Încercăm să fugim de ceva ne-nţeles,
Mă-ntreb ne-ncetat ,de ce tu ai ales,
Un drum greu de parcurs, sinuos,
Cu liane capcană, de sus până jos.
Dar îmi spui că e-un drum efemer,
Un drum cu poteci pline de mister,
Meditezi cât s-ajungă din zi până-n noapte,
Pentru viaţa pe fugă, inundată de fapte.
Desenezi cu iubire sărutul ceresc,
Lacrimi sângerânde pe obraz se ivesc,
Mi le ştergi, le săruţi
Şi-mi zâmbeşti , nu te-ncrunţi.
Astăzi, pui vieţii mele un sens,
Din priviri îmi tot dai de-nţeles,
Eu mă uit inocent şi cu mare uimire,
Către sufletul plin de atâta iubire.
O iubire curată , ce-mi spune
Repetat, cu tot dragul, pe nume,
Şi mă-mbată de vrajă , de dor,
De nelinişti ,de-un tainic fior.
Fior ce nu ştie acum ce să facă,
Decât să aştepte precum sabia-n teacă,
O sabie ce taie atunci când se-nalţă,
O venă, un suflet, o inimă-n viaţă.
O taie cu dragostea ce străluceşte,
In ochii iubitei de-atâta poveste,
Poveste de-amor ce o ţes astă seară,
Ce-mi cântă iubirea şi te-nfioară.
Poveşti de iubire cu aprig mister,
Poveşti de iubire ce astăzi se cer,
Poveşti de iubire paralizate de timp,
Poveşti de iubire ce nicicând nu se sting.
Sursa foto - http://images.google.ro/images
sâmbătă, 18 iulie 2009
Poveşti de iubire...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă
61 comentarii:
"Astăzi, pui vieţii mele un sens,
Din priviri îmi tot dai de-nţeles,
Eu mă uit inocent şi cu mare uimire,
Către sufletul plin de atâta iubire.
O iubire curată , ce-mi spune
Repetat, cu tot dragul, pe nume,
Şi mă-mbată de vrajă , de dor,
De nelinişti ,de-un tainic fior" - simţi înfiorarea citind aceste versuri... Vrajă, dor, mult dor şi nelinişti...
Cristian ,
bine ai revenit, prieten drag.
Ca să le mai liniştim venim la magazinul tău unde găsim...perfuzii, parcă aşa era...
Gânduri bune la ceas de seară trimit către tine!
Gândurile mele bune merg către tine în viteză maximă... Chiar mi-a plăcut ceea ce ai scris...
Cristian,
confirmare de primire, sosiră mai repede decât au fost anunţate.
Cât despre poezie, mulţumesc de cuvinte, vin de la un profesionist, iar asta nu poate decât să mă bucure.
Iubire, iubire, iubireeeeeeeeeeee :x
inka ,
draga mea, atât am scris despre iubire încât o să spuneţi, gata, ne-am săturat, nu mai vrem.
Îmbrăţişări!
"Profesionistul" - sunt necesare ghilimelele - a citit cu mare pasiune şi cu mare drag... Aşa cum face de fiecare dată...
Cristian ,
modest, ca de obicei.
Iar cuvintele tale mă bucură de fiecare dată...
Geanina vengo a darte un abrazo y desearte muy buena noche del sábado
silvo ,
bienvenido de nuevo!
Le deseo buenas noches, buen domingo y espero que cada vez con el amor.
Estou aqui para fazer-lhe uma proposta, que eu considero interessante.Também sou TOP 100 e estou concorrendo na categoria "VARIEDADES" e estou na campanha "UM VOTO POR UM VOTO".O legal disso tudo é essa interação,eu conheço seu blog e vc, o meu.Já votei no seu e sei que também que receberei seu voto.
Estou te seguindo e se quiseres me seguir, ficarei honrada.Dia 19/07 o blog AMIGA DA MODA estará estará comemorando sua 100º postagem.Venha apanhar um brinde, com assinatura de um design.Sua presença é muito importante para nós.
Obrigada
Cred că nu te poţi sătura de iubire, pentru că e ca guturaiul: are prea multe forme ca să poată exista un leac. :))
Geanina, iubirea e ceva de ce nu cred ca ne putem satura vreodata. Minunata poezie, minunate ganduri transpuse in versuri.
Sa ai o noapte plina de iubire, cu vise line...
Neliniştitu',
încep să-mi explic nick name-ul ce ţi l-ai ales.
Mai glumesc şi eu.
Mă bucur că iubeşti în toate formele posibile ale guturaiului.
Pupici geaninoşi trimit cu mare drag la tine.
salmi ,
bine ai revenit, draga mea!
Mi se făcuse dor de tine, ştiu că mai ai două zile de vacanţă, sper să fie cu soare şi multă bucurie la drum.
Mulţumesc pentru comentariu şi îţi trimit pupici geaninoşi în cantităţi industriale.
Poveşti de iubire cu aprig mister,
Poveşti de iubire ce astăzi se cer,
Poveşti de iubire paralizate de timp,
Poveşti de iubire ce nicicând nu se sting.
Geanina
perfuzia iubirii, vorba lui Cristian :)
pentru mine e o gura de aer curat poezia ta :)
angela,
mă bucur să ştiu că eşti aici, draga mea.
Strofa aceasta e cadoul meu pentru tine.
A picat curentul de 3 ori până acum, deci am postat răspunsul doar în gând. Sper să nu mai păţesc asta.
Te îmbrăţişez, draga mea!
Iubirea ne inalta pe niste varfuri nebanuite uneori...
Iar versurile tale, Geanina , sunt leac pentru suflet!"Perfuzii"-vorba lui Cristian!
MULTUMIM, NU NE VOM PLICTISI NICIODATA DE IUBIRE SI DE POEZIE...
Chiar mai vrem!!!!
"Încercăm să fugim de ceva ne-nţeles,
mă-ntreb ne-ncetat ,de ce tu ai ales,O iubire curată ,cu aprig mister,"in care nu e nimic efemer?
"Meditezi cât s-ajungă din zi până-n noapte,
Pentru viaţa pe fugă, inundată de fapte.
Astăzi, pui vieţii mele un sens,
Din priviri îmi tot dai de-nţeles":
TE IUBESC !!!!
Buna dimineataaaaa Geanina!!!
azi am chef de joaca, asa ca m-am jucat si cu frumoasele tale versuri...
e FRUMOAAASAAAA poezia....
si tu esti la fel....
buna dimineaaataaaa !!!! :)
iubirea- pansament/sedativ/stralucire/mister.
Iubirea e tot!
O zi plina de iubire, Geanina!
da, dragoste...
mi-e drag curajul tau. nu fugi. si nu te ascunzi.
decat doar atata discretie cat iubirea sa ramana curata, neatinsa de degetele cu gheare ale ,,binevoitorilor"
stiu cum e, si mi-e drag cand ma oglindesc in cate un vres de-al tau.
si eu, la fel ca toti ceilalti... :)
traieste-ti povestea, danseaza-i cantecul... impleteste-ti versurile dupa versuri...
sunt clipe fericite, fericite sa fie in continuare...
tartoras ,
mulţumesc din suflet , draga mea dragă.
Îmi fac atât de bine cuvintele tale.
Îmi doresc să aud cât mai mulţi oameni că doresc iubirea ca aerul pe care-l respiră, un sentiment pe care-l cunosc doar cei care iubesc cu adevărat.
Te îmbrăţişez cu toată dragostea mea şi îţi trimit pupici geaninoşi peste normă!
KINHA,
bem-vinda, minha querida!
Com grande prazer eu iria votar, basta dar-me link onde sua página.
Um bom dia para você!
mmary ,
ai concluzionat, incredibil de frumos, ca de fiecare dată.
Sesibilitatea ta, draga mea , m-a cucerit. Îmi imaginez câtă dragoste porţi în suflet.
