vineri, 24 aprilie 2009

INFOMATRIX 2009





























Astăzi a început cea de-a VII-a ediție a Concursului Internațional Infomatrix. Deschiderea a fost minunată, ca de fiecare dată, presă, televiziune și multă lume. Am trei echipe în concurs care reprezinta Liceul Teoretic "Neagoe Basarab" Oltenița. Sunt obosită, astăzi am lucrat cu eleva Narcisa Stănimir la realizarea standului, cu lacrimi în ochi, dar cu multă bucurie în suflet că pot face asta pentru Gabriel Velicu, minunatul elev alături de care am lucrat trei ani, dar care din păcate a decedat într-un accident de mașină, în luna februarie, cu trei zile înainte de a pleca la competiția din Mexic. Am fost astăzi alături de copiii mei cu tot sufletul, îi iubesc pentru talentul, pasiunea, seriozitatea de care dau dovadă de fiecare dată. În seara aceasta voi posta câteva fotografii din timpul amenajării standului, câteva cu domnul Varujan Pambuccian, preşedintelui Uniunii Armenilor şi al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei de la Camera Deputaţilor, care de fiecare dată este incântat să ne reîntâlnească și câteva cu prietenii pe care si i-au făcut copiii mei astăzi, la competiție. Mâine intră echipele mele la jurizare, iar mâine seară voi posta și filmulețe ca să vă introduc mai bine în atmosfera concursului. Fericită am fost să aflu câți prieteni mă așteptau, câți prieteni au întrebat de mine, eu nefiind prezentă în prima zi fiindcă am mai avut o competiție. Le mulțumesc organizatorilor care astăzi m-au primit cu zambetul pe buze și cu brațele deschise și care mi-au spus "Ne bucurăm să vă avem printre noi și anul acesta". Le mulțumesc pentru încrederea pe care o au în mine și pentru primirea de astăzi.
www.infomatrix.ro

22 comentarii:

Midi spunea...

Max multumesc pentru vizita blogul meu.
Îmi place reuniune de persoane din alte ţări.
un bun sărut şi un sfârşit de săptămână

Geanina Codita spunea...

@Midi,
Bine ai venit! Competiția la care particip zilele acestea alături de elevii mei reunește în fiecare an elevi din peste 30 de țări.
Mulțumesc de vizită! Aștept vești noi.

Angela Ribus spunea...

Bafta maxima elevilor tai! Va tin pumnii stransi. Sa fie bine. Mi-ai lipsit zilele trecute. Acum inteleg la ce proiect important lucrai. Astept noutati. :)

Geanina Codita spunea...

@Angela Ribus,
mii de mulțumiri, le-am transmis copiilor. Am terminat prezentările și suntem în așteptarea rezultatelor. Luni va fi festivitatea de premiere. Noutăți voi posta zilnic. Și mie mi-a lipsit comunicarea cu voi, mi-au lipsit poveștile tale.Îmbrățișări.

Âdřΐana spunea...

muy lindo tu blog...besos desde argentina

Antoanela Naaji spunea...

Succes la concurs ! Sper sa fiti primii, ca intotdeauna.

Geanina Codita spunea...

@Adriana,
Hoy me reuní con amigos de la competencia en todo el mundo. Gracias por visitarnos.

Geanina Codita spunea...

@Antoanela,
încerc să te sun și rețeaua a luat-o razna, posibil de la cutremur. Mulțumesc pentru urările calde și sincere. Astăzi povesteam unor prieteni la Infomatrix cum am luat trenul către Curtici de la Arad, crezând că este cel care pleacă spre București. Luni vom afla rezultatele. Până atunci, pauzăăăăăăăăă, de concurs, fiindcă de muncă, mai greu.Îmbrățișări!

Gizela spunea...

Gracias por tu visita en mi blog
Saludos

Valentina spunea...

Bună,

Toată această experienţă pe care o descrii cu atâta dăruire de suflet, pare atât de palpitantă şi antrenantă în diverse moduri...prin astfel de activităţi te reumpli cu şi mai multă energie pozitivă indiferent de efortul depus...cu acest prilej poţi fi alături de persoane dragi şi totodata de unele noi care nu întârzie să se ataşeze de tine...ce drăguţ!

Păcat că la mine în oraş nu există astfel de concursuri care să reunească elevi măcar din mai multe colţuri ale ţării...această comunicare face-to-face şi schimbul care se poate realiza la nivel de cunoştinţe ar ajuta foarte mult la dezvoltarea din mai multe perspective a noastra, a viitorilor "antropologi" ai lumii...

O zi afurisit de însorită şi dureros de zâmbăreaţă...multe multe îmbrăţişări dârdâinde de aici...de la mine... o(^.^)o

Geanina Codita spunea...

@Valentina,
dor mi-era sa scrii ceva aici. Infomatrix este o competiție internaționala de proiecte informatice care reunește de 7 ani elevi din toată lumea. Este o competiție organizată de Institutul Educațional Lumina în colaborare cu Ministerul Educației Cercetării și Inovației și Inspectoratul Școlar București.
Eu particip cu elevii mei de 4 ediții, este un concurs unde creativitatea, originalitatea și prietenia își dau mâna. Luni este festivitatea de premiere, voi pune pe blog mai multe informatii, mai multe filmulețe cât de curând. Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai transmis si pupicuri multe trimit către tine, minune.

Valentina spunea...

Multă baftă şi totul să fie într-un ceas bun...

P.S. Ţi-am primit pupicii deşi s-au cam prins în crengile vişinului din faţa ferestrei mele...să ştii că i-am cules cu grijă...

Geanina Codita spunea...

@Valentina,
sper să fie totul bine pentru copiii mei, iar aroma florilor din vișinul tău va persista o vecie aici. Te imbrățișez cu multă dragoste și nu uita că am gândurile către tine.

Alter ego spunea...

Muchas gracias por su cordial visita.

TORO SALVAJE spunea...

:)

Nayuribe spunea...

Gracias por visitarme, saludos desde costa rica...

Geanina Codita spunea...

@Nayuribe,
saludos desde Rumania!

La Gata Coqueta spunea...

Hola amiga!!

Paso a saludarte y darte las gracias por tu paso por la gatera.

Veo que esres una persona dedicada a la docencia, por lo cual me imagino te sientas muy llena de amor hacía todos esos jóvenes impartiéndoles información y preparación para que sean mañana poseedores de una calidad de vida aun mejor que la actual.

Me gustaría que fluyera la comunicación entre los dos blogs, esa responsabilidad la dejo en tus manos.

Las puertas las tengo abiertas de para en par.

Me voy dejandote un cálido abrazo, como muestra de mi presencia en esta tu casa.

Geanina Codita spunea...

@La Gata Conqueta
gracias querido amigo por sus cálidas palabras, con alta resistencia que la puerta de comunicación abierto, mi corazón fue a sus palabras, usted entiende perfectamente lo que están haciendo la mayor cantidad de niños y el amor de mi trabajo. Muchos apuntan a que abrazo y nuestras visitas también se convirtió en el aire. Gracias.

La Gata Coqueta spunea...

Gracias!!!!

Amiga, te gravare la dirección para no perderte.

Un beso!!

María del Carmen

Geanina Codita spunea...

@La Gata Conqueta,
gracias.

Cèlia spunea...

Gràcies per les teves boniques paraules al meu bloc. El teu és preciós! Molt acollidor!

Gracias por tus bonitas palabras en mi blog. El tuyo es precioso.

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă