Privesc prin fereastra aburindă a geamului de la mansardă. Plouă. Aud ţipete. Sunt tineri, nu au mai mult de 35 de ani. Reproşuri, cuvinte jignitoare care pun strat gros de ură peste anii lăsaţi în urmă. După un deceniu de convieţuire tot ce a fost, este şi va fi devine urât, revoltător...
Mă trezesc întrebându-mi gândurile de ce se întâmplă aproape mereu astfel.
Îmi vin în minte cuvintele Maestrului Octavian Paler ...
"Nu în puţine cazuri femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât."
Gândurile îmi sunt întrerupte brusc de sunetul înfiorător al perechilor de palme primite de obrajii înroşiţi , de data aceasta de durere...
Plouă surd şi trist la mansarda mea,
Aburi grei, fierbinţi şiroiesc pe ea,
Ţipete, reproşuri şi jigniri rostesc,
Doi tineri cu ură astăzi îşi vorbesc.
Nu se mai adoră, nu se mai iubesc,
Sufletul lor strigă groaznic de firesc,
Ura şi minciuna şi-au făcut azi loc,
În suflet şi gând mistuit de foc.
După ani şi clipe pline de frumos,
Tot ce-a fost şi este s-a întors pe dos,
Palme după palme obraji înroşind,
Obraji ce durerea o poartă plângând.
SURSA FOTO - http://www.desktopnexus.com