Mulţumesc pentru gândurile tale minunate, care îmi dau ozonul necesar zilei care îşi cere drepturile...
Te îmbrăţişez cu tot sufletul, draga mea dragă!
Iubirea nu e prea multa niciodata! Asa ca, iubita, continua sa imparti tuturor! Si mie si lor!
Ne hranim cu picuri de ploaie si iubire si ne e atat de bine!
Imbratisari si ganduri de bine!
INCERTITUDINI ,
sunt de acord cu frumoasa doamnă care în tinereţe nu a scăpat cu fusta nemăsurată de către directorul şcolii.
A nu se înţelege oareşce, doamna profesoară, aici de faţă, a avut o postare în care de povestea despre bietul director de şcoală , care pe furiş măsura fustele rămase pentru schimbul plecării acasă.
Draga mea dragă, a fost postarea vieţii mele, aşa aş zice, care mie mi s-a întipărit în minte ca maeca de scrisoare, nu pot orice-aş face ca s-o mai dezlipesc.
De fiecare dată când îmi lasi comentarii îmi amintesc de acest tip care măsura fustele, cu mare drag, asta până într-o zi, când se va supăra probabil tipul acesla pe mine, dar din câte înţeleg, acum este un biet bătrânel inofensiv, pe la 70 de ani.
Te sărut, draga mea, cu toată dragostea şi un respect greu de spus în cuvinte.
ajnanina,
ca de fiecare dată un comentariu"jos pălăria!"
Ce să-ţi spun, gândurile tale mi-au ajuns la inimă, aşa este precum spui, iar ele vor rămâne veşnic în sufletul meu.
Nu ştiu dacă mai este nevoie să spun că întânirea în viaţa reală , cu tine şi cu Mikka, mă fac cel mai fericit şi bogat om de pe pământ.
Uite, acum am lacrimi în ochi, lacrimi de fericire, fericirea de-a fi cunoscut două fiinţe cu totul şi cu totul speciale, pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu.
Mă va putea înţelege cu adevărat doar cel care a avut aceeaşi şansă în viaţă, de a întâlni PRIETENI ADEVĂRAŢI.
Mulţumesc fiindcă exişti draga mea dragă!
orianda ,
bine ai revenit,draga mea.
Mă mai gândesc câteodată să nu de-a pe răscoale blogul de atâta iubire.
Dar , dacă citesc rândurile voastre, de fapt le-am citit cu mare atenţie, îmi dau seama că omul se satură de multe, dar de iubire niciodată.
Pupici geaninoşi în cantităţi industriale, draga mea!
prin iubire se unesc doi oameni,prin iubire se inteleg,ea face totul pentru noi,iar noi trebuie sa o respectam
Mugur,
ce să spun, specialistul din tine pune punctul pe"I", ca de fiecare dată.
Toţi ne dorim să fim iubiţi şi să iubim permanent.
Îţi doresc să fii iubit cu aceeaşi pasiune, zilnic!
gabriela,
îmi plăcu tare mult cum ai punctat.
Respect, daaaaaaaaaaa, asta spun şi eu de fiecare dată, dacă nu există respect, nu există nici iubire, cele două nu se pot separa.
Să ai o zi de mare frumuseţe, draga mea!
Bună dimineaţaaaaaaaaa... Am recit poezia, ca să mai gust o felie dintr-un suflet mare... Frumos a mai spus Ajnanina - "Dansează-i cântecul"...
Cristian ,
bună dimineaţaaaaaaaaaaa!
"O felie", măi să fie!
Interesantă utilizare a cuvintelor şi adulmecare a feliilor de suflet.
Chiar îmi plăcu...
Se pare că încep voturile să crescă pentr dansul cântecului iubirii.
O să încerc, promit, eu dansam cu ploile, sper să mă descurc şi cu dansul cântecului , iar paşii să nu fie greu de învâţat.
Îmbrăţişări peste normă, prieten drag!
uite ca nici un curent din lume nu poate impiedeca o comunicare de la suflet la suflet.
iu iubire, libertatea pe care o acorzi celuilalt m-i se pare centrala. iubirea este daruire si nu posesie. tot ceea ce scrii tu imi confirmă principiul, Geanina.
Desenezi cu iubire sărutul ceresc,
Lacrimi sângerânde pe obraz se ivesc,
Mi le ştergi, le săruţi
Şi-mi zâmbeşti , nu te-ncrunţi.
multumesc :)
Atatea pupicuri geaninosi, iubita! Sper sa nu ingraseeeeeee!!Ca urmeaza nunta-n toamna si poate nu ma mai incape rochia! :))))
Bucurie mare! Si iubire care inunda tot! mai ales inimi!
O duminica placuta!
angela ,
stau de cinci minute şi citesc comentariul tău...mi se pare incredibil...
Ai citit cum nu se putea mai bine, eu ţin foarte mult la libertate, libertatea de exprimare, dar a nu se citi"a bate câmpii, doar ca să te auzi vorbind", libertatea de mişcare, niciodată nu impun nimănui nimic, am aceleaşi pretenţii...
În iubire, cu atât mai mult ţin la acest lucru, numai aşa lucrurile vor fi cu adevărat pure, neîngrădite...
Trimit către tine îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă.
Văd că celor de la ENEL le-au făcut deja articol despre cum terorizează oraşul cu întreruperile de curent.
Nu ştiu exact a cui este vina, dar nu e prea plăcut ce se întâmplă.
orianda ,
nu ingraşă, dimpotrivă, având mult de lucru cu ei, vei consuma energie...
Ce aflu eu în premieră, fata noastră cea frumoasă va fi o mireasă de zile mari?
Asta mă bucură nespus.
Îţi urez spor la pregătiri şi te aştept zilnic cu acelaşi drag!
servus...
ce altă scăpare pentru... viaţa pe fugă?... multumesc
toate cele bune!
flaviusobeada,
bine ai revenit!
Am trecut pe la tine şi am citit despre un artist drag mie, Damian Drăghici. M-am lovit însă de aceeaşi problemă ca la Paul Gabor , conflict între platforme, asta nu înseamnă că renunţ, insist până wordpress-ul va spune, gata, "da-ţi-i drumul comentariului, fiindcă doamna în cauză ne-a asediat!!!"
Mulţumesc pentru vizite şi comentarii, mă simt onorată!
O zi de mare minune să ai!
""paralizate de timp" au fost si anumite momente din viata mea, si nu simti ce inseamna pana nu le traiesti.... bine spus :-)
Dilimache ,
bine ai revenit,draga mea!
Aşa este, până nu simţi pe propria piele trăirile acestea, nu realizezi exact cum stau lucrurile cu adevărat, doar încerci să ţi le imaginezi,iar gradul de a le percepe diferă, de la o persoană la alta.
Mulţumesc de vizită şi te aştept cu mare drag de fiecare dată.
Imbrăţişări peste normă, draga mea!
sunt curios ce fel de iubiri se mai cer astazi... Eu sunt de moda veche!
Cum spuneai? "Geanina nebuna"? Asa mai spun unii? Hahaha... Ei nu pun sare si piper pe duminici, nici nu racoresc cu rime jarul lunii iulie...
Ce stiu ei?
simioncristian,
parcă deranjant de mult cele cu maşini ultimul timp, vile, piscine şi atât...sentimentele...lipsesc cu desăvârşire...nu generalizez...
Sunt în asentimentul tău, decât o iubire de "firmă" într-o noapte, prefer o iubire intensă pe viaţă...
O duminică plină de iubire "de modă veche"!
gaborpaul ,
bine ai revenit!
Tare bine îmi pare că eşti alături de noi.
Da, aşa spun unii"Geanina nebuna", dar tu ai completat atât de frumos tabloul lunii iulie, încât mulţi o vor invidia pe acestă "nebună".
Îmbrăţişări peste normă, prieten drag!
Primele doua strofe sunt absolut superbe si parca ma regasesc in ele. Sa nu va opriti din postat poezii de dragoste!
Ale ,
draga mea dragă, dacă nu îmi vei spune pe nume, fuge inspiraţia.
Te rog, doar nu vrei asta...
Mulţumesc cu tot sufletul pentru gândurile tale frumoase şi îţi ofer cu drag pupicii geaninoşi.
O duminică de mare frumuseţe , draga mea, de la prietena ta, Geanina!
HOLA GRACIAS AMIGA VIM SU VISITA Y CONOCE SU Cantinho, me encanta la belleza de sus textos y todo el resto, BEIJOS.
Hola mi querido amigo!
MI ANGEL!
Vive dentro de mí un ángel
Que está lejos de ser perfecta
Sin embargo, se llena mi vida de encanto
Y a veces es malo en el pecho.
Vive dentro de mí un ángel
Que se mueven con todo mi ser
Y su presencia en mi mundo
Es mi razón de vivir.
Vive dentro de mí un ángel
¿Qué me cautiva con la mirada
Involucrar a mí con su sonrisa
Hago mil versos crear
Y si no existe lo juro!
Tendríamos que inventarla!
Vive dentro de mí un ángel
Hay que saber
Él es la persona más hermosa
Y que ahora me lea!
USTED!
QUIERE una maravillosa semana
BEIJOS amor.
Da,da draguta! Ai intuit bine! In toamna voi deveni mireasa! :))
Bucurie mare maaaare! ( detalii pe blog cat de curand! )
Multe imbratisari!
Obrigada pela visita
Seu blog é muito interessante... parabéns!
Eu estou dando meu voto pra vc no Top Blog
Bjkas
Mă bucur să te cunosc şi să aibă un prieten, blog-ul dvs. este frumoasă, iar eu sunt slugă lui.
Vino, ori de câte ori îţi place blogul meu şi va fi întotdeauna o plăcere să te primească.
Multe sărutări în inima ta şi vă mulţumesc!
Madame Káthia
Superbe povesti de iubire, draga mea!
Cantecul din inima merita asa un cantec!
Poveşti de iubire cu aprig mister,
Poveşti de iubire ce astăzi se cer,
Poveşti de iubire paralizate de timp,
Poveşti de iubire ce nicicând nu se sting.
Traite intens, clipa de clipa, acum, fara moarte, asa povesti de iubire doresc tuturor...
Multumim de impartasirea antecului frumos al inimii tale!
Povesti de iubire,uitate intr-o gara
Povesti de iubire,traite intr-o seara...
Povesti care dor,povesti care mor,
Si totusi povesti de amor!
Uite cum ma apuc eu de facut poezii cu tine!
Eunice Martins♥
bienvenido!
I disfrutado mucho la visita y agradecer a todo mi corazón para la poesía es divina.
Gracias por todo y espero que todo el tiempo.
Una noche maravillosa!
orianda,
îţi doresc din tot sufletul, draga mea să fii iubită!
Fericirea să nu-ţi lipsească din ochi în nicio zi.
O săptămână bună să ai!
Sabrith ,
bem-vindo!
Eu gostam muito da visita e agradecer a todos o meu coração
Obrigado por tudo, e eu espero por você a cada momento.
Uma noite maravilhosa!
Káthia Marchand,
assim você venit1
Agradeço-vos com todo o meu coração para a visita e comentário.
Se você gostou-me a esperar-te de volta.
Uma noite maravilhosa!
Mikka ,
bine ai revenit, draga mea dragă!
Eu am cam umblat astăzi pe ici pe colo, am revenit , cam târziu ce-i drept şi am găsit aici daruri de la cei dragi.
Iubire, asta îţi doresc!
Un sentiment înălţător pe care inimile mari ştiu să-l înnobileze.
Te îmbrăţişez de mii de ori, draga mea!
elite,
nulţumesc cu tot sufletul, draga mea!
Sunt minunate, iar asta nu este rău , a scrie versuri înseamnă a dărui bunul din noi.
Te îmbrăţişez cu mare drag!
Citesc si recitesc. Povesti, frumoase povesti...
Trimiteți un comentariu