joi, 16 iulie 2009

Daruri - Magda Isanos


(n. 17 aprilie 1916, Iaşi - d. 17 noiembrie 1944, Bucureşti)

Dacă e vineri - e poezie pe pâine - Magda Isanos


Tu eşti în inima mea ca un dar
neaşteptat şi mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar şi iar,
cu-aceeaşi nesecată desfătare.

Eşti tainica-mi putere şi mândrie,
de când te ştiu mi-i cerul mai aproape
şi nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.

Tu mi-ai făcut ţărâna mai uşoară
şi inima aşa de dulce, grea,
ca ramura ce toamnă se-mpovăra
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac,
şi-adânci de-atuncea-s gândurile mele,
de aur glodul inimii, sărac.

Acestea toate să ţi le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitorul meu, să te iubesc,
din darurile tale dându-ţi dar.

Dragă prietenă,
am dat curs comentariului tău, iar cititorii, cu siguranţă vor fi încântaţi să citească acestă poezie minunată.
Mulţumesc, ADITEEA!

60 comentarii:

angela spunea...

Geanina
iti multumesc pentru aceasta poezie minunata
o ung pe painea mea neagra cu prune
o intind pe palma si o las sa zboare
ca un gand spre marea
care
povesteste iubirea de libertate

o noapte linistita
drag

Geanina Codita spunea...

angela ,
minunată prietenă, la tine eram şi citeam poezia.

Aştepţi pe cineva, draga mea?

E atâta aşteptare în poezia ta, stai într-o cameră unde liniştea aproape că urlă şi aştepţi...

Îmbrăţişări, draga mea!

silvo spunea...

Si, un precioso poema, gracias Geanina, un abrazo y buena noche

Geanina Codita spunea...

silvo ,

Usted tiene alguna idea de cómo me gusta sus comentarios y visitas?

Una noche de ensueño, Silvo!

HTC photography spunea...

Cum faci tu, nu stiu, dar cand pui cate o poezie d-asta, iar pleaca somnul si raman ca prostu' uitandu-ma prin monitor....
Deosebit de frumoasa, Geanina...
Respect!

Geanina Codita spunea...

boss ,
bine ai revenit, prieten drag.

Mă bucur să stiu că îţi place acestă poezie, însă regret că a plecat somnul...

Mulţumesc de comentariu, Cătătln!

Essences spunea...

Foarte frumoasa poezia! Un gand bun si o zi minunata iti doresc! pupici.

Geanina Codita spunea...

inka ,
mulţumesc de vizită şi de comentariu, draga mea.

Am crezut că numai eu nu am somn la ora acesta, dar m-am înşelat.

O noapte liniştită să ai , draga mea!

Lisandru Cristian spunea...

"Tu eşti în inima mea ca un dar
neaşteptat şi mult prea scump,
pe care îl cercetez mirată iar şi iar,
cu-aceeaşi nesecată desfătare" - întotdeauna m-am întrebat de ce Magdei Isanos nu i s-a acordat şi nu i se acordă o atenţie mult mai mare...

Geanina Codita spunea...

Cristian,
îmi amintesc de o discuţie pe care noi am mai avut-o pe tema respectării valorilor româneşti de către...români...

Aşa e în România, atunci când mori, oamenii îşi amintesc că ai făcut anumite lucruri pentru societate, iar după câteva zile, uitare deplină.

O noapte liniştită!

Lisandru Cristian spunea...

O noapte cât mai liniştită şi ţie, Geanina... E trist ceea ce se întâmplă, dar permanentizarea indiferenţei devine o constantă... Parcă nu mai suntem noi, uităm prea repede şi neglijăm ceea ce nu ar trebui să fie neglijat...

Geanina Codita spunea...

Cristian,
sunt prea multe orgolii pe milimetru pătrat, mult prea multe...

Sperăm şi noi, cum spui tu," de doi bani speranţă", poate reuşim să punem pe picioare Ţara Speranţelor Împlinite...

Lisandru Cristian spunea...

A, da, "de doi bani speranţă"... Am compus mai demult o melode folk, aşa se încheia - "Mai avem restanţă de doi bani speranţă, tu eşti ultimul atu..."

Geanina Codita spunea...

Cristian,
frumoasă speranţă, interesant final, totul de termină cu plus ...

Speranşele nu mor aşa... cum îşi închipuie unii, cu una cu două, ele sunt puternice şi rezistă la intemperii de tot felul...

Lisandru Cristian spunea...

Probabil că învaţă să se protejeze, m-ar interesa unde ar putea să fie astfel de cursuri... Iniţiere în Păstrarea Speranţelor... Ar merge asta...

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
ne gândim, dacă nu s-a înfiinţat un astfel de institut , ne punem pe treabă, facem ceva online, cred că ar avea audienţă...

Lisandru Cristian spunea...

Să ştii că ar fi ceva aglomeraţie... Oamenii şi-au cam pierdut speranţele, poate că am reuşi să le redeşteptăm dorinţa de a spera până-n pânzele albe...

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
păi dacă a apărut nu ştiu ce curent care îi îndeamnă pe unii la suicid, facem concurenţă şi îi îndemnăm la viaţă şi fericire...

Lisandru Cristian spunea...

Aşa trebuie să facem...

BUNĂ DIMINEAŢA, Geanina, îţi doresc o zi cât se poate de bună!

Geanina Codita spunea...

Cristian ,
mulţumesc, prieten drag, cu siguranţă aşa va fi.

La fel să ai şi tu!

Neliniştitu' spunea...

Gud morning!
Io în fiecare zi încerc să fiu optimist, să nu mai văd rău primprejur şi să mă bucur de încă o zi cu soare. Ei, bine, de fiecare dată când dau clik pe tine, îmi zic: "Oare cu cât timp în urmă m-oi întoarce de data asta?".
Pe bune, cu poezii d-astea superbe, mă îmbolnăvesc de doruri şi mă iau de băut. Vise, of course! :))

Ana-Maria spunea...

Geanina,frumoasa poezie!Cred ca ti-i dat seama ca eu nu prea le am cu sfera poetica,insa sunt unele care chiar imi merg la suflet...Din pacate,urmarind dialogul tau cu Cristian,mi-am amintit ca eu am auzit de Magda Isanos facand cuvinte incrucisate...prin fel de fel de reviste de gen.
Sa ai o zi la superlativ!

Geanina Codita spunea...

Neliniştitu',
un comentariu care m-al ăsat fără cuvinte.

E tare plăcut să afli ceea ce gândesc cititorii...

"Beţie plăcută" să ai , prieten drag!

Geanina Codita spunea...

Ana-Maria,
sunt convinsă că descoperirea poetei te-a emoţionat, nu ştiu dacă am mai spus ,însă întâlnirea cu tine este o experienţă tare frumoasă, pentru care îi mulţumesc vieţii.

Îmi plac oamenii dintr-o bucată, iar la tine se vede acest lucru de la prima comunicare.

Mulţumesc de vizite şi comentarii, mo onorează.

Îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă!

mmary spunea...

Buna dimineata Geanina,

incantatoare poezie,incantatoare persoana care a postat-o,incantatoare undele de suflet emanate din aceste versuri, din acest blog...

daruire, liniste,iubire, asta imi inspira asceasta poezie...aceste stari vreau sa te copleseasca draga mea...

Geanina Codita spunea...

mmary,
sunt atât de copleşită de comentariu, încât nu ştiu dacă am să-mi revin curând.

Mă înclin , ddraga mea dragă, de fiecare dată te aştept cu mare, mare drag.

O zi de mare minune să ai , draga mea!

gabi spunea...

Da Geanina
si eu am fost indragostita de scriitura poetei Magda Isanos.
Felicitari !
Te tzuc !

Geanina Codita spunea...

gabi,
bine ai revenit, draga mea dragă.

Îmi place Magda Isanos, are ceva special.

Mă bucură trecerea ta pe la mine de fiecare dată.

Mulţumesc pentru comentariu, draga mea!

Îmbrăţişări peste normă şi îţi urez să ai o zi divină!

criss spunea...

Direct la inima ajunge aceasta poezie Geanina. Multumim ca ne-ai aratat-o.

Versurile acestea ar trebui sa ne conduca spre sentimente frumoase si pure, nicidecum spre betie "nelinistitule care esti" :)

O zi plina de liniste.
Pupici.

Geanina Codita spunea...

criss ,
mulţumesc cu tot sufletul şi eu pentru acestă vizită.

Plăcerea este de partea mea, minunată prietenă.

Neliniştitu", ha,ha,ha, nume predestinat către nelinişti datorită poeziilor...este un prieten drag, iar eu apreciez mult
sinceritatea vorbelor sale...

A scris ceea ce a simţit, iar eu nu pot fi decât recunoscătoare

O zi de mare frumuseţe să ai , draga mea!...

Geocer spunea...

Foarte frumoasa aceasta poezie servita pe paine.

Geanina Codita spunea...

Geocer ,
la mine e mai greu cu pâine fiindcă nu mănânc, dar pentru musafiri dacă întotdeauna o specialitate pe care directorul meu de la şcoală o apreciază extraordinar...

Pentru moment, doar virtual, dă-mi voie să-ţi ofer o felie din acestă specialitate care cu siguranţă te va hrăni consistent până vinerea ce urmează.

O zi minunată, pentru un prieten pe măsură!

INCERTITUDINI spunea...

Geanina, este atata candoare in poezia Magdei Isanos, incat ea trebuie gustata, , ca un balsam; direct pe suflet!
O zi frumoasa!

Geanina Codita spunea...

INCERTITUDINI ,
draga mea , cuvântul balsam îl aud tot mai des în ultima perioadă, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure.

Vin către tine draga mea, cu ochii îchişi şi gândul la tine...

Te îmbrăţişez cu drag!

ARIPI DE FLUTURE spunea...

superba poezie:)

Geanina Codita spunea...

ARIPI DE FLUTURE ,
se pare că toţi cititorii s-au îndrăgostit de ea. O poezie de suflet...

O zi frumoasă şi ţie draga mea!

Miriam spunea...

Magda Isanos...poeta ce a lăsat din unda poeziei şi în comuna mea natală, acolo unde Eusebiu Camilar are acum casa memorială...

Cred că mă aflu la egală distanţă, geografic vorbind, de locurile pe unde au umblat paşii lui Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Labiş, Enescu, Ciprin Porumbescu, Alexandri, Vlahuţă, Veronica Micle, Calistrat Hogaş...Dar cel mai aproape mi-au fost şi imi sunt Magda Isanos şi Eusebiu Camilar, cel ce a scris ,,Stejarul din Borzeşti"
Sincer, mă simt binecuvântată! Pluteşte mireasma nobleţii lor în văzduh...Îmi umple pieptul şi inima...
Geanina, iartă-mi acest exces de patriotism local :)Da' mă mândresc oleacă :) ( am apelat la regionalismele dragi )

Geanina, ai făcut o alegere minunată!

O zi cu poezie la toate nivelele fiinţei!

Anonim spunea...

Foarte frumoasa poezia! Spre rusinea mea, nu stiam de Magda Isanos.

Geanina Codita spunea...

simioncristian ,
frumosă poezia, dar trebuie să-ţi spun că m-a cucerit sinceritatea ta
"Spre rusinea mea, nu stiam de Magda Isanos."
Felicitări , domnule sinceritate!

Acum ţi-am făcut cunoştinţă cu frumoasa poetă, sper să citeşti şi celelalte poezii scrise de ea...

S-a pornit o ploaie pe aici, pe la mine, de-mi vine să mai scriu o poezie cu şi despre ploi...

Pupici geaninoşi trimit pentru o zi divină.

Geanina Codita spunea...

Mariana ,
tare frumos ai mai vorbit despre marii scriitori, iar eu am stat cu gura căscată şi citeam...

Îţi mulţumesc pentru comentariu, draga mea prietenă, minunat , ca de obicei.

Să ai o zi divină, draga mea dragă!

Mikka spunea...

Minunat dar in zi de poezie, draga mea!

Atat de dulce si de curata!

"Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrânt în suflet ca-ntr-un lac,
şi-adânci de-atuncea-s gândurile mele,
de aur glodul inimii, sărac."

Cat de bogat, de daruit, e cel ce se simte iubit! Minunat!
Multumim de dar!

O zi plina de strălucire iti doresc, draga mea!

starsgates spunea...

O poezie plină de candoare.
Oare câţi ani o fi avut când a scris-o?

Geanina Codita spunea...

Mikka ,
Mulţumesc din tot sufletul pentru gândurile tate, draga mea dragă.

Îmi era tare dor de tine, mă bucură vizitele tale mai mult decât îţi închipui.

O poezie minunată pe care Aditeea mi-a recomandat-o într-un comentariu.

Te îmbrăţişez cu toată dragostea.

Geanina Codita spunea...

starsgates ,
chiar bu ştiu să-ţi răspuns ce vârstă avea când a scri acestă poezie.

Am preluat leapşa de la tine, încă mai lucrez la ea.

Mulţumesc pentru dar.

Te îmbrăţişez.

Anonim spunea...

Servus...
sunt printre norocoşii gasitori ai acestor versuri de dar, de dor, de toamna cred apropiata... multumesc!
Toate cele bune!

Geanina Codita spunea...

flaviusobeada ,
bine ai revenit, prieten drag!

Mulţumesc de frumosul comentariu, trec zilnic în vizită pe la tine şi citesc ceea ce scrii.

O să-mi las urma cât de curând la rubrica comentarii, trebuie doar să pătrund mai adânc în stilul scrierilor.

Gânduri bune trimit către tine la ceas de seară!

compadvice spunea...

Poezii ca acestea nu trebuiesc sa ,,moara,,in tacere sau sa fie lasate pe un raft prafuit de timp.Ori de cate ori ai citi aceasta poezie ati umple inima,iar daca ceea ce simti sa-r descrie in cuvinte poezia aceasta ar fii descrierea perfecta.Felicitari!

Ana Thomas spunea...

Intr-adevar, Geanina, cu mare placere am recitit poezia Magei Isanos!
Pacat ca nu e apreciata la adevarata ei valoare...asa se intampla intotdeauna!
Ganduri frumoase !

Geanina Codita spunea...

compadvice ,
bine ai venit!

Mulţumesc de comentariu şi trebuie să recunosc, am selectat câteva versuri care mi-au plăcut în mod special, versuri întâlnite pe blogul tău.

Te rog spune-mi dacă-ţi aparţin.

"Batand la usa inimii tale,
Nu mi-ai deschis decat putin.
As fi insistat, dar doare!
Caci nu ti-a pasat,macar putin."

Geanina Codita spunea...

tartoras,
din păcate aşa este, însă rămâne speranţa că vor fi din ce în ce mai mulţi care vor îndrăgi poezia.

Aceasta este o mare dorinţă ce sper din tot sufletul să-i cuprindă pe cât mai mulţi.

Pupici geaninoşi am trimis acum în cantităţi industriale, draga mea dragă!

Dumitru K. Negoita spunea...

Un dar intr-o zi cu "poezie pe paine", amintindu-ne de-o poeta din adancuri. Intr-o vreme cu bucurii limitate. Transpuse astazi de-o tanara iubitoare de poezie si de multe alte lucruri utile si pline, uneori chiar de intelepciune.

Geanina Codita spunea...

Dumitru Negoita ,
daruri, cât mai multe daruri de acest fel, Maestre.

Mulţumesc pentru cuvintele pline de înţelepciune , mulţumesc pentru vizitele dumneavoastră.

Vă doresc o seară frumoasă alături de cei dragi!

cris spunea...

o iubesc pe Magda Isanos.

Geanina Codita spunea...

cris ,
bine ai venit!

Şi eu am aceleaşi sentimente pentru poeta Magda Isanos, iar poezia aceasta mi-a umplut inima de bucurie.

Gânduri frumoase trimit către tine!

ADITEEA spunea...

Daca ai stii ce bine imi pare ca place multora poezia Magdei Isanos...
Uite, iti trimit o alta poezie a ei... http://aditeea.blogspot.com/2009/05/si-nu-m-as-rataci-si-nu-m-as-teme-decat.html
Considera-l un dar, te rog!
Si daca iti place... poate intr-o zi o sa postezi aceasta poezie pe blogul tau... S-o dai spre citire tuturor prietenilor tai...
Sa ai o seara frumoasa, cu multi oameni dragi pe-aproape!

Geanina Codita spunea...

ADITEEA ,
draga mea prietenă, mulţumesc.

Aceste daruri mă fac fericită.

A plăcut tuturor cititorilor darul de la tine, acest lucru mă bucură nespus.

Am preluat link-ul şi voi avea grijă pe viitor să postez şi ceea ce mi-ai trimis astăzi.

Te îmbrăţişez cu drag, minunată prietenă.

angela spunea...

astept!
mai e o luna draga mea :)
asteptarea mea e calma si frumoasa :)

poezia aceea nu e a mea, sunt versurile piesei, dar spuneau exact ce simt

o seara frumoasa. pe paine :) cu tot cu iubire ;)

mmary spunea...

O noapte frumoasa si senina Geanina...

iti daruiesc o floare frumoasa gingasa si tandra,asa cum e prietenia mea...aseza-o in inimioara si dormi cu ea ...

o noapte frumoasa draga mea prietena...
te imbratisez...

Geanina Codita spunea...

angela,
mă bucur din tot sufletul, trebuie să mă crezi, nu o spun doar ca să mă aflu în treabă.

Aşteptarea nu-i niciodată uşoară, dar finalul poate fi atât de frumos încât se dau uitării clipele grele.

Aşteptare cât mai uşoară, draga mea dragă!

Geanina Codita spunea...

mmary,
draga mea, acum am ajuns acasă, am fost puţin să iau aer ca somnul să-mi fie uşor.

Mulţumesc din suflet pentru urări şi pentru sufletul tău cald.

Îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă!

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă