuri de ele cat mai curand draga mea...

pana atunci ,te imbratisez cu drag,si-ti surad senin draga mea draga...

Geanina Codita spunea...

mmary ,
draga mea dragă, ai trecut prin filtru tot ce putea fi trecut, nu ţi-a scăpat absolut nimic.

Mă bucură comentariile tale de fiecare dată. Iubirea acesta să fie întâlnită de toţi cititorii mei, este iubirea pură, neatinsă de lucruri urâte.

Pupicii geaninoşi ţopăie de bucurie şi nelinişte, vor la tine, te rog , primeşte-i!

ivanuska spunea...

Pe canicula asta, unora le mai arde de îmbrăţişări!...

Geanina Codita spunea...

ivanuska ,
noaptea , e mai răcoare şi fiorii reci creează atmosfera divină.

Crezi că mai contează temperatura, o mai simte cineva în astfel de "dezastre"?

Gânduri bune trimit către un prieten drag!

mmary spunea...

I-am primit cu mult drag Geanina, pe unul dintre ei trebuie sa-l tin in brate si sa-l mangai...el a topait si a fost mai zburdalnic decat ceilalti,a cazut si si-a lovit genunchii...

insa stai linistita,acum e surazator si incantat de tandretea pe care a gasit-o in bratele sufletului meu...

s-a imprietenit cu un pupic dulce care acum se indreapta spre tine..

Geanina Codita spunea...

mmary,
aaaaaaaaa, mă bucur fiindcă au ajuns, însă, se pare că unul din ei vrea să aibă la genunchi ce are şi stăpâna, o uriaşă vânătaie căpătată în urma impactului cu solul, generată de papuci şi apă , punct de pornire, gresia din baie...ha,ha,ha...delicios aş spune.

Îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă!

Mikka spunea...

"E sufletul, chiar el, cheia iubirii noastre,
Ce poate să reziste la orişice dezastre"...
Astea mi-au placut cel mai mult, desi tot cantecul asta e atat de frumos...

Mulțumesc pentru aceasta intrare cu totul in "infiorare", exact asta imi doream in aceasta seara... Voi sarbatori si mai plin Iubirea, pe versurile tale...

Multumesc, dragoste!

Lisandru Cristian spunea...

Fără iubire, nimic nu mai are valoare... Ce să mai spunem, iubirea face totul şi merită totul...

Geanina Codita spunea...

Mikka ,
draga mea dragă, mare bucurie în sufletul meu să te am ca oaspete la ceas de seară...

Îţi dăruiesc aceste versuri cu mare drag.

Îmbrăţişări şi pupici geaninoşi trimit către tine să te asalteze.

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
trebuie să recunosc că ai dreptate, fără iubire suntem mai săraci şi totul ni se pare gri.

"Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre."

Gustavo Adolfo Becquer

O seară liniştită, prieten drag!

Ioana(DarkDrama) spunea...

ultimul vers....e absolut demential

p.s. inca astept rezultate si luni am un examen la engleza in cazul in care ma hotarasc sa plec in anglia la facultate.(am fost acceptata la coventry la drept si studii internationale) o seara cat mai racoroasa!:)

salmi spunea...

Am venit din nou pe blogul tau sa-mi iau doza de dragoste, de iubire...ce frumos...

O seara plina de iubire draga mea!

Geanina Codita spunea...

Ioana(DarkDrama),
atunci , draga mea, versul este al tău.

Îţi urez succes şi voi urmări toate etapele.

Îmbrăţişări, draga mea dragă!

Geanina Codita spunea...

salmi ,
bine ai revenit, draga mea!

Am pregătit o felie de iubire ornată cu multă dragoste, special pentru tine.

Pupici geaninoşi peste normă, draga mea!

angela spunea...

dumnezeule Geanina
cat de frumos si clar este exprimat mesajul unei iubiri la care viseaza fiecare dintre noi.

O mână ţi-am atins la început
Şi-un tremur a cuprins întregul trup.
Apoi, ca să fii sigur c-am primit,
O nouă-mbrăţişare ai trimis
Şi mă întrebi cum e, dacă am simţit
Fiorul, ce pe loc ne-a ameţit

acest dor de uibire, se poate intampla, ca ne orbeste de mai vedem oamenii si posibilitatile de a ne indragosti din nou. pentru ca iubirea este perpetua :)))))))

Geanina Codita spunea...

angela ,
draga mea, tare mă bucur să te ştiu aici, în casa mea virtuală.

Cel mai rău este atunci când omul uită să dăruiască iubire, când uită că aceasta există.

Fiorul iubirii la simpla atingere de mână, despre el este vorba, un fior greu de uitat...

Să fii iubită, draga mea!

Trimit şi îmbrăţişări peste normă!

raza de soare spunea...

o imbratisare ofera atat de multe: caldura, sinceritate, siguranta, iubire...

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă