duminică, 28 iunie 2009

PA - 82 de cuvinte - "O secundă..."



© Călin Hera – PA – Boală care se ia!

Călin Hera – prieten drag în această lume a blogurilor – ne-a propus de la bun început PA-urile, proză arhiscurtă prin care trebuie să transmiţi ceea ce ai de spus în doar 82 de cuvinte. Se pare că este contagioasă ideea, astfel că încerc să intru şi eu în joc, încetul cu încetul…

Eu m-am contaminat de la prietenul nostru Cristian Lisandru...

O văzuse lângă vitrina magazinului de bijuterii. Era acolo, strălucea, iar el o privi cu nesaţ, preţ de câteva secunde...
De atunci se ducea zilnic să o întâlnească, privea vitrina ore în şir sperând că o să apară.
Singura lui hrană tolerată era acestă aşteptare ce-i mistuia trupul.
A reapărut, după o săptămână, iar el era cel mai fericit om de pe pământ.
Traversa strada, se îndrepta către el, însă, în faţa lui o aştepta altul de o săptămână şi... o secundă...

Sursa foto - http://images.google.ro/images

VĂ MULŢUMESC şi MĂ ÎNCLIN...



Săptămâna aceasta, mai exact, marţi, 23 iunie 2009, s-au împlinit trei luni de la apariţia blogului, ce cu mândrie îşi poartă haina, „Nu te compromite!Nu te ai decât pe tine.”

În acestă zi de duminică, mă plec în faţa dumneavoastră, dragii mei cititori fideli, iar mulţumirile nu ştiu dacă vor fi de ajuns, însă, deocamdată atât pot să fac, să vă mulţumesc cu tot sufletul fiindcă existaţi şi îmi aduceţi zilnic bucuria de a crea.

Vă citesc cu mult drag, de multe ori sunt pusă pe şotii, dar respectul ce vi-l port, nu va fi niciodată şters, de nimeni şi de nimic.

Am găsit pe blogurile voastre scrieri ce mi-au încântat privirea şi mi-au făcut sufletul fericit, am râs copios de multe ori, v-am admirat frumosul din blog, v-am iubit inspirul, am devenit melancolică , dar nespus de profundă în faţa amintirilor voastre, pe care le respect.

Vouă, tuturor prietenilor mei, care citiţi ceea ce scriu, VĂ MULŢUMESC şi MĂ ÎNCLIN.

Primiţi acestă floare, cu mireasma PLOILOR pe care le ador, PUPICI GEANINOŞI şi ÎMBRĂŢIŞĂRI PESTE NORMĂ.

Sursa foto - http://www.funonline.ro/wallpaper_179589_Flori.html

sâmbătă, 27 iunie 2009

HAZARDUL A HOTĂRÂT...



Iată-ne în liftul vieţii, ataşat la vitrina Universului, urcând etaj cu etaj, către eternitate. Între etaje, cu un impuls nebunesc privirea ta îmi pune diagnosticul cu o acurateţe demnă de un arhitect al universului. Fără să mă întrebi, faci incizie pe sufletul meu care se simte de la prima palpare că e făcut cioburi. Mâna ta de modelator al întregului meu univers nu dă greş, cu o singură mişcare pătrunzi şi scoţi cioburile ce mi-au asfaltat sufletul, turnând culoare de rubin ce transformă totul în mine.

Orice gest al meu este inutil, ai presărat pe chimia sufletelor noastre stele de diamant din dorinţa de a-ţi îndeplini visul malignizat, transformându-mă cu o măiestrie de invidiat în femeia visurilor transparente. Acum poţi vedea inima ce tresare la fiecare privire a ta, masca nu-şi mai are rostul, aortele pulsează sclipiri de viaţă şi cu puterea gândului mă transformi în femeia prin care poţi vedea viaţa ce respiră prin toate cristalele aşezate cu grijă de tine în matca sufletului meu.

Cu mâna dreaptă, îmi aşezi buclele într-un colţ al vitrinei, dezvăluind locul ce-i dă sufletului vibraţii şi trezeşte în tine dorinţe nebănuite, iar cerceii de safir se topesc la atingerea buzelor tale, lăsându-le cale liberă către interiorul sufletului meu. Mâna îşi urmează cursul, cu grijă desenat de zâmbetul chipului meu, către bulgării de nea, aprinzând flacăra divină în prezenţa degetelor aspre precum coralii de la atâtea incizii sculptate. Visai de secole la această transparenţă, visai neîncetat la aisbergul în care doreai să te scufunzi fericit pentru totdeauna ignorând barca ce striga din toate încheieturile S.O.S.

Atingerea aisbergului declanşeză transformări uimitoare în privirea mea, pe al cărui culoar transparent se preling smaralde, care în cădere se transformă în perle ce se revarsă, rând pe rând, pe podeau liftului, declanşând sunete ce vibrează la unison cu sufletele noastre. Mă priveşti adânc şi…

Uşa liftului se deschide brusc, iar ochii din faţa uşii pătrund dincolo de fiinţa mea transformată de măiestria gândurilor tale. Nu înţeleg mirarea celor din jur , dar radiez de fericire şi prospeţime prin transparenţa ce tu mi-ai dăruit-o.

vineri, 26 iunie 2009

Am legat ... - Marin Sorescu






Dacă e vineri - e poezie pe pâine - Marin Sorescu

Am legat ...

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Am legat tristeţea la ochi
Cu un zâmbet,
Şi tristeţea m-a găsit a doua zi
Într-o iubire.

Am legat soarele la ochi,
Cu nopţile mele
Şi i-am spus să mă găsească.

Eşti acolo, a zis soarele,
După timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Şi toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi.

joi, 25 iunie 2009

NAUFRAGIAŢI ÎN IUBIRE



Azi am turnat în sticlă tot verdele speranţei,
Am pus-o apoi la soare, în zilele vacanţei,
Nu vreau decât să prindă noi aripi fericirii
Când tu pătruns de arşiţa iubirii
Vei naufragia pe mişcătoarele nisipuri
Din sufletul ce a plătit deja multe tributuri.
Ai luat un fir sensibil de nisip
Pentru a măsura cu orice chip
Pulsul alert al inimii de gheaţă
Ce-a transformat castelu-n fortăreţă,
Pe care-ai activat-o cu-n sărut
Al cărei cifru nu poate fi ştiut
De nici un alt naufragiat pe mare
Ce caută în suflet alinare.
Dincolo de acestă fortăreaţă
Ai pus imensitatea iubirii ce astăzi te răsfaţă,
Şi furia iubirii va prinde acum viaţă.
Stăpân tu eşti acum, peste imensitate
Si nimeni altul n-ar avea-ndrăzneala să bată la cetate.
Mătase de Agat ai presărat pe suflet
Ca dragostea nebună să-mi înflorescă-n pântec,
L-ai învelit divin în stea de mare
Ca el să strălucească într-un adânc ce doare,
Tot din adânc ai luat şi spuma mării
Şi ai cristalizat în acvarin albastrul sării,
Ai alungat cu el nelinişti şi dureri
Făcând culoar iubirii pân’ la cer.


Sursa foto - http://images.google.ro/images

miercuri, 24 iunie 2009

LUNA, PLEIADELE ŞI DRAGOSTEA


Luna , eu şi doar o stea
Ce liniştea îmi înstela
Şi-n colţ cu vrajă ea purta
Dragostea, doar dragostea.

Zâmbea pe cerul parfumat
Un colier carmeolat,
De fericire scânteia
Dragostea, doar dragostea.

Perdea un nor a tras căzând
Ca să adulmece un gând,
Un gând ce cu inspir cânta
Dragostea, doar dragostea.

Un astru doarme liniştit
Cu-a lui prinţesă de fistic,
Şi dintr-o coajă răsuna
Dragostea, doar dragostea.

Mă uit atent şi spun uimit,
Un munte-aici a poposit,
Era doar norul ce păzea
Dragostea, doar dragostea.

Stârnit de curiozitate
Stau într-un ochi de simplitate
Ce printr-o lacrimă scurgea
Dragostea, doar dragostea.

Când ridic ochiul , ce să vezi?
E dimineaţă printre vieţi,
Iar glasul tău îmi mângâia
Dragostea, doar dragostea.

Sursa foto - http://images.google.ro/images

marți, 23 iunie 2009

ROUA FERICIRII



Am găsit dimineaţă pe braţul fericirii un bob de rouă,
Rătăcit şi speriat îmi mângâia buzele însetate de febra iubirii.
Am ridicat privirea către tine
Şi am aşternut văl pentru a te arde dorinţa.
Mi-ai poleit privirea cu verdele ochilor tăi
Ce îmi cereau să te hrănesc cu un zâmbet,
Un zâmbet ce-a sădit boabe de rouă în universul inimii.
Sufletul mi-a fost îngenunchiat şi a rostit,
Sporeşte-mi dorinţa, luând din ea, secundă cu secundă,
Sădeşte-o în misterul omenirii, doar de noi ştiut
Pentru ca ea să fie veşnic a noastră.
Nu lăsa privirile curioşilor să o găsească, nici să o atingă,
Fiindcă atunci toate dorinţele vor deveni prizoniere,
Se vor închide în seiful Carului de Foc,
Ce le va pârjoli fără milă, făcându-le fâşii de suflet sfâşiat,
Iar eu voi pleca fiindcă te iubesc cum n-am mai iubit niciodată
Şi mi-e teamă ca dorinţa mea să nu pună stăpânire pe gândurile tale.
Ai luat bobul de rouă în palme,
Iar palmele l-au transformat în dragoste,
O dragoste ce a turnat dorinţă în drumul către inima mea.

duminică, 21 iunie 2009

URMĂTORUL VALS...




Gândurile valsează pe portativul minţii,
Acolo unde încolţesc primele simptome ale iubirii,
Simptome ce provoacă în paşi de dans comoţii de fericire
Ce-mi amintesc de prima mea iubire,
Când tandru mi-ai sărutat talpa şi degetele , rând pe rând,
Dându-le viaţă pentru intrarea în vals, tăcând.
Ai scris cuvinte pe tălpile mele
Transformând dansul în poezia piciorului
Şi cu fiecare vers mă invitai
La valsul vieţii, pe tarâm de Rai.
Rubin ai pus pe degetele mele,
Pentru ca iubirea să înceapă de acolo, întotdeauna de acolo...
Apoi, ai făcut o reverenţă şi pe praf de stele mi-ai trimis inima
Stele ce în valsul lor cu toată patima au înălţat
Drum de perle prinse în scoica sufletului meu, pe înserat.
Mâna ta sărută mâna mea cu speranţă,
Iar valsul iubirii prinde acum viaţă.
Privirea , buzele, sufletul şi TU îmi scrieţi pe faţă
DANS, DANS, DANS...
Înăbuşită de bucurie îţi acord URMĂTORUL VALS...
Culoarul e plin de prinţi şi prinţese,
Şi-n jurul nostru aer misterios se ţese,
Toţi aşteaptă să dăm tonul iubirii
Andre Rieu scrie cu arcuşul primele acorduri pe sufletul viorii
Întreaga sală e cuprinsă de bucuria cântării.
Sala dansează, totul vibrează,
Valsul e singurul care-mi trădează
Fericirea ce-mi invadează sufletul de trăiri nebănuite
Bucurie, iubire, mister, patimi şi trăiri infinite ce nasc din simplitate
Ce nu au fost cuprinse nicicând, în nicio carte.
E valsul iubirii, e valsul trăirilor eterne
E nebunia ce face bine tuturor inimilor ce stau demne
În faţa vieţii şi a trăirilor extreme.
Valsul este pentru toţi, nu face diferenţe,
Valsul e viaţă, iar viaţa-i pentru toţi!
Arcuşul spune-acuma,
URMĂTORUL VALS, te rog, acordă-mi-l de poţi...

Dacă mâine nu voi mai fi, vă rog să-mi promiteţi că veţi dansa în fiecare zi cu aceeaşi bucurie valsul acesta, că veţi fi prinţul şi prinţesa ce-şi încoronează iubirea ascultându-l pe RIEU, că veţi zâmbi şi veţi simţi fiorul acestor acorduri aşa cum l-am simţit eu , ascultând ore în şir SECOND WALTZ . Magia cestui dans să vă poarte paşii către valsul iubirii cu aceeaşi intensitate ce a stăruit în sufletul meu la graniţa dintre agonie şi extaz. Vă iubesc şi vă îmbrăţişez aşa cum face ploaia cu mine şi acord URMĂTORUL VALS prinţului care îmi trimite în paşi cuprinşi de dans, invitaţia.

vineri, 19 iunie 2009

Ploaie în luna lui Marte - Nichita Stănescu


Dacă e vineri - e poezie pe pâine - Nichita Stănescu

Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.


O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.

miercuri, 17 iunie 2009

NOI DOI ŞI PLOAIA



Îmi spui mereu debusolat
Că ploaia nu îţi e pe plac
Tristeţea ţi-o citesc pe faţă
Atunci când ploaia mă răsfaţă
Când vezi că-mi pune dragoste în plete
Şi cu mireasma ei începe să mă-mbete
Aroma mă transformă în regină
Dintr-un strop şi-o perlă fină.
Poţi să-mi spui despre ploaie orice
Că e un monstru, dar nu-nţeleg de ce
Ploaia este închisoarea ta
Iar eu îmi fac templu din ea
În care ploaia ne va-ncătuşa.
Aud vibrând în aplauzele ploii o voce
E vocea ta, îmi spune ploaia schiţând un zâmbet dulce.
Ploaia te provoacă acum
Să mă iubeşti ca un nebun
Şi-mi spui iubindu-mă neîncetat
Ploaia-i cel mai plăcut stăpân de îndurat
Am să-i spun ploii dacă vrei
Să mă anunţe prin email
De unde vine şi cât stă
Ca să îi dau o replică
Să-i spun să îşi sădească o casă mare
Cu o-ncăpere , sala de-aşteptare
Fiindcă are căutare
De mulţi nebuni cu suflet mare..
Acum am înţeles câtă-mplinire
Poţi să găseşti în stropi de ploaie şi iubire.
Dansăm şi dansul acesta ne transformă
Într-o fiinţă unică ce dă iubirii noimă.
Te prind de mijlocul fragil al ploii
Şi te iubesc cu patima văpăii
Pe care ploaia a aprins-o-n noi
Turnând mărgăritare peste ale vieţii foi.
Dansăm cu ploaia, trupul ne-nfierbântă
Şi mă săruţi prelung ca să-ţi ajungă
Până la următoarea ploaie sfântă
Pe care porii noştri vibrând acum o cântă.
Ei cântă infinitul spre care ne-a trimis
Ploaia ce ne cufundă într-un magnific vis
Un vis ce vrem să ne găsească
În taina ploii, steaua norocoasă
O stea ce-ntinde mâna către noi
Şi binecuvântează aceste ploi.

sâmbătă, 13 iunie 2009

Fereastra sufletului



Privesc stingher a sufletului fereastră
Inundat de lumina ce vrea să mă orbească
Timid ne-apropiem ca doi străini
Deschizi fereastra sufletului prin cele două mâini
Lumina ce pătrunde este salvarea mea
Sunt dornic de căldura ce astăzi mi-o va da
Pătrund tot mai adânc în suflet cu privirea
Un deget desenează zâmbind ce-i fericirea
Alt deget pune amprenta pe-o rază dantelată
Ce-mprăştie iubire către o lume-ntreagă.
Trei degete în aer salută ceruri crude
Ce caută în suflet un lac să se scufunde
Sunt ceruri fragede, prea dornice de viaţă
Şi nori senini de gânduri cu poftă mă răsfaţă.
Te iert că ai pătruns atât de-adânc în suflet
Şi ai rugat un nor să-mi dăruiasc-un cântec
Un cântec de iubire, un cântec despre viaţă
Şi despre tot ce vede pe-a sufletului faţă.
O faţă fără riduri cu gura voluptosă
Ce-ntreabă tot mai des ce gânduri te apasă
Iar ochii verzi ai sufletului tău
Mă strâng în braţe cu forţa unui zeu.
Sunt două mâini ce-mi povestesc mereu
Despre înţelepciune, dragoste şi eu
Un eu ce caută privind nemărginirea
Un sentiment intens şi pur cum e IUBIREA.

vineri, 12 iunie 2009

Poezie pe pâine - Mărturisire...- Lisandru Cristian



Dacă e vineri, e poezie pe pâine...

Mi-aş dori să ard pe un rug
Dar numai dacă respectivul instrument de tortură/ucidere
Ai fi tu...
Îmi imaginez braţele tale – vâlvătăi incandescente –
Şi recunosc că m-aş îndrepta către eşafodul improvizat
Cu zâmbetul pe buze.
Dacă ţi se pare că exagerez – fiindcă, spui tu, nimeni nu trebuie să îşi dea viaţa pentru o iubire
Sau pentru iluzia unei iubiri –
Atunci pot să te informez cu toată seriozitatea
Că aş înota printr-o mare cu rechini agresivi
Pentru a ajunge să dezmierd nisipul unei plaje
Călcată de picioarele tale...
Citesc în ochii tăi că această declaraţie a mea
A fost considerată tot un inutil exces de sentimentalism...
Şi atunci, pentru a elimina orice urmă de suspiciune,
Mărturisesc că aş rămâne nedormit o veşnicie
Numai pentru a te veghea în momentele în care visezi
Şi te răsuceşti de pe o parte pe cealaltă
În încercarea de a îmbrăţişa cât mai strâns visele frumoase...
Zâmbetul tău rămâne sceptic,
Ceea ce mă determină să completez declaraţia mea
Şi să afirm cu simţ de răspundere
Că m-aş duce la capătul lumii pentru tine,
Din dorinţa de a-ţi aduce un pumn de pământ
De la graniţa dintre real şi ireal...
Mă cuprinzi în braţe, mă săruţi
Şi îmi şopteşti că nici nu e un drum prea lung
Până la capăt de lume,
Dar numai cu condiţia să mergem amândoi,
Ţinându-ne de mână...

joi, 11 iunie 2009

Dansând cu ploaia



Am spus mereu că ploaia este imprevizibilă
Intră în viaţa mea neanunţată
Şi mă scutură de toţi fiorii.
Astăzi mergeam alene pe asfaltul vieţii mele
Făceam o listă cu ceea ce-mi doresc,
Cu ceea ce îmi place, cu viaţa mea.
Imprevizibila ploaie a apărut
Şi cu o magică rafală a şters tot.
La prima atingere inima s-a ascuns după un strop al sufletului,
La ce-a de-a doua , mărgăritarele dansau în părul meu
Încercând disperate să-mi descopere umerii
A treia atingere le asigură un drum fără piedici nodurose de stancă
Stropii alunecă diafan pe umerii proaspăt descoperiţi
Zguduiţi din temelii de cutremurul fiorului
Pe care ploaia mi-l dăruieşte de fiecare dată
Când intră-n viaţa mea.
Dansez desculţă, fericită, fără încetare
Înnebunită de stropii ce-mi invadează trupul fără să mă-ntrebe
Ploaia mă îmbrăţişează şi îmi şopteşte alintându-mi urechea
- Dansezi?
Mă înclin precum o prinţesă
Simţind cum ploaia îmi propune rolul vieţii mele
Încep a învăţa paşi noi, mă învârt
Ridic braţele şi privirea către cer
Iar ploaia îmi inundă faţa şi mă sărută
Atingerea ploii mă fascinează, m-aruncă în visare
Mă strânge de mână şi mă transformă-n floare
O floare ce creşte-n iubire, prin ploaie,
O ploaie ce-mi zgârâie trupul cu flori,
O ploaie eternă ce-mi curge prin vene dându-mi fiori.
Fiorul acesta îmi mângâie ochii, iar eu îi deschid
Ies din visare şi ploaia în mine o-nchid.

Sursa foto - http://iwallpapersraj.blogspot.com

miercuri, 10 iunie 2009

SPERANŢA



Mi-ai spus cândva că SPERANŢA are culoarea verde,
Iar eu te-am întrebat ce este speranţa,
O iluzie, mi-ai răspuns.
Iluzia că te vei bucura într-o zi fiindcă ai găsit fericirea deplină
Pe care o cauţi necontenit pe harta trifoiului
Ce surâde triumfător înconjurat de mii de stele
Stele ce-l păzesc straşnic de întruchiparea dorinţelor mele
Care mă transformă în sclav pe vecie.
Mi-ai promis cel mai frumos dar de pe pământ
TRIFOI, VERDE, SPERANŢĂ.
Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să ating norii
Pentru ca ei să cearna ploaie de stele
Atunci îi invit la dans şi stelele vor salva trifoiul
Dacă pentru a-ţi dărui speranţa trebuie să schimb direcţia vântului
Mi-aş ruga gândul să nu stea pe gânduri
Să oprească vântul pentru ca eu să culeg speranţa
Sper din tot sufletul ca acest dar să nu te schimbe
Sufletului meu îi este frică să se trezească
Şi să descopere că nu mai are nicio fărâmă de speranţă
Ce culoare spuneai că are SPERANŢA?

luni, 8 iunie 2009

Premio Top Blog 2009

PENTRU VALIDAREA VOTULUI TREBUIE SĂ DAŢI CLICK PE LINKUL CE VĂ ESTE TRIMIS PE MAIL DE CĂTRE ORGANIZATORI. MULŢUMESC.



La ceas de seară am avut onoarea de a primi un mail ce conţinea imaginea de mai sus. Mai exact am fost invitată să particip la "Prêmio Top Blog 2009"ce se desfăşoară în Brazilia. Am afişat şi bannerul pe care nu trebuie decât să daţi click pentru a obţine voturi, asta numai dacă doriţi ca eu să vin cu trofeul acasă. Vă mulţumesc pentru că îmi citiţi scrierile şi anticipat pentru vot.

duminică, 7 iunie 2009

PIROMANIE



Scriere inspirată de postul Janinei

Perdeaua cea mai fină ţi-ai tras-o peste chip,
Galben ai pus pe tine şi vrei acum să ţipi.
C-un ochi te uiţi la mine
Urăşti că mi-este bine
Îmi scrii şi cum te cheamă
Dar nu te iau în seamă,
Te-nfurii, arzi mai tare
Ca leul în turbare
Trec dincolo de tine şi nu îmi fac probleme,
Te-aprinzi mai tare, tot mai tare sperând că mă voi teme...
Te-nşeli amarnic, teama nu-mi este cunoscută
De-un PIROMAN, căci asta eşti, şi-mi spui mereu , ASCULTĂ!!!!!
Ce să ascult? poveşti prea - înţelepte...
Offf, ce poveşti ne spui acum, sunt pline de defecte...
Şi arzi, te mistui, te-ntrebi ce ai putea să faci,
Te enervezi pe-oricine şi spui „Lăsaţi-mă, am DRACI!!!”
Te „pupă” unii ca să ieşi în faţă
Sperând că astfel vor răzbuna întreaga viaţă.
Câtă naivitate, splendidă şi candidă,
La focul tău voi face acum O MĂMĂLIGĂ
Pripită mămăliga, aşa a cam ieşit
Căci de Geanina, tu, te legi necontenit,
Te las acum să arzi cât vrei, văpaie mică
Fiindcă de tine, mie nicicând nu-mi va fi frică.


Sursa foto - http://www.cristimirea.go.ro/

sâmbătă, 6 iunie 2009

O MINUNE DE OM (VI)

video


Am spus mereu că am întâlnit în viaţă puţini oameni buni, îi număr pe degetele de la o mână, însă printre aceştia se numără şi VELICU GABRIEL DANIEL, un copil de excepţie care mâine ar fi împlinit 19 ani dacă nu se prăpădea în acel accident stupid. Iubea viaţa şi oamenii, cu bune şi cu rele, era un elev de excepţie, a muncit mult pentru a obţine medalii de argint şi de aur la competiţii internaţionale de informatică, era perfecţionist, făcea totul cu pasiune şi nu la voia întâmplării, un copil ce nu şi-a făcut părinţii nicicând de ruşine.A plecat mult prea devreme, ne-a lăsat singuri şi trişti, iar seara când privesc cerul văd o stea ce străluceşte mai puternic decât toate. Este Gabriel, ne priveşte, ne zâmbeşte şi veghează asupra noastră aşa cum a făcut întotdeauna. Odihneşte-te în pace , Gabriel şi nu uita că suntem mereu cu gândul îndreptat către Steaua Ta care străluceşte la fel de puternic , aşa cum străluceai tu pe podium, la şcoală, acasă, la petreceri şi în tot timpul vieţii până în ziua în care ai devenit stea, STEAUA VELICU GABRIEL DANIEL.
SFÂRŞIT...

vineri, 5 iunie 2009

Poezie pe pâine - Repetabila Povară– Adrian Păunescu


Dacă e vineri, e poezie pe pâine...

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

joi, 4 iunie 2009

Poezie pe pâine - 5 iunie Ziua Învăţătorului

Dacă e vineri, e poezie pe pâine!

Toţi ne amintim de doamna învăţătoare cu drag - este omul pe care îl numim “a doua mamă”. Ne amintim de vocea blândă, de răbdarea ce o avea când ne ţinea mânuţa pentru a învăţa să desenăm primele beţişoare şi bastonaşe . Dragostea pe care o citeam pe chipul ei ce nu-şi pierdea din frumuseţe nici atunci când ne dojenea. Simţeam că nu o face cu răutate, simţeam că ne iubeşte, simţeam că îşi doreşte să fim cei mai buni, să fim învingători. Îmi amintesc cu drag de doamna învăţătoare, un om cu toate calităţile din lume, un om ce punea pasiune în tot ceea ce făcea, un om care s-a pregătit intens pentru o lecţie deschisă, iar noi nu am fost capabili niciunul să spunem ce formă de relief reprezintă pe hartă culoarea maro, s-a supărat îngrozitor. Apoi a mai pus o întrebare despre culoarea verde şi forma de relief de pe hartă , iar noi “mormânt”. Îmi urmăream dascălul şi mi se părea incredibil ce se petrece cu noi. Îi venea să plece din clasă numai să nu mai asiste la “dialogul muţilor”. S-a terminat ora şi după pauză am dat iar ochii cu doamna învăţătoare. Ne-a spus tot ce avea pe suflet şi ne-a făcut cadou tuturor câte un scăunel gândindu-se probabil că avem mobila descompletată pe acasă. Primul meu scăunel…

Ce amintiri ai despre învăţătoarea ta?

Tu eşti, mama!

Când eram copil odată,mama mea învăţătoare
M-a luat cu ea la şcoală,doar aşa,într-o plimbare.
Şcoala mi-a părut castelul,iară clasa cu fereşti
Poza mândră întâlnită într-o carte cu poveşti.
Ea,ţinându-mă de mână,mă purtă spre banca-ntâi
Şi o scurtă mângâiere mi-aşeză la căpătâi.
Banca-naltă,eu mai singur decât cucul mă simţeam
Şi-aşezat aşa pe vârfuri tot la mama mea priveam.
Aş fi vrut să fiu acolo lângă ea şi nu aici
Lâng-aceşti copii din clasă,mult mai mari,dar tot pitici.
Am aflat chiar fiindcă mama tuturor le surâdea
Când ştiam că numai mie ea acasă îmi zâmbea.
După un timp,pe care astăzi poate doar l-am tălmăcit,
Clasa-ntreagă,întrebată,a fost pusă la ghicit.
-Dragii mei,să-mi spuneţi mie,a-nceput învăţătoarea,
Cine muntele-l întrece-n înălţime,iară marea
O întrece în mărime prin atâta bunătate?
Ce fiinţă este-n lume cea mai scumpă dintre toate,
Care mângâie când doare,care cântă când mângâie,
Stând de strajă suferinţei pruncilor la căpătâie?
Cine este-acea fiinţă fără care nu se poate,
Cea mai dragă,cea mai mare şi mai bună dintre toate?
Clasa-ntreagă se gândeşte…ochii mari,mintea-ncordată.
Un băiat parcă e gata să răspundă….şi o fată….
Nu ştiu ce fior mă prinse şi pe mine-ntr-o suflare,
Am uitat că sunt în bancă,mama că-i învăţătoare,
Şi pe când băieţi şi fete mâna ridicau în sus,
Eu,cu voce îndrăzneaţă,cu iubire de nespus,
Le-am luat-o înainte şi-am strigat fără de seamă:
-Cea mai scumpă din fiinţe-n lumea asta….
TU EŞTI, MAMĂ !

de Petru Demetru Popescu

LA MULŢI ANI TUTUROR DASCALILOR!

marți, 2 iunie 2009

Noi doi...


Privim către niciunde,
Simţim cum ne cuprinde
Fiorul primei întâlniri
Ni se citeşte în priviri.
În dreapa ta e verde,
În stânga mea, tot verde
În faţă marea lină
Cu forme de felină.
Aici, pe bancă, chiar aici
Suntem noi doi şi-un licurici
Ce ne veghează dragostea
Pe banca mea, pe banca ta...
Licuriciul ne şopteşte-ntruna
Păşiţi pe mare, declanşaţi furtuna,
Furtuna sentimentelor ce înfloresc
La ceas de seară în stilul lor firesc.
Şi fruntea ta o sprijină pe-a mea,
Şi gândul meu îl sprijină pe-al tău,
O scoică iese acum din mare şi ne cântă
Pe acorduri dulci iubirea să pătrundă.
O iei în palmă, o desfaci uşor,
Îi spui că vrei o perlă s-aline al tău dor,
Un dor ce te cuprinde desi eu sunt aici
Un dor ce se transformă în mii de licurici.
Un dor la care marea participă şi ea
Complice este-ntruna cu-n gând de catifea
Şi firul ierbi-i martor la tot ce se petrece
Iubirea este una, nicicând ea nu va trece...

luni, 1 iunie 2009

SĂ FIM COPII PENTRU ÎNCĂ O ZI


Să fim copii,
Pentru înc-o zi
În lumea lor
Fericiţi vom fi.
Păstrează pentru totdeuna în suflet copilul din tine; astfel, nu va fi niciodată prea tarziu să ai parte de o copilărie fericită.
Să nu uiţi niciodată de leapşa, de-a v-aţi ascunselea, şotronul sau de omul negru, de genunchii mai mereu juliţi şi de hainele murdare de la joacă… Să nu uiti de tine…
Te invit cititorule, indiferent de vârsta pe care o ai să te întorci în timp şi să-ţi aminteşti de ghiduşiile copilăriei, să ne spui care a fost năzbâtia cea mai de preţ pentru care ai fost pedepsit şi nu poţi uita nici astăzi, cum ai spart borcanul cu dulceaţă sau l-ai turnat în galoşi când ai fost în vizită, cum ai furat cireşe şi ai fost prins, cum ai pierdut la şotron sau la maroco şi ce pedeapsă ai primit, cum ai minţit la şcoala ca ai facut temele dar ai uitat caietul acasă , dar de fapt ai uitat de timp şi timpul de tine şi te-ai jucat până la asfinţitul soarelui, cum...
Poţi să dai o definiţie a copilăriei, poţi scrie tot ceea ce-ţi vine în minte din acea perioadă, dar care te face să zâmbeşti . LA MULŢI ANI COPILULUI DIN TINE!
video

Fiorul dorinţei să nu vă părăsească nici măcar atunci când ghearele durerii vă vor sufoca dorind să fiţi în totalitate a lor.
Dorinţa are culoarea albă, iubirea şi-a asumat culoarea roşie iar speranţa îmi spune insistent, verde.
Vă dăruiesc cu tot sufletul aceste culori.
Geanina Codiţă