O MINUNE DE OM (V)

VELICU GABRIEL DANIEL (1990 - 2009)




Dacă lucrarea lui Dan conţinea fraza pe care am scris-o în postarea anterioară finalul lucrării lui Gabriel sună astfel : staţi mai mult lângă copiii dumneavoastră, încercaţi sa fiţi mai aproape de sufletul lor, să le înţelegeţi trăirile, sunt importanţi şi banii, dar nu reprezintă totul, sentimentele copiilor dumneavoastră sunt mult mai importante, învăţaţi să preţuiţi fiecare clipă alături de cei dragi.
Ora 04:00, Mexic, 15 februarie 2009, nu îmi mai este somn, sunt agitată şi într-un final mă trezesc. Deschid televizorul, Maria şi Dan dormeau. Eu mă plimb prin cameră şi aştept să se facă ora şase ca să am cu cine vorbi. La 05:45 se trezeşte şi Dan. Ora 06:30, sună telefonul lui Dan. Aud tot ce spune vocea de la telefon.Încremenesc. Era şi Maria, fiica mea de faţă, care nu are decat 8 ani, îi fac semn lui Dan că am auzit şi mă îndrept către uşă. Gabriel a murit. Îmi repetam la nesfârşit că nu este adevărat, lucru pe care îl mai fac şi astăzi. Atunci toţi aceşti trei ani în care am lucrat umăr la umăr s-au derulat în mintea mea cu o viteză uimitoare.Mă gândeam la părinţii lui, la el, la cât a muncit în toţi aceşti ani pentru a-şi netezi drumul către cariera ce avea să o urmeze. Drumul la întoarcere a fost infernal nu am dormit deloc, mă tot întrebam ce să le spun părinţilor când am să-i văd, dacă voi rezista să-l văd pe el altfel decât îl ştiam. După acea zi am refuzat comunicarea, am refuzat să mai merg la şcoală, nu puteam să rezist într-o clasă cu pereţii îmbrăcaţi de panouri cu fotografii şi diplome ce aparţineau de-acum MINUNII CARE DISPĂRUSE...
De atunci lupta se dă zilnic în interiorul meu, mintea mea nu concepe că lucrurile stau aşa, aştept să revină şi să ne apucăm de lucru...
Va urma...

O MINUNE DE OM (III)

VELICU GABRIEL DANIEL(1990 - 2009)




L-au adus la reanimare, îmi amintesc că erau foarte mulţi medici, era o "agitaţie" tăcută, tensiunea creştea...
O asistenta l-a sunat de urgenţă pe medicul Talianu, cel care urma să efectueze operaţia pe creier. Au ieşit de la reanimare 2 medici şi au cerut să fie semnate documentele prin care li se cerea părinţilor acordul de a fi efectuată operaţia. În minutele următoare Gabriel este dus către sala de operaţie. Plângeam şi mă rugam să se întâmple o minune pentru O MINUNE DE OM.Mi-e greu să apreciez durata operaţiei, aş spune o sută de ani, atât de grea şi lungă a fost aşteptarea. Şi-a făcut apariţia medicul Talianu, după operaţie. Nu pot să-i uit privirea, felul în care încerca să le transmită părinţilor că şansele sunt zero. Atunci au început să-mi inunde obrazul lacrimi fierbinţi, de data aceasta nu am mai fost capabilă să le ascund de privirile celor din jur, atunci am simţit cum îmi fuge pământul de sub picioare, nu mai vedeam, nu mai auzeam.S-a făcut ora 8, am sunat-o pe doamna director a liceului Prof.Biteş Mariana şi pe domnul prof.Hociotă Constantin, dirigintele lui Gabriel, gâtuită de durere le-am povestit ce s-a întâmplat. Îmi amintesc doar că unul dintre cei doi profesori m-a întrebat :"Eşti sigură?"o întrebare care a rămas fără răspuns...
Am fost la spital până marţi , miercuri urma plecarea către Mexic, un lucru pe care nu mi-l mai doream, toate proiectele noastre se năruiseră, însă părinţii lui îşi doreau ca noi ceilalţi din echipă să îi continuăm munca, dirigintele lui şi direcţiunea liceului de asemenea, acestea au fost persoanele care m-au convins că trebuie să plec şi să-i continuăm opera, fiindcă el asta şi-ar fi dorit. Înainte de plecare l-am luat de mână şi i-am promis că îi voi aduce premiul cu o condiţie , să accepte să îl mai cert de câteva ori, să îmi dea voie să mai fac asta, să mă aştepte cu zâmbetul pe buze şi să continuăm ceea ce am început în urmă cu 3 ani. Am plecat ravăşită cum nu mi s-a mai întâmplat în viaţă, cu sufletul făcut ţăndări,cu lacrimi ce nu mă mai ascultau, simţeam ca nu mai am aer.Am lăsat în urmă doi părinţi împietriţi de durere...
Va urma...

O MINUNE DE OM (II)

VELICU GABRIEL DANIEL (1990 - 2009)



8 februarie 2009, ora 03:45. Sună telefonul. Mă uit la ceas, în zadar reuşesc să desluşesc cât este ora. Răspund. Aud vocea lui Dan, prietenul lui Gabi, elevul care anul acesta a obţinut broz la Infomatrix.
- Doamna Codiţă, Gabi a făcut accident.
- Care Gabi, intreb eu?
- Gabi Velicu.
- Cum???????????
- Stai că sun la 112.
- Nu, l-au dus deja la spital.
- Te rog, vrei să mergem la spital?
- Bine, vin acum cu parinţii cu maşina să vă luăm.
Mi-am luat ceva pe mine, la urgenţe, papuci în picioare şi fără să mai stau pe gânduri am coborât aproape fără să respir cele 4 etaje. Ne-am îndreptat către spital, la camera de gardă unde mi s-a spus că au plecat medicii deja cu el la Bucureşti.
Şi acum îmi răsună în urechi fraza medicului de la gardă:
-Mergeţi acasă doamnă, este în comă...
Refuzam să mai ascult. Am pornit către Bucureşti. Acolo un domn în uniformă mă întâmpină politicos şi mă întreabă:
- Sunteţi de la Olteniţa?
-Da, răspund eu cu jumătate de gură, de teamă să nu fiu anunţată ceea ce nu doream.
- Domnule, cum este, unde este?
- Trebuie să îl aducă la reanimare, vă rog să aşteptaţi.
Au urmat secunde de chin, l-au adus...
Era şi mama lui care mi-a spus:
- Il pierd doamnăăăăăăăăăăăăăăăăăă!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
În secunda urmatoare mi-am spus"O mamă nu se înşeală niciodată, însă Dumnezeu ştie cel mai bine."
Va urma...
Premii obţinute în ultimii 3 ani la concursurile naţionale şi internaţionale de informatică :
argint Infomatrix internaţional
premiul special Dual PC naţional
menţiune Cupa Siveco naţional
premiul III GrepIT naţional
aur Infomatrix internaţional
argint Infomatrix internaţional
bronz Infomatrix internaţional

O MINUNE DE OM

VELICU GABRIEL DANIEL
(1990 - 2009)





Îmi este greu să scriu la trecut despre cel mai talentat elev în materie de designe şi animaţie, de la Liceul Teoretic "Neagoe Basarab" Olteniţa. Am ezitat mult, probabil că refuz cu toată fiinţa mea să cred că el nu mai este alături de noi. În încăpăţânarea mea de a mă lupta cu realitatea care din păcate este aşa cum mi se înfăţişează, crudă, spunem noi câteodată nedreaptă, însă poate totul se rezumă la destin. Nu ştiu, nu mă simt în stare să dau o definiţie clară a acestei realităţi, ştiu însă că Velicu Gabriel Daniel a fost , este şi va fi copilul meu, pe care îl mai certam cateodată, însă niciodată cu răutate, niciodată din dorinţa de a-i frâna evoluţia profesională, ci doar din dorinţa supremă ca el să urce încă o treaptă pe scara profesiei.Îl pregăteam pentru ceea ce urma să facă în viitor. Cum era Gabriel? Am cunoscut puţini oameni buni în viaţă, îi pot număra pe degetele de la o mână, Gabriel era unul dintre aceştia, el nu ştia să se certe, iubea oamenii cu bune şi cu rele, un copil timid, cu o educaţie alesă, o minune de OM. Îmi amintesc când a venit pentru prima oară să-mi spună că îşi doreşte să lucreze cu mine pentru un concurs. Doamne, câte emoţii avea, cât de fericit era, de fapt aşa era dupa fiecare concurs naţional sau internaţional la care participa. Făcea totul cu o pasiune greu de înţeles , 3 ani , zi şi noapte nu a făcut altceva decât să studieze, să înveţe să facă personaje după care le dădea viaţă. A reuşit din primul an să obţină medalia de argint la Concursul Internaţional Infomatrix, anul următor a fost medaliat cu aur la acelaşi concurs şi urma plecarea către Mexic.
Va urma...