O MINUNE DE OM (III)

VELICU GABRIEL DANIEL(1990 - 2009)




L-au adus la reanimare, îmi amintesc că erau foarte mulţi medici, era o "agitaţie" tăcută, tensiunea creştea...
O asistenta l-a sunat de urgenţă pe medicul Talianu, cel care urma să efectueze operaţia pe creier. Au ieşit de la reanimare 2 medici şi au cerut să fie semnate documentele prin care li se cerea părinţilor acordul de a fi efectuată operaţia. În minutele următoare Gabriel este dus către sala de operaţie. Plângeam şi mă rugam să se întâmple o minune pentru O MINUNE DE OM.Mi-e greu să apreciez durata operaţiei, aş spune o sută de ani, atât de grea şi lungă a fost aşteptarea. Şi-a făcut apariţia medicul Talianu, după operaţie. Nu pot să-i uit privirea, felul în care încerca să le transmită părinţilor că şansele sunt zero. Atunci au început să-mi inunde obrazul lacrimi fierbinţi, de data aceasta nu am mai fost capabilă să le ascund de privirile celor din jur, atunci am simţit cum îmi fuge pământul de sub picioare, nu mai vedeam, nu mai auzeam.S-a făcut ora 8, am sunat-o pe doamna director a liceului Prof.Biteş Mariana şi pe domnul prof.Hociotă Constantin, dirigintele lui Gabriel, gâtuită de durere le-am povestit ce s-a întâmplat. Îmi amintesc doar că unul dintre cei doi profesori m-a întrebat :"Eşti sigură?"o întrebare care a rămas fără răspuns...
Am fost la spital până marţi , miercuri urma plecarea către Mexic, un lucru pe care nu mi-l mai doream, toate proiectele noastre se năruiseră, însă părinţii lui îşi doreau ca noi ceilalţi din echipă să îi continuăm munca, dirigintele lui şi direcţiunea liceului de asemenea, acestea au fost persoanele care m-au convins că trebuie să plec şi să-i continuăm opera, fiindcă el asta şi-ar fi dorit. Înainte de plecare l-am luat de mână şi i-am promis că îi voi aduce premiul cu o condiţie , să accepte să îl mai cert de câteva ori, să îmi dea voie să mai fac asta, să mă aştepte cu zâmbetul pe buze şi să continuăm ceea ce am început în urmă cu 3 ani. Am plecat ravăşită cum nu mi s-a mai întâmplat în viaţă, cu sufletul făcut ţăndări,cu lacrimi ce nu mă mai ascultau, simţeam ca nu mai am aer.Am lăsat în urmă doi părinţi împietriţi de durere...
Va urma...